Mihai Tîrnoveanu: Cum a fost de Ziua Unirii Principatelor Române aniversată la Ploiești, alături de Dan Grăjdeanu și alți frați de credință și biruință. VIDEO

Ziua Unirii Principatelor Române aniversată la Ploiești, în organizarea impecabilă a Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! La invitația liderului Frăției, Dan Grăjdeanu, au răspuns Asociația Calea Neamului, Starea de Libertate, reprezentanti ai Grupul NOI, Legitimă Apărare și bineînțeles sute de locuitori ai Ploieștiului în frunte cu un sobor de preoți care a rostit și rugăciunea de la începutul manifestărilor, urmată de Imnul Național, intonat cu mare măiestrie de Alexandra Spireanu.
Toate discursurile, Dan Grăjdeanu, Pompiliu Diplan, Mihai Târnoveanu, Alexandra Spireanu, s-au axat pe rememorarea evenimentului istoric al Unirii Principatelor Române dar și pe necesitatea urmării acelui duh de unitate națională pentru a putea opune rezistență în fața marilor probleme actuale care atentează la libertatea de a fi român, pe toate palierele, economic, religios, educațional, cultural, social. Cuvântul de ordine a fost Nădejdea sus, cu fața către Dumnezeu și către reperele noastre de luptă si rezistență națională.
De-a lungul timpului, măcar în momentele de cumpănă, dar nu numai, au existat organizații care chiar s-au unit în acțiune și ideal, reușind să de un exemplu în acest sens, reușind chiar sa obțină victorii ori să frâneze sau să atenueze agresiunile multiple împotriva libertății de a fi români. Până la perfecțiunea unei unități depline mai este cale lungă bineînțeles și cred ca perfecțiunea nu poate fi atinsă, căci suntem oameni, nu roboți. Fiecare dintre noi are diferite nuanțe, diferențe de gândire și acțiune, dar pentru asta, vorba lui Dan Grăjdeanu, nu trebuie să ne supărăm unii pe alții, ideea este să ne unim cât mai des și cât mai eficient respectând un cod nescris al onoarei, demnității și dragostei de țară și neam, înfrânandu-ne în același timp pe cât se poate orgoliile omenești. Eu zic că organizațiile care au făcut în ultimul timp acțiuni comune au reușit acest lucru și sunt sigur că vor reuși și de acum înainte, mai ales că ne cunoaștem bine unii pe alții, suntem căliți în lupte si putem sta împreună la aceeași masă că o mare familie așa cum am făcut-o și la agapa organizată de Frăție la finalul manifestărilor din 24 ianuarie de la Ploiești.
A fost extrem de frumos iar vorbele dintre noi de frate și soră chiar s-au potrivit în adevăratul duh al cuvântului.
Mulțumim pentru minunatele momente de cântec și poezie românească Grupului psaltic Sfântul Vasile cel Mare, Grupului Pui de Românași, copiilor familiei Streza, Sofiei Văcărescu, Anei Postelnicu, Familiei Udrea și bineînteles bunei noastre prietene Alexandra Spireanu. Mulțumesc din adâncul sufletului numerosului grup de români din Covasna și Brașov care a venit pe Calea Neamului la Ploiești, lăsând la o parte oboseala, având în vedere mai ales ca doar cu două zile înainte am mers și la frații și surorile noastre din Vrancea, la Filiala Calea Neamului Mirceștii Noi.
Împreună mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Civice Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Dan Grăjdeanu Mihai Tîrnoveanu Pompiliu Diplan
Subiecte: 24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor
Organizații: Asociația Calea Neamului Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)