ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mișcarea Națională consideră că după 1989 s-a produs în mod concertat și deliberat un fenomen agresiv de devastare morală și materială a României.
 
Energiile dorinței legitime și arzătoare de libertate, închise de decenii întregi în regimul comunist, odată dezlănțuite după decembie 1989, au fost deturnate imediat de către regimul subversiv și ilegitim, reprezentat la nivel de vârf de foști nomenclaturiști bolșevici și urmași ai acestora. Societatea românească a fost împinsă către un ”haos” controlat. Acesta a fost menit a destructura coeziunea societății românești prin punerea artificială a generațiilor, precum și a diferitelor corpuri profesionale, într-o opoziție, extrem de periculoasă. Libertatea a fost pervertită, de către canalele media controlate de noua putere, în libertinaj, la un nivel periculos de critic în întreaga societate românească. Sistemul educațional a fost subminat print-o politică de subminare a autorității cadrelor didactice, scoaterea din programa școlară a elementelor de identitate culturală și istorică românească, o anti-reformă, tradusă prin nenumărate ”reforme” având ca scop, în fapt, debusolarea atât a copiilor, cât și a profesorilor și a învățătorilor.

Industria a fost transformată, mai întâi prin declarații politice guvernamentale la nivel de vârf, apoi și faptic, „într-un morman de fier vechi”, prin oprirea investițiilor în retehnologizare și privatizările controlat păguboase, cât și frauduloase. Poporul român a fost, astfel, deposedat de avuția sa materială. Agricultura a fost subminată substanțial prin distrugerea sistemelor de irigații, a utilităților fostelor structuri de ferme și exploatații agricole, coroborată cu lipsa oricărei viziuni de sprijinire a țăranilor proprietari. Acest lucru a dus mai apoi, inerent, la o proporție semnificativă de teren agricol neexploatat corespunzător, pretext pentru elaborarea unor legi prin care diferite entități străine au putut cumpăra la liber, cu prețuri modice, imense suprafețe de pământ fertil. Puterea de reacție a poporului român a fost drastic frânată prin oprimarea violentă a simbolului identitar românesc, anticomunist, anume fenomenul Piața Universității din 1990, anularea puterii sindicatelor prin politizarea, implicit suborodonarea lor și nu în cele din urmă prin partidele politice guvernamentale care, rând pe rând, au deziluzionat grav corpul electoral românesc. Paradigma democratică a fost astfel golită de orice conținut, păstrându-se doar formele acesteia, creând un cadru perfect pentru actuala „corectitudine politică” globalistă, care tinde să suprime, în opinia noastră, orice urmă de libertate de expresie identitară și nu numai. Războiul rece împotriva Identității Românești are loc așadar pe toate planurile: religios, cultural, economic, social, educațional.

Atac dinspre Vest - implementarea ideologiei stângiste și atee în cadrul statului român, care cedează nepermis de mult din suveranitate, odată cu expansiunea economică a multinaționalelor care sufocă capitalul autohton printr-o concurență incorectă. Atac dinspre Rusia - ocuparea politică și parțial militară a teritoriilor românești din stânga Prutului, expansiunea economică în diverse ramuri industriale și de exploatare a resurselor naturale, ofensivă ideologico-propagandistică de atragere a României în spațiul Comunității Eurasiatice, prezentat în mod manipulator ca o alternativă la Uniunea Europeană. Pe fond, cele două entități sunt complementare, fiind tributare paradigmei internaționaliste, contrare statelor naționale și conservării identității acestora.

