Mihai Tîrnoveanu: În războiul intern

Cel mai cumplit război pentru noi se desfășoară chiar aici, în interiorul României, de zeci de ani încoace, prin ocuparea de către forțe externe a resurselor identitare și materiale naționale. Statuiile vechilor ocupanți, inaugurate ”la nivel de stat” parafează la nivel simbolic ocupația.
Săptămâna viitoare, Judecătoria Sibiu va da verdictul în cazul contestării unei amenzi aplicate pe motivul deranjării liniștii publice prin lozincile ”jignitoare” la adresa baronului Brukenthal.
Tot săptămâna viitoare, la Sibiu, duminică, 6 martie, Asociația Calea Neamului organizează cu sprijinul parohiei ortodoxe a Bisericii cu hramul Sfântul Ioan Iacob Românul, păstorită de Părintele Cătălin Dumitrean, comemorarea martirilor Horea, Cloșca și Crișan.
Războiul intern nu a avut nevoie de arme de foc, căci agresorul a subminat mai întâi conștiința națională, anulând în mare parte din popor sufletul neamului. Așa avem de enorm de mulți ani, un stat înstrăinat, generat de o clasă politică vândută unor interese străine ostile. De aceea nu mai avem resurse materiale, energetice, industriale, agrare, de aceea ne reglează alții facturile la utilități, de plătim până și apa de la robinet, nu mai vorbesc de gaz și curent electric, unor companii ce nu au de a face cu România; în curând vom da bani si pe aerul ce-l respirăm...căci nu este destul de ”eco”, deși nu mai poluăm de mult timp mai nimic, căci industrie zero, masini pe cap de locuitor, pe ultimul loc în Europa...par multe, pentru că tot pe ultimul loc suntem și la infrastructura rutieră...nu mai concurăm cu Bulgaria, ci cred că am trecut la concurența cu Albania. Acesta este războiul intern, pe care ”marii” analiști în ale războaielor externe, îl ”uită”, dar pe care românii îl simt cu vârf și îndesat pe propria piele, tăbăcită ce-i drept, de-a lungul istoriei, de aici probabil și reacția mai puțin vizibilă.
Nu vom putea învinge în această confruntare decât atunci când ne vom recupera sufletul neamului. Fără acesta, orice rastel va fi plin doar cu arme ruginite, căci slabe vor fi brațele ce le vor ridica.
Aveți Nădejde, din cea mai adâncă prăpastie ne vom ridica!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Locații: Alba Iulia Sibiu
Subiecte: război atipic război informațional
Organizații: Asociația Calea Neamului
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)