O bombă de presă a fost ratată intenționat pentru a transmite Rusiei un semn de bunăvoință din partea Americii.

New York Times a publicat recent o amplă documentare privind Războiul din Ucraina.

În mod ciudat, foarte bine ascunsă în interiorul acestui material stufos se află o bombă de presă care ar fi meritat o soartă mai bună. O mediatizare excepțională, pe măsura conținutului.

Mai mulți oficiali americani citați de NYT susțin că forțele armate și serviciile secrete de la Kiev au încercat să-l asasineze pe generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major și ofițerul cu cel mai înalt rang al armatei ruse.

Un aspect interesant dezvăluit de articol este că partea americană ar fi încercat zadarnic să îi împiedice pe aliații ucraineni să facă atentatul, de teama că acesta ar putea provoca o reacție necontrolată a Rusiei.

Însă, când a comunicat Kievului opoziția sa, partea americană ar fi aflat că acțiunea fusese deja lansată.

Operațiunea ar fi avut loc la sfârșitul lui aprilie, o perioadă în care mai mulți oficiali americani, citați de același New York Times, se lăudau că au acordat asistență Ucrainei să ucidă mai mulți generali ruși.

În noul său articol, ziarul american relatează că, în primăvară, Rusia a luat decizia de a trimite generalii ruși în vizite pe front, ca să refacă moralul soldaților lor.

„Însă generalii au săvârșit o greșeală fatală: s-au poziționat în apropierea unor zone pline de antene și echipamente de comunicații, lucru care i-a făcut ușor de reperat, au spus americanii.”

Și New York Times continuă:

„Ucraina a început să ucidă generali ruși, dar vizitele ruse riscante pe linia frontului au continuat. În fine, la sfârșitul lui aprilie, șeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov, a făcut pregătiri secrete pentru a merge el însuși.”

Se pare că Washingtonul era la curent în timp real cu intențiile lui Gherasimov, moment în care a intervenit dilema dacă informațiile trebuie împărtășite și Kievului.

Sursele citate de NYT susțin însă căWashingtonul „a ascuns ucrainenilor informațiile, de teamă că aceștia vor lovi”.

Principala temere a americanilor era că o provocare de asemenea amploare ar mări riscul unui conflict nuclear între Rusia și Statele Unite.

Și NYT continuă:

„Ucrainenii au aflat și ei de planurile generalului, punându-i pe americani într-un impas. După consultări cu Casa Albă, oficiali americani importanți au cerut ucrainenilor să anuleze atacul.

„«Le-am spus să nu o facă», a afirmat un important oficial american. «Am considerat că era prea mult».

„Mesajul (american) a ajuns prea târziu. Oficiali militari ucraineni le-au spus americanilor că au lansat deja atacul asupra poziției unde era generalul.

„Zeci de ruși au fost uciși în atac, au spus oficialii. Generalul Gherasimov nu era printre ei.”

Iar relatarea NYT pe această temă se încheie astfel:

„Conducătorii militari ruși și-au redus vizitele pe front în urma evenimentului.”

*

Două sunt întrebările care se impun imediat:

1.   De ce această informație explozivă apare abia acum?

2.   De ce o asemenea bombă de presă este ascunsă atât de anti-comercial în interiorul articolului, de parcă ziariștilor le-ar fi fost rușine cu performanța lor gazetărească?

Premisa de la care trebuie să pornească orice răspuns este că New York Times e un cvasi-oficios al administrației Biden. O „trompetă”, al cărei rol este (și) de a transmite mesaje. Un fel de Scânteia sau de Pravda, în care adevărul este sacrificat adesea pe altarul interesului de partid.

Din acest punct de vedere, răspunsul la întrebarea 2) este relativ ușor de dat:

Opinia publică americană nu ar fi fost încântată să afle că sprijină cu zeci de miliarde de dolari din taxele sale acțiuni teroriste la celălalt capăt al Pământului.

