Mihai Tîrnoveanu: La Judecătoria Brașov. Fără teamă, fără șovăire

Citat în Dosarul penal Nr. 21649/197/2022, luni 31 oct. Se vrea trimiterea mea în judecată cu orice preț. Mecanismul este următorul: o fundație maghiară face împotriva mea nenumărate plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar acesta, instituție a statului român, le trimite (mare parte din ele) către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Se consideră că incit la ură și că defăimez minoritatea maghiară, lucruri aberante. Într-un dosar de acest gen, am ajuns până și în fața unui domn comisar de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române care a desfășurat o anchetă în urma unei plângeri privitoare la textele scrise de mine și acțiunile organizate de Calea Neamului la Valea Uzului.
În cazul de față fundația din Harghita a formulat în 11 mai 2020 două reclamații la CNCD împotriva mea pentru două postări pe Fb. și comentariile aferente, referitoare la proiectele de lege elaborate de UDMR ce vizau autonomia așa zisului ținut secuiesc și modificări aduse Codului Administrativ, care în opinia mea erau contrare Constituției României. CNCD trimite spre soluționare cauza spre Parchet. Poliția anchetează iar Procuratura dă verdictul de neîncepere a urmăririi penale, negăsind bineînțeles nicio faptă penală. Ca urmare, fundația maghiară formulează plângere la Judecătoria Brașov împotriva Ordonanței de clasare din 14.06.2022.
În dimineața zilei de 15 noiembrie se va da de către Judecător verdictul în acest sens. Se va decide în cele din urmă atunci sau în viitor, pe alte spețe, dacă voi fi sau nu trimis în judecată pentru faptul că ”îndrăznesc” să-mi exprim libertatea de gândire și acțiune românească. În linii mari este vorba de ”speța” poezia Doina de Mihai Eminescu, de toată lupta dusă împotriva Codului Administrativ din 2018, cu maghiara a doua limbă oficială în stat (respins din fericire de CCR), Valea Uzului (aici s-au concentrat cel mai mult), manifestările de Trianon și diferite poziții pe care le-am exprimat împotriva politicii UDMR și ale guvernului Ungariei.
Personal am încredere în deciziile doamnelor și domnilor judecători.
Indiferent însă de ce se va întâmpla, voi merge în continuare cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc, o altă expresie care este considerată de unii că ,,incită la ură”.
Nu, nu incită la ură, incită însă la românism, la dragoste de neam și țară, la luptă împotriva celor care vor să doboare o Istorie Românească de jertfă necontenită ce ține de milenii întregi. Pentru această Istorie și pentru viitorul nostru de mâine vom merge și pe sălile lungi ale tribunalelor și-n creierii munților de pe Valea Uzului si la Carei si la Sfântu-Gheorghe, Târgu-Secuiesc și la București. Vom merge de la Nistru până la Tisa, așa cum ne-a trasat Linia Națională Mihai Eminescu.
Fără teamă, fără șovăire. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Cercetătorul CNSAS care îl acuza pe Patriarh de colaborare cu Securitatea îl apără pe Bănescu. Documentul care-l anihilează pe calibanul Hodor: Cancelarul lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Curticeanu, a intermediat vânzarea sașilor și evreilor. FACSIMIL

NATO – bătut de un Bucătar și de o strânsură de Pușcăriași?

Cel mai bine păstrat Secret al lui Zelenski

Cum s-a întors Roata în Ucraina

Eveniment epocal: Apare legea "Ce este o Femeie"

ActiveNews își cere scuze pentru informațiile eronate prezentate de Cartepedia, Citești, Librărie și Polirom cu privire la soția lui Bănescu, Cristina Popa - Curticeanu. Care este situația cu șeful Cancelariei lui Ceaușescu și cea de la Colegiul Goethe
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Locale Opinii Prima pagină
Persoane: Mihai Eminescu Mihai Tîrnoveanu Viktor Orban
Subiecte: Proces Români discriminaţi
Organizații: CNCD Judecătoria Brașov
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)