După ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Rusia, la sfârșitul lui iunie 1940, presiunile diplomatice ale Ungariei horthyste de anexare a Transilvaniei cresc considerabil, precedentul cedării de teritorii românești fiind creat. Inițial, Germania refuză arbitrajul. În primele tratative de la Turnu-Severin, dintre România și Ungaria, aceasta din urmă, pretinde un teritoriu de 69 000 km. pătrați din Transilvania, mai mult de două treimi. Nu se ajunge la nicio întelegere. La scurt timp, sfârșitul lui august, Ungaria începe la modul cel mai concret pregătirile pentru atacarea armată a României, după ce obține acordul Rusiei prin tatonări diplomatice, ministrul de externe al URSS, dând în acest sens un răspuns elocvent: ,,simpla existență a României a fost o jignire pentru Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria”. Rusia concentrează mai apoi trupe la granița cu România (așadar după anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord) iar pe 28 august, Ungaria urma să atace militar granița noastră de vest. 

În cele din urmă, Germania impune României Dictatul de la Viena, 30 august 1940. Cedăm din nou teritoriu fără nicio luptă, 43 500 km. pătrați, jumătate din Transilvania, cu o populație de 2. 667. 000 locuitori, dintre care 50,2% români și 37% maghiari. Au loc imense manifestări de stradă la București, Iași, Cluj, în zeci de orașe de pe întreg cuprinsul țării. În urma acestora regimul Carol al II-lea se prăbușește, regele trădător fugind din România la începutul lui septembrie 1940. 

În Transilvania de Nord, teritoriul ocupat, începe o amplă operațiune de maghiarizare prin oprimarea românilor. În total, în cei patru ani de Dictat, 250 000 de români au fost refugiați, cea mai mare parte alungați din teritoriul ocupat, iar o parte, care se aflau la momentul 30 august 1940 în celelalte părți ale țării, în diferite împrejurări, aflându-se în imposibilitatea de a se întoarce în localitățile lor de domiciliu. Românii care au rămas au fost supuși opresiunii etnice, fiind cuprinse toate palierele: religios, cultural, educațional, economic, social, politic. Au loc mii de crime, zeci de mii de schingiuiri și bătăi. Sute de preoți au fost obligați să ia calea exilului, mulți dintre ei au fost umiliți, bătuți sau uciși. Învățământul în limba română a fost aproape anulat, publicațiile și cărțile în limba română au fost interzise ajungându-se până acolo încât pentru o simplă melodie românească ascultată la radio, se făcea închisoare. Zeci de mii de nume românești au fost maghiarizate, conform unui program de stat, extrem de bine pus la punct. Vârfurile intelectuale au fost nimicite. Notarii si judecătorii erau aproape în exclusivitate maghiari. Mare parte din capitalul întrepinzătorilor români a fost confiscat. Orice organizație politică sau culturală care milita pentru reunirea Transilvaniei cu Tara Mamă, interzisă. 

Aceasta este o descriere în linii extrem de mari a consecințelor Dictatului de Viena. În postările următoare, dacă acest cont nu va fi șters sau blocat, vor urma exemple concrete ale procesului de ștergere a identității naționale românești din timpul acelei prigoane. Mergem pe 29 august la Cluj, pentru că acolo a fost atunci foarte crunt. Doar în primul an, au avut loc peste 7000 de atrocități. Scriu aceste rânduri pentru că nu avem voie să uităm. Pentru că politica oficială din aceste vremuri vrea să uităm. Pentru că o anumită politică vrea din nou teritoriul răpit României de Dictatul de la Viena. De aceea mergem la Cluj, de aceea scriem despre asta, pentru ca istoria nefastă să nu se repete. Manifestările de la Cluj sunt organizate de Asociatia Calea Neamului  împreună cu prietenul nostru bun Bogdan Pletea din Cluj. Participa alături de noi Grai Străbun,  Comunitatea Identitară, Neamunit filiala Cluj, Focul Viu. La Carei, pe Graniță, intr-o zona extrem de ostilă, filiala locală și cea județeană a Asociației Refugiaților  și expulzaților români din 1940 organizează ca în fiecare an, manifestări similare de omagiere a victimelor Dictatului de la Viena. Cinste pentru  Ciută Daniela și tuturor celor implicați!

Pentru România mergem până în pânzele albe, înainte de a fi prea târziu. 

Cu Dumnezeu înainte!