Zâmbetul comercial dispare însă brusc dacă vii în sat cu acțiuni românești. Pe acolo poți să treci, să cumperi de la ei, dar să nu mai faci si ”altceva”.  Acum câțiva ani am desfășurat o acțiune prin care am avut intenția să dăruim cadouri copiilor de la secția cu predare în limba română a școlii din Oituz. După ce am anunțat acest fapt s-a pornit o întreagă revărsare de ură si manipulare din partea unor locuitori marca kurtoș.

 

Cadrele didactice au fost amenințate să nu care cumva să ne primească în incinta unității de învățământ, iar românilor care trăiesc ”în colonie”, adică în zona periferică și săracă a localității, li s-a spus că dacă primesc ”ajutoare” de la noi, copiii lor vor fi dați către centrele sociale, adică orfelinate. Personal am primit grămadă de mesaje de amentințare atât pe privat cât și pe public, din partea ”ospitalității” kurtoș" să nu calc pe acolo, că nu va fi bine deloc.

 

Bineînțeles că nu am renunțat. Jandarmeria Covasna s-a autosesizat în urma informațiilor de pe teren si a semnalelor primite pe fostul meu cont de Fb de atunci,  radiat desigur între timp, trezindu-ne astfel în ziua acțiunii cu un pluton de jandarmi pentru protecție, protecția respectivă având sens, căci la fața locului, printre case și copii amărâți s-au ivit și câtiva cetățeni care nu se uitau deloc frumos către noi, dispărând din privirea lor ”aspectul comercial” de kolaci-kurtosi pentru turiști.

 

La scoală nu am mai mers pentru a nu le face probleme si mai mari învățătorilor români de acolo, implicit copiilor. În ”colonia de români” am fost primiți inițial cu retiență, căci oamenilor le era frică, dar după ce am demontant minciunile răspândite printre ei, chipul lor de români a început să se lumineze. Nu le lua nimeni copii ”din cauza” unui cadou cu alimente de bază si dulciuri sau pentru o icoana ortodoxă primite în dar. Sentimentul trăit acolo a fost covârșitor. Atât de greu a fost să simți acele priviri de români încărcate cu teamă. Atât de greu a fost să le vezi totuși spre final o licărire de speranța și chiar de fericire. Copleșitor amestecul acesta de sentimente din sufletul lor, copleșitor pentru ei să vadă, să simtă, că peste Carpați câteva mâini și inimi s-au întins și au bătut pentru ei. 

Atât de dureros pentru noi să atingi la propriu cu mâna o rană atât de adâncă din mijlocul țării tale și să privești în ochii disperant de albaștri ai unui copil de român. Acolo este adevărul. 

Când treceți prin Covasna, Harghita, Mures și când vedeți pe marginea drumului vânzători zâmbăreți, pensiuni, hanuri, castele si alte obiective turistice marca ”kurtoși” cu mustăți primitoare, gândiți-vă că pentru ei sunteți simpli turiști de pe urma cărora caștigă un ban, doar prin asta se explică se explică ”zâmbetul”, ce se transformă brusc în rânjet, dacă rămâneți prea mult pe acolo, sau dacă ”Doamne ferește”, gravitatea supremă, aveți de gând să desfășurați o acțiune românească. 

Nu cred, nu am cunoștință, ca vreodată, o acțiune ce a avut drept scop dăruirea unor alimente si icoane ortodoxe să necesite protecția jandarmeriei. Asta spune multe. Adânc respect pentru românca care continuă împreună cu alți români, acțiunea de atunci. Să o răsplătească Dumnezeu, sper să citească rândurile acestea.

În pofida tuturor, vom merge cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!