Executanții celor două direcții antiromânești sunt politicienii trădători din România, care sub toate guvernele post-decembriste au implementat sau facilitat aceste două linii concentrice de atac împotriva Țării. Restricțiile impuse de ”pandemia” Covid 19 au agravat această agresiune prin încălcarea libertăților individuale și naționale prevăzute în Constituția României. Au fost vizate libertatea religioasă, culturală, socială și nu în ultimul rând cea economică. Mișcarea Națională, ca expresie politică a oamenilor ce merg pe Calea Neamului Românesc, are următoarea expresie de manifestare: "Sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesti” (Mihai Eminescu). Aceasta este Lupta noastră. Reperele noastre fundamentale sunt Sfinții, Voievozii, Martirii, Cărturarii și Eroii acestui Pământ. Doctrina Națională pe care o urmăm a fost scrisă prin Luptă și Cuvânt de-a lungul diferitelor etape istorice de Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga și de marea generație interbelică, prin expresiile intelectuale și organizaționale proprii, cu o directă continuitate în generatia

mărturisitorilor din închisorile comuniste și a luptătorilor din rezistența armată anticomunistă din munți desfășurată în perioada postbelică. Cuvioșii Părinți Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu, precum și mărturisitorii supraviețuitori ai temnițelor bolșevice au adus acest duh al românismului până în zilele noastre, un duh în care ne regăsim prin credința și faptele noastre. Considerăm că ne facem Datoria de români, într-o lume condusă vizibil și invizibil de oameni care vor să ne șteargă Identitatea și să ne pună în lanțuri Libertatea de fi români. Vrem pământ, aur si păduri în proprietatea românilor. Vrem economia națională în mâinile românilor. Vrem ca Memoria Sfinților, Martirilor și Luptătorilor acestui pământ să nu fie oprimată de "corectitudinea politică”. Mișcarea Națională va promova o direcție națională care să întărească Identitatea Românească în întreaga Țară. Vrem stoparea exodului de resurse umane în afara granițelor Țării și întoarcerea românilor din Diaspora în Patria Mamă. Acest lucru se poate realiza nu prin programe guvernamentale ce rămân pe hârtie, ci printr-o politică națională cu numele de "Români pentru Români”, în care toți cetățenii țării să dobândească încrederea că statul român asigură un climat de cinste, corectitudine, de firească dezvoltare și sprijinire a afacerilor mici si mijlocii, un învățământ din care tinerii să iasă cu adevărat pregătiți pentru piața muncii, iar această muncă să fie în mod real răsplătită printr-o politică economică care tratează în mod corect capitalul românesc. Într-un Cuvânt, Vrem Libertatea de a fi români! Mișcarea Națională răspunde în fața ofensivei antinaționale prin afirmarea Identității de Neam, prin "Sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei

