ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Luna aceasta facem ”o haiducească” acolo (dezvăluim unde la momentul oportun), cu oameni buni din jurul Asociației Calea Neamului. Stâna este total izolată printre păduri de brazi și stejari, undeva pe niște dealuri ce tind spre munți, de unde se vede până departe în zare, cât de frumos este acest Pământ românesc. 

Mergând zilele trecute aici, după ce cu o noapte înainte un fulger tocmai despicase un copac imens în două la doar câtiva metri de strungă, mi-am adus aminte de bunicul meu Marin, din satul Toporu, Teleorman, cioban get beget, care a mers de mititel cu oile, până când l-a chemat Dumnezeu la Cer, pe la 90 de ani si un pic. 

Om strașnic, muncea din zori si până când se linișteau oile cu îngânatul nopții. Mânca brânză, slănină, carne și roșii, toate din ogradă, roșii ca acelea eu n-am mai cunoscut vreodată. Când se întrunea acolo familia mare, Ăl Bătrân, așa i se spunea lui tataia Marin, avea o vorbă: hai bă să ne îmbătăm! Că nu mai putea de bucurie, că ne vedea pe toți laolaltă. 

Era culmea, nu se îmbăta niciodată, căci stia și pruna si strugurele din bătătura lui, pesemne si ele pe el si nu-i făceau niciun rău, de parcă ar fi fost înțeleși. În anul I de facultate mi-a dat și mie pentru prima oară o ”jumate” de pahar cu vin, roșu spre negru, ca un tăciune cu licăriri de jăratic.
 
La masa rotundă înconjurată de scăunele cu trei picioare pe care erau tot felul de bunătăți făcute de Mamaia Veta, care avea printre altele un talent fantastic de a face plăcinte, se depănau tot felul de povești de pe front, Marin fiind veteran de război, luptând și la Cotul Donului.

Pe tot frontul din Est a văzut și a înteles în același timp ce înseamnă comunismul, în Rusia. Când s-a întors acasă le-a povestit oamenilor că bolșevicii le vor lua pământurile, animalele si cam tot ce au prin gospodării. La început mai nimeni nu l-a crezut, adică cum să ne ia tot? Când a început colectivizarea si-au adus aminte de vorbele lui Marin. Tataia a fost ultimul om din sat care si-a dat pământul la colectiv. Nu s-a lăsat convins, până când nu s-a trezit cu taică-meu în fața lui, într-o dimineată pe la ora 10, tinea minte exact și ora, venind posomârât de la școală. Ce faci bă acilea, nu trebuie să fii la carte? M-au dat afară, mi-au zis că până nu te duci la colectivă nu mă mai primesc. 

Ăl Bătrân cu o înjurătură strivită între dinți s-a dus la primăria condusă de ultimul om din sat care ajunsese primar comunist și s-a înscris la colectiv, pentru ca băiatul lui să poată învăța carte. Și chiar a învățat, prin bănci tocite, mergând pe jos, uneori cu bicicleta, km întregi până la liceu, și cu oile pe câmp, după ore și în vacanțe, lângă Marin. A ajuns doctor. 

Acum este pensionar și când mă duc la el, ne aducem împreună aminte de ciobanul ce-i înjura pe comuniști și înainte și după 89, că tot ei erau la putere. Ce să-i faci, Ăl Bâtrân, care asculta și pe vremea lui Ceausescu posturi interzise la radioul cu baterii în mijlocul oilor, știa el ce știa. Dacă ar mai trăit până în aceste vremuri, cu siguranță, ar fi spus la fel ca si atunci, și eu împreună cu el,
Jos comunismul!

Ce să-i faci, suntem niște ciobani, români, desigur!

Doamne ajută, oameni buni!