Acțiuni care amenință să târască America într-un război nuclear total cu Rusia.

Ascunsă în măruntaiele unei documentări stufoase și adeseori plicticos de tehnice, informația avea șanse mai mici să ajungă la un public larg. Deci să irite prea mult.

Însă, astfel de materiale sunt citite cu lupa de serviciile de informații. Mai ales cele rusești.

Logica ne spune că informația veche de șapte luni era destinată în primul rând Rusiei.

Dar care este de fapt miezul informației menite să ajungă la Ochiul și Timpanul Kremlinului? Că a avut loc un atac/atentat la adresa lui Gherasimov? Nu, asta rușii o știau prea bine pe pielea lor.

Mesajul este că americanii NU au avut nici un amestec în atentat. - Că ucrainenii au aflat SINGURI unde și cî, exclusiv prin propriile metode, nu de la Washington.  - Și că americanii s-au OPUS ca atacul împotriva lui Gherasimov să aibă loc.

*

În paranteză fie zis, aspectul veracității informației despre atacul-atentat împotriva lui Gherasimov este – în opinia mea – absolut secundar.

Probabil că informația este falsă. Probabil că americanii au fost cei care le-au spus ucrainenilor despre vizita lui Gherasimov. Probabil că le-au oferit chiar sprijin logistic pentru atac. 

Acțiunea a avut loc într-o perioadă când Washingtonul se lăuda că împărtășește Kievului informații vitale în timp real. Și se împăuna că i-a ajutat pe ucraineni să lichideze alți generali ruși, prin aceeași trompetă New York Times.

Sau să lichideze ținte majore, cum a fost crucișătorul Moscova, nava amiral a Rusiei, scufundată tot în aprilie.

O perioadă în care Statele Unite și tot Occidentul dădeau la maximum boxele propagandei pentru a justifica sprijinul colosal acordat Ucrainei.

Acea perioadă a cam trecut. Pe măsură ce populația americană și vest-europeană a început să sufere tot mai mult de pe urma războiului, propaganda și-a pus surdină. Megafoanele au fost înfundate cu câlți.

Spre disperarea regimului Zelenski (care este dependent de război ca un muribund de aparatele de la ATI), apelurile la pace nu mai sunt tratate de mașinăria de zgomote cu indignare și cu o droaie de epitete.

Exemplul cel mai bun este cel al lui Kissinger.

Când diplomatul centenar a venit cu un plan de pace în luna mai, la Davos, i s-au vărsat în cap toate zoaiele. Bătrânul s-a retras cuminte, în culise, conștient că vremea lui nu venise.

Kissinger și-a reluat zilele trecute propunerea de acum jumătate de an și - deși aceeași -, ea a fost primită acum cu interes și chiar o oarecare bunăvoință.

*

Ce rezultă din toate cele înșirate mai sus?

Că negocierile de pace secrete dintre Washington și Moscova, mediate de Turcia și Arabia Saudită, despre care se vorbește de vreo lună de zile, sunt reale.

Că regimul Zelenski, simțind că îi fuge pământul de sub picioare (vezi refuzul șefului FIFA de a-i permite să țină un discurs la Campionatul Mondial din Qatar și pe cel al șefului CIO de a interzice participarea rușilor la Jocurile Olimpice de la Paris 2024), este gata să arunce pe piață informații care să dinamiteze negocierile. Cum ar fi implicarea americană în atentatul împotriva lui Gherasimov.

Că americanii au dorit să i-o ia înainte, lăsând în ofsaid Kievul. Cum au făcut-o și în cazul rachetei din Polonia.

Că dialogul dintre ruși și americani merge anevoios din cauza neîncrederii dintre părți, după zece luni de conflict și propagandă.

Că este nevoie de semne de bunăvoință, fie și ipocrite, care să încălzească puțin climatul.

Că, în fine, administrația Biden s-a spălat pe mâini de atentatul împotriva întâiului general rus pentru a întinde o mână mai credibilă Moscovei.