întreprinderi românesti”, după cum bine spunea Mihai Eminescu, fondatorul Doctrinei Naționale pe care noi o urmăm. Mișcarea Națională acționează pentru întărirea identității naționale pe întreg teritoriul istoric românesc. Acordăm o atenție deosebită zonelor din cadrul statului român în care românii sunt supuși celei mai puternice agresiuni etnice, lingvistice, culturale și religioase (agresiune care se suprapune celei generale globaliste), cum ar fi Harghita, Covasna, Mureș. Celor care și-au pierdut limba si credința din cauza procesului de maghiarizare dorim să le reamintim că sunt români, dorim să-i reîntoarcem la matcă, sprijinindu-i în același timp pe acei care încă luptă, păstrându-și limba, credința și obiceiurile strămoșești. Avem de-a face cu un război rece inegal, de o parte fiind structurile maghiare din interiorul țării, organizate în partide și asociații sprijinite direct, atât de către statul maghiar, cât si de consiliile locale si județene, de cealaltă parte fiind comunitățile românești, reduse din punct de vedere numeric, care nu beneficiază în mod corespunzător de întărire logistică și umană din partea statului român. Scăderea dramatică a numărului cetățenilor români care se declară de etnie română și care cunosc limba română în Harghita, Covasna, parțial Mureș, reprezintă un real pericol pentru siguranța națională, în centrul țării dezvoltându-se astfel o enclavă care iese de facto de sub autoritatea statului român. Considerăm că singura instituție care-și face pe deplin datoria în acest spațiu este Biserica Ortodoxă Română. În această situație este mai mult decât necesară implicarea noastră concretă, a românilor din celelalte colțuri ale țării, în bătălia pentru identitatea națională a românilor din Transilvania. Încercăm prin acțiunile noastre să producem un "export” de românism din zonele puternic identitare în cele mai vitregite din acest punct de vedere, prin angrenarea de "energii mari pe spații mici”, menite să întărească componenta etnică românească. Mișcarea Națională afirmă valorile naționale, având în același timp reacția la agresiunile îndreptate împotriva acestora. Suntem români vii în Duhul Neamului, mergem pe Calea Sa. Documentele și studiile istorice, precum si cele sociologice, atestă faptul că începând mai ales din 1940, odată cu instaurarea regimului horthyst, prin Dictatul de la Viena, în Transilvania, cu precădere în Curbura Arcului Intracarpatic, a avut loc o masivă epurare etnică a românilor, prin execuții individuale sau de grup sau prin forțarea românilor de a părăsi locurile natale în urma persecuțiilor religioase, culturale, educaționale și social-politice. Mulți dintre cei care au rămas totuși în aceste zone au fost supuși unui amplu proces de maghiarizare prin care și-au pierdut limba maternă și credința ortodoxă, elemente definitorii ale identității românești. Acest fenomen a continuat atât în timpul Regiunii Autonome Maghiare de sorginte comunistă, cât și după decembrie 1989, fâcându-se simțit și în prezent. Libertatea de a fi român trebuie cu precădere aici exercitată prin afirmarea identității naționale, a simbolurilor continuității noastre milenare în Curbura Arcului Intracarpatic. Respingem hotărât dominația oricărei paradigme impuse de către statul maghiar pe teritoriul național al României, precum și conceptul de co-suveranitate asupra Transilvaniei vehiculat de statul maghiar. Credința ortodoxă, limba română și tradițiile strămoșești sunt reperele fundamentale ale Neamului nostru milenar pe tot cuprinsul acestui areal. Prin actualele legi, prin cele care se preconizează a fi adoptate, prin măsurile exercitate de către statul maghiar pe teritoriul statului român, precum și prin abuzurile factorilor de decizie de la nivel local, românii din cele două județe sunt discriminați atât în raport cu minoritatea maghiară, cât și în raport cu ceilalți cetățeni români de pe raza celorlalte județe. Mișcarea Națională propune, raportându-ne la această stare de fapt, următoarele principii și măsuri concrete menite a asigura românilor din Covasna și Harghita drepturi și șanse egale de a-și păstra identitatea națională cu ale celorlalți români ce trăiesc în celelalte unități administrativ-teritoriale din cadrul Statului Național Unitar Român. Aceste măsuri sunt coroborate cu cele specifice, prevăzute la punctele referitoare la Credință și Educația Națională.

Administrație

1. Pornim de la principiul că niciun cetățean român nu poate fi obligat să cunoască o altă limbă în afara celei care este limbă oficială pe teritoriul statului român și că are dreptul de a se adresa și de a i se răspunde în mod direct în această limbă oricărei autorități publice locale sau centrale.

2. Angajații instituțiilor publice nu vor putea fi obligați prin lege sau de către autoritățile administrației publice locale sau centrale să cunoască o altă limbă în afara celei care este oficială pe teritoriul statului român.

3. Instituțiile Administrației Publice Centrale, prefecturile și deconcentratele utilizează în relația cu cetățenii limba oficială pe teritoriul statului român.

4. Ședințele consiliilor locale și județene, acolo unde există unul sau mai mulți consilieri români, se vor desfăsura în limba oficială a statului român, asigurându-se consilierilor de etnie maghiară, la cerere, traducerea în limba maghiară și nu invers, cum se întâmplă acum.

Apărarea statului național și recucerirea suveranității naționale

Mișcarea Națională consideră că articolul 1 al Constituției României trebuie respectat cu sfințenie. Nu vom permite federalizarea, regionalizarea României ori autonomii pe criterii etnice, după cum urmăresc forțe extremiste care acționează pe teritoriul țării noastre.

Apărarea Simbolurilor Naționale

Autoritațile locale să fie obligate prin lege de a permite amplasarea pe raza localităților lor a simbolurilor naționale specifice statutului român precum și a monumentelor dedicate personalităților culturale, religioase sau istorice ale poporului român. Măsurile enumerate au rolul de a proteja și conserva atât identitatea națională în centrul României, cât și siguranța națională a statului român. Considerăm că aceste măsuri enumerate mai sus se încadrează în noțiunea de siguranță națională a României, asigurând pe termen lung continuitatea elementului etnic românesc în Curbura Arcului Intracarpatic.

Libertatea Credinței

Susținem cu fermitate art. 29 din Constituția României, care afirmă că "libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă”. La paragraful 5 din același articol se mai specifică: "Cultele religioase sunt autonome fața de stat și se bucură de sprijinul acestuia”. Având în vedere aceste lucruri, susținem deplina libertate a cultelor religioase recunoscute, în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, ca biserică majoritară, de a-și manifesta Rânduiala după propriile statute și de a-și desfășura lucrarea în spațiul public. Pe de altă parte, considerăm că Biserica Ortodoxă Română trebuie sprijinită în zonele în care a fost grav discriminată de-a lungul timpului, și anume în Transilvania și în teritoriile românești înstrăinate. Cu precădere, se impune sprijinirea Bisericii în județele Harghita, Covasna si Mureș, acolo unde credincioșii ortodocși au fost supuși unei îndelungi agresiuni istorice, fiind forțați să treacă în perioada Dictatului de la Viena la alte culte religioase, alungați din localitățile respective sau chiar uciși de trupele horthyste. Epurarea religioasă a ortodocșilor a atins apogeul în perioada mai sus mentionată, dar a continuat atât în timpul regimului comunist, prin Regiunea Autonomă Maghiară, cât si după decembrie 1989, când diferite manifestări ale extremismului unor cetățeni de etnie maghiară i-au forțat atât pe credincioșii ortodocși, cât si pe clerici, să părăsească localitățile de domiciliu. Susținem renovarea integrală, direct de la bugetul statului, a bisericilor ortodoxe declarate monumente istorice din Covasna, Harghita și Mureș, dar și a acelora care nu au primit acest statut, dar au fost construite în perioada interbelică.

Tradiția

Mișcarea Națională consideră Tradiția Românescă totalitatea expresiilor culturale și sociale care au asigurat continuitatea identitară a Neamului Românesc de-a lungul mileniilor. Tradiția definește specificul național și ține poporul legat de Neam, dându-i puterea de a rezista în fața factorilor dizolvanți ai identitatii naționale. Tradiția conferă putere unui popor, precum și încrederea de sine colectivă. Mișcarea Națională propune introducerea în programa școlară liceală a unui obiect de studiu care să cuprindă tematica privitoare la tradițiile românești, susținerea de către primării și prefecturi a festivalurilor de folclor și artă tradițională, scutirea de impozit a micilor meșteșugari și a întreprinzătorilor care confecționează costume populare, precum și crearea unor facilități de comercializare a mărfii acestora. Propunem deasemenea instituirea unei zile naționale cu numele Ziua Tradiției Românești, prin care să se popularizeze în rândul maselor largi tot ce ține de Tradiție, programul fiind alcătuit de Academia Română și implementat în teritoriu de prefecturi, acestea având obligația de a asigura logistica necesară desfășurării manifestărilor dedicate acestei zile.

