Este o operațiune ,,de manual”, cu o simbolistică mai clară chiar decât ridicarea statuii lui Brukenthal la Sibiu. La Cluj se dărâmă un simbol identitar românesc pentru a-i face loc unuia străin, de ocupație. Se dărâmă o Biserică, căci Monumentul are forma unei biserici, pentru a fi înlocuită de o armă străină. Ni se transmite astfel un mesaj extrem de clar, coroborat asa cum spuneam mai sus cu statuia baronului de la Sibiu și bineînțeles cu înlăturarea statuilor lui Mihai Viteazu si Mihai Eminescu de la Oradea și lucrările pentru scoaterea lui Avram Iancu din centrul Turdei.

 

Structura subversivă străină în mare parte având pârghiile de control si putere la Budapesta, lucrând pe frontul propice antinațional al globalismului, dărâmă la propriu acum repererele rezistenței românești, după ce (pentru a putea face asta) le-au dărâmat într-o anumită măsură, din conștiința poporului român prin agresiunea antiidentitară din sistemul de educație. Demolează Crucile si Monumentele pentru a fi siguri că tinerii cărora le-au rupt paginile de istorie din manuale, să nu afle cine am fost si ce-am putea din nou, să fim. 

Este operațiunea de rupere a rădăcinilor, de ștergere a trecutului, menită să destructureze România fără a se întâmpina nici măcar rezistență, ba mai mult, să o distrugă total cu urale si aplauze din partea unei populații rătăcite și debusolate. Aici ”rolul” trădătorilor este unul major: românii își dărâmă Crucile, Statuiile, românii vor jugul străin, românii sunt vinovați, așa cum s-a spus si despre iadul de la Pitești. Asta se vrea să ni se inoculeze în cap și în suflete, vinovăția, pentru a face loc mai apoi ocupației totale, primite cu flori, căci, ”nu-i așa”, vorba lui Brucan Silviu, din anii 90, noi nu merităm nimic.

Nu știu cât si ce ”merităm” noi, dar știu cu siguranță că merităm România, Pământul nostru, căci familia noastră, moșii și strămoșii noștri, s-a jertfit pentru ea. Familia noastră a dat Istoriei Sfinți, Martiri, Luptători, Voievozi, a dat o geografie cu râuri de sânge și lacrimi si răni și munți de oase care se numesc Carpați. Familia noastră a vorbit prin scrâsnetul pieptului zdrobit al lui Horea, prin cele 20 de oase frânte de moarte ale lui Cloșca, prin Sabia și Doina lui Avram Iancu, prin Mihai Eminescu și Octavian Goga. 

Ea s-a închinat în Bisericile lui Matei Basarab și ale Spadei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost răstignita cu Sfintii Români Transilvăneni și a sângerat pentru Hristos prin capul tăiat al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Familia noastră s-a rugat prin Părintele Arsenie Boca și Părintele Justin Pârvu, mărturisind Adevărul, Calea și Viata în genunchi, pe cimentul temniței, cu Sfântul Închisorilor Valeriu Gafencu și cu Doamna Aspazia Oțel Petrescu. Familia noastră a gândit adevăratul proiect de Țară cu Generația intelectualilor interbelici avându-l ca lespede de temelie pe Mihai Eminescu.

 

Familia noastră a luptat în munți cu arma în mână împotriva comunismului în cea mai lungă rezistență armată din toată Europa. Neamul nostru s-a urcat pe Cruce pentru Hristos, pentru Grădina Maicii Domnului, România. De aceea, noi merităm România. De aceea noi nu ne ”definim” prin trădare, ci ne definim prin jertfă, prin sânge și credință. Definiția noastră nu este ocupația străină, ci Libertatea de a fi român.

Dacă Pământul acesta în vremurile cele de pe urmă nu va fi decât un simplu teren cumpărat pe 30 de arginți de către străini, de pe care se va putea dărâma totul, de nu va mai rămâne piatră pe piatră, noi, cei din Familia românească, indiferent câți vom mai rămâne, vom fi pământul viu ce va ține în mâini și-n suflete Crucile și Statuiile bunicilor și părinților noștri, cu numele lor de Mari Români.

Grădina Maicii Domnului nu va muri, căci ”dreptul de proprietate” nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu și cu Dumnezeu vom merge înainte pentru Biruința Neamului Românesc!