,,E trist să privești în jur. Suntem singura școală care în prezent își desfășoară activitatea în 5 – 6 locații, singura școală care își aleargă profesorii, de altfel nu foarte tineri, „din deal în vale”, de la o locație la alta și mai mult decât atât avem pretenții de a desfășura un proces educațional la standardele cele mai înalte de calitate. Suntem singura școală unde întâlnim probleme grave în procesul de reabilitare. Or fi fost și la Miko și la Mikes (nota mea: unități de învățământ cu predare în limba maghiară), la Muzeul Secuiesc etc., dar doar la noi nu se găsesc soluții pentru a descâlci ițele încurcate ale legislației românești. Ce contează că suferă peste 1.100 de elevi, aproximativ 2.000 de părinți, 4.000 de bunici și cca 100 de angajați? Chiar nu ar fi o problemă, dacă procesul de reabilitare ar fi respectat termenele. Șase luni au devenit ani...și tot așa. Ce folos când în ciuda sorții vitrege mai avem și rezultate, modelăm o materie primă neselectată și avem o promovabilitate demnă de laudă în condițiile date. Cert este că nimănui nu-i pasă! Celelalte școli, tot citim prin mediul online, „au mai primit cadou una alta”.

 

Cert este că pe noi nu ne cadorisește nimeni, iar bugetul se tot prioritizează, dar la noi nu se prea răsfrânge vizibil. Se primesc ceva firimituri, dar în realitate nu știm cât se pompează pe ici colo. Vedem doar filmulețe de promovare a unor condiții de învățare moderne, dar care cu siguranță nu sunt de la noi. Pentru cei care îi invidiază pe dascălii de la CNMV, îi invităm să predea o zi cu gecile pe ei, cu goangele săltând de colo-colo, în ciuda dezinsecțiilor făcute, cu degetele înghețate pe cretă și cu nările înfundate de praful alb, da alb, al cretei, pentru că nici whiteboard-uri nu avem. De fapt, nu avem nimic! Ne bucurăm că nu ne plouă, că ne mai vin copiii la școală, că profesorii se încăpățânează să își mai facă treaba. E o tristețe cruntă, care te înfurie până la lacrimi, iar neputința e sfâșietoare.

Mai suntem din când în când băgați în seamă, când mai trebuie să salvăm niște aparențe ale sistemului, că în rest nu suntem noi premiați de către prezidențiabili la recomandarea instituțiilor locale, până și asta se face tot pe linie politică. Chiar ne întrebăm, care or fi fost criteriile, s-o fi anunțat pe undeva un concurs de dosare, pe bune? Chiar pe baza rezultatelor? Poate că ne-am fi încercat și noi norocul! Sau s-a luat în considerare cât de frumos este vopsită școala!? Dacă nu avem condiții demne de un învățământ specific secolului al XXI-lea, măcar rezultate mai avem!

 

Nici măcar în proiectele europene ale altor instituții deconcentrate, nu suntem noi implicați, ci cu totul alte școli...mai din mediul rural sau nu, dar pe criterii total necunoscute de noi. Motivul, am obosit să auzim expresia „voi le aveți deja pe ale voastre”!!! Da, le avem pe ale noastre pentru că muncim până la epuizare, dar pentru cei care mai trag sforile în educație chiar nu contează! Să-i premiem pe cei care nu pot mai mult...să nu îi abandonăm!!!

Bine că nu suntem plângăcioși, iar dacă o facem din când în când, ni se mai dă și peste nas, de ce ar trebui să oferim atât de multe elevilor? O cazare decentă în internat, săli de clasă încălzite, moderne, dotate cu tehnică corespunzătoare vremurilor....? Noroc cu pandemia că ne-am ales cu câte un laptop și un videoproiector per clasă, dar deh, după aproape 5 ani sunt și ele depășite.

Cu siguranță ar trebui să primim o medalie pentru că ne încăpățânăm să mai supraviețuim!”