Cultul Eroilor, Sfinților și Martirilor Români

Mișcarea Națională consideră că afirmarea Neamului Românesc în istorie s-a făcut în principal prin elitele lui spirituale, culturale și militare. Prin lupta și jertfa lor, aceste elite au apărat Ființa Națională, asigurând perpetuarea spațiului spiritual, etnic si cultural românesc de-a lungul mileniilor. Aceste elite au coagulat în jurul lor
generații întregi de români, scriind pagini de Istorie Glorioasă și de Demnitate Națională, printr-o puternică rezistență identitară atunci când vremelnic am fost sub ocupație străină. Oricât de greu ne-a fost de-a lungul timpului, oricât de mare a fost prigoana împotriva poporului român, întotdeauna din acest popor s-au ridicat acele elite care s-au împotrivit agresiunii, care au reprezentat Poporul în fața Istoriei, care au generat Demnitate Națională, întruchipând Idealul Libertății de a fi Român. Un exemplu puternic în acest sens a fost dat de rezistența anticomunistă din închisori și munți, cea mai mare din Estul Europei. În conștiința colectivă a poporului român,
mulți dintre cei care au suferit sau au murit în închisorile comuniste sunt cunoscuți cu numele de Sfinții Închisorilor iar cei care au luptat cu arma în mână în munți împotriva comunismului cu numele de Eroi ai Rezistenței armate anticomuniste. Acesti români care au ținut vie Demnitatea Națională în timpul opresiunii comuniste, care s-au opus până la sacrificiul suprem acestei ideologii străine, indiferent de apartenența lor politică sau organizatorică, merită pe deplin, la fel ca si ceilalți Eroi, Martiri și Sfinți Români, recunoașterea din partea statului român a rolului lor ziditor de Istorie și de afirmare a valorilor specifice Neamului Românesc. Mișcarea Națională se pronunță pentru abrogarea tuturor sentințelor date de
tribunalele bolșevice, prin care acesti români au suferit condamnări politice, precum și a legii 2017/2015, care îngrădește perpetuarea Memoriei acestora în conștiința generațiilor viitoare. Avem în vedere completarea programei școlare cu un nou obiect de studiu privitor la Rezistența Anticomunistă Românească. Tematica acestuia
urmează să fie elaborată de Academia Română, în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Totodată avem ca obiectiv obligativitatea prin lege și sub sancțiunea legii a prefecturilor, în colaborare cu primăriile din Unitățile Teritorial
Administrative, de a restaura corespunzător sau de a menține toate monumentele istorice, precum și cimitirele militare, naționale și internaționale, închinate Memoriei Eroilor Armatei Române care au luptat în Primul și al Doilea Război Mondial. Mișcarea Națională susține redeschiderea sau deschiderea unor șantiere arheologice noi, care să aibă ca obiectiv relevarea tuturor vestigiilor dacice, în acest scop fiind avută în vedere alocarea unor sume importante de bani de la bugetul de stat, precum si stimularea fiscală a firmelor cu capital majoritar românesc pentru a dona, din impozitul pe profit sau din bugetele proprii, fonduri destinate acestui obiectiv menit de a ne aduce un enorm prestigiu istoric și cultural pe plan internațional și de a atrage în același timp un important potențial turistic.

Educația Națională

Mișcarea Națională consideră că Educația Națională este factorul laic principal care poate genera buna rânduială socială, culturală, economică și politică, căci fiecare entitate instituțională din toate ramurile societății românești este alcătuită din ”produsul” acestei Educații Naționale, iar demersul acestor entități în societate se
reflectă în ea. De aceea, avem în vedere ca Educația să fie pusă în slujba intereselor României și în acelasi timp într-un sistem care să permită în mod real tinerilor să-și găsească un loc pe piața muncii din România, implicit încurajarea acestora de a rămâne în țară.

Rolul Educației Naționale, în concepția Mișcării Naționale, este acela de a conștientiza generațiile tinere de rolul pe care Națiunea Română l-a avut de-a lungul mileniilor ca factor de civilizație și cultură la gurile Dunării, această conștientizare fiind menită a da încredere de sine națională și totodată repere generațiilor tinere.
Este o motivație să ducem pe mai departe acest rol, căci ceea ce am fost în stare ca națiune să facem în trecut, vom putea face fără îndoială și în viitor. În acest sens propunem ca tematică obiectelor de studiu privitoare la istorie să se concentreze pe specificul și Moștenirea Națională Românească. Punem accent pe întelegerea
sensului și motivațiilor istorice și culturale ale diferitelor personalități și evenimente definitorii pentru Neamul Românesc.

