ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Când vezi pe stradă un om plângând, nu trece pe lângă el ca pe lângă un gard ori un stâlp. Întrebarea ta, blândă, „ce-ai pățit? te pot ajuta cumva?” îi poate tăia pentru câteva secunde alimentarea durerii, îi poate ușura respirația.

N-ai de unde ști ce l-a lovit - o pierdere, o părăsire, o veste despre sănătatea proprie sau a cuiva drag. Plânsul hohotit, eliberat de rușinea de a fi în public, înseamnă o durere spontană de neîndurat altfel. Și pe tine, om, nu te costă nimic să faci ceva. Mărunt, altfel. Oricum nu ai altfel de puteri decât omenești.

Dar între ele este si păsarea de oameni. Indiferența distruge în multe feluri. În tot atâtea feluri în care poate clădi păsarea. Măcar și un strop de alinare.

Pentru câteva secunde ai dat cuiva timp să respire, altfel plânsul l-ar fi sufocat.

Fata pe care am întâlnit-o în seara asta mergea cu telefonul în mână și plângea nestăpânit. Aproape am depășit-o, când m-am gândit s-o întreb ce-a pățit. Ce mi se putea întâmpla? Să nu răspundă și să treacă mai departe.

Și s-a oprit de parcă aștepta să o oprească cineva. Tocmai aflase că i-a murit o verișoară de 25 de ani, accident cerebral. Din senin.

În mai puțin de un minut cât am stat cu ea, am văzut cum s-a mai liniștit un pic. O să mai plângă. Apropiați de-ai ei or s-o consoleze, dar felul în le va mulțumi va fi diferit de cel în care mi-a mulțumit mie că n-am trecut mai departe fără s-o văd.

Despre asta e vorba.

Am plecat mai departe amărâtă că se sting oameni tineri de boli care altădată luau vieți mai trăite, dar și mulțumită că am putut să-i dau, din senin, un semn că nu e singură.

Nu treceți pe lângă oamenii care plâng pe stradă, fără să vă ceară nimic, ca pe lângă garduri ori copaci.