Mișcarea Națională consideră că digitalizarea excesivă a educației duce la distrugerea învățământului tradițional românesc, așa cum a fost proiectat în mod strălucit de Spiru Haret. De asemenea, promovarea unei noi reforme în educație, fără fundamente serioase și consultarea specialiștilor în probleme de educație, duce, în opinia Mișcării Naționale, la îngroparea viitorului copiilor noștri. Restaurarea disciplinelor fundamentale în trunchiul programei școlare, eliminarea noilor discipline neomarxiste (cum ar fi "Educație pentru sănătate”) se impune cu celeritate. Mișcarea Națională consideră nefastă ideologizarea învățământului românesc și va milita pentru înlăturarea consecințelor nefaste ce decurge din acest lucru. Mișcarea Națională consideră că cea mai de preț avere a statului român este resursa umană, mai ales vârfurile inteligenței românești, care trebuie sprijinite să-și pună în valoare capacitate în România. Considerăm că statul are datoria de a face acest lucru, de a investi în acesti români de elită care, dacă vor fi motivați să-și pună cunoștințele în aplicare în propria țară, aceasta va avea numai de câștigat. Mișcarea Națională propune ca șefii de promoție de la toate facultățile din România, precum și toți laureații olimpiadelor internaționale, din toate domeniile, să aibă susținerea statului român, anume acordarea unor burse de merit, sub formă de vuchere pentru formarea educațională, echivalente cu salariul Președintelui României, sub condiția ca aceștia să profeseze în România. Propunem în acest scop și constituirea unui fond de stat, numit Fondul de Merit pentru România, care să permită firmelor private care funcționează în România, precum si persoanelor fizice autorizate, să doneze o parte a impozitului pe venit acestui Fond. În domeniul Educației, Mișcarea Națională își propune să sprijine învătățâmântul în limba oficială a statului român în județele în care acesta este discriminat din punct de vedere al finanțării, tinând cont că în Transilvania și nu numai, învățământul de stat în limba maghiară este finanțat segregaționist din exteriorul României, direct de statul maghiar, cât și de diferite fundații și asociații maghiare. Considerăm că acest lucru, pe lângă faptul că discriminează din punct de vedere logistic învățământul cu predare în limba română, configurează și o politică izolaționistă maghiară, având ca obiectiv final autonomia teritorială pe criteriu etnic a unei zone extinse din cadrul statului național unitar român.

Economia Națională

Mișcarea Națională are în vedere un sistem integrat care să unească
conceptual, să aducă în armonie libertatea proprietății private de a-și asigura bunăstarea cu misiunea acesteia de a fi un factor generator de bunăstare culturală și educațională. Statul Național în slujba proprietății private și proprietatea privată în slujba Statului Național, Unitar, Indepedent si Indivizibil, nu prin termenii obligației, ci prin politici stimulatoare din punct de vedere fiscal, astfel încât ambele entități să aibă de câștigat. Susținem protejarea capitalului românesc prin crearea unei legislații fiscale care să stimuleze inființarea unor afaceri mici si mijlocii, impozitarea marilor companii pe cifra de afaceri și nu pe profit, stoparea înstrăinării participațiilor statului la marile companii naționale, recuperarea măcar parțială a participațiilor vândute până acum, în domenii strategice, precum și stimularea și motivarea muncii prin politici care să scadă impozitarea muncii și să mărească impozitarea marilor multinaționale pe cifra de afaceri. Mișcarea Națională are în vedere descurajarea politicilor care favorizează acordarea ajutoarele sociale cetățenilor care refuză să muncească sau muncesc fără forme de muncă legale. Acordarea acestor ajutoare sociale a ajuns să fie într-o bună măsură o ”mită electorală” legală utilizată de către partide, mai ales în cazul alegerilor locale, având în același timp un rol nefast pe piața forței de muncă. În acelasi timp avem în vedere creșterea valorii salarizării, aducerea acesteia la un nivel comparabil cu cel din Uniunea Europeană. Aparent acest lucru ar putea suna a populism, dar de fapt generează la modul cel mai concret productivitate economică națională. Creșterea salariului minim pe economie stimulează munca prin motivare, crează condițiile concrete de reîntoarcere în tară a unei largi categorii de români ce au ales să lucreze în alte țări și stimulează oamenii de afaceri români și străini să adopte o viziune managerială care să elimine oportunitatea unei piețe de forță de muncă slab retribuită și să o înlocuiască în vederea rentabilității cu investiții în modernizare sau retehnologizare. Sprijinim exporturile de produse finite, acestea din urmă aducând valoare adăugată economiei naționale, cu mult mai mare decât exporturile de materie primă sau diferite subansamble ale produselor finite. Mișcarea Națională are în vedere pentru domeniul agricol adoptarea unei legislații privitoare la posibilitatea vânzării pământurilor către diferite entități străine, similare celei din unele țări ale Uniunii Europene, vizând aici în mod deosebit Germania și Franța. Mișcarea Națională cere ca nicio persoană fizică sau juridică din afara statului român să nu poată cumpăra pământ agricol în România dacă nu are domiciliu în România de cel puțin opt ani de zile, dacă nu face dovada că în ultimii zece ani nu a desfășurat activități agricole specifice terenului pe care doreste să-l
cumpere, condiții suplimentare fiind ca prin cumpărare să nu fragmenteze exploatații agricole aflate în asociere, să nu aibă dreptul de a vinde terenul în următorii zece ani, să fie obligat să-l exploateze corespunzător, astfel încât după eventuala vânzare acest teren să fie încă potențial productiv, cel puțin la capacitatea la care a fost achiziționat, iar dreptul de preempțiune să aparțină persoanelor fizice cetățeni români, formelor asociative entități românești sau statului român. Legislația privind arenda va trebui formulată de asemenea în același sens protecționist, implicit de respectare de jure și de facto a noțiunii de proprietate a oamenilor care dețin în proprietate terenurile, astfel încât puterea legislativă a arendei să fie subordonată voinței proprietarului de teren. Considerăm așadar că legislația actuală privind arenda, gospodăriile țărănești și asociațiile subminează capacitatea unei producții și valorificări autohtohne a resurselor pământului agricol românesc.

Susținem dezvoltarea fermelor familiale și încurajarea tinerilor pentru a începe diferite activități agricole printr-o politică fiscală avantajoasă, acordarea de credite cu dobânzi modice, asigurarea de consultanță gratuită în vederea accesării fondurilor europene și înlesnirea accesului desfacerii produselor pe piața din România prin
crearea unor unități comerciale care să preia marfa direct de la producători. Mișcarea Națională consideră că un sistem de irigații național trebuie să fie prioritatea majoră a politicii agrare, împreună cu revitalizarea industriei producătoare de utilaje agricole moderne, coroborată cu posibilitatea finanțării prin credite avantajoase și subventionarea proprietarilor de ferme sau exploatații agricole pentru achiziționarea de tehnică agricolă. Securitatea agro-alimentară a populației este un obiectiv fundamental al Mișcării Naționale, în contextul în care forțele globaliste provoacă o criză alimentară și energetică fără precedent.

Stoparea scăderii dramatice a populației României

Declinul demografic se poate opri prin măsuri specifice legislative, dar în primul rând creșterea demografică organică se va realiza prin crearea unei societăți așezată pe o bază morală, având bineînteles ca reper primordial credința creștină, și pe o bază economică și socială capabilă să ofere bunăstare întregului popor român. Sprijinim familia tradițională, nucleul de bază al societății, prin politici care să încurajeze natalitatea având în vedere facilități fiscale, reduceri, scutiri de impozit, pentru familiile cu mulți copii, acordarea de alocații pentru copii de către angajatorii membrilor familiilor respective, având ca bază un mecanism prin care angajatorul poate să redirecționeze un anumit procent din impozitele către stat spre aceste familii. Ne exprimăm totodată împotriva propagandei ideologiei de gen și a adopțiilor de copii de către cuplurile de homosexuali. Mișcarea Națională susține valorile tradiționale perpetuate de-a lungul mileniilor de credința creștină.

Obiectivul creșterii demografice a populației României se află în strânsă corelație cu un sistem de sănătate bine pus la punct, având aici în vedere modernizarea actualelor unități spitalicești și construirea de noi spitale, o asistență medicală cu mult îmbunătățită în mediul rural, degrevarea medicilor de corvoada
birocratică care le ocupă într-un mod aberant o mare parte din timpul acordat asistenței medicale propriu-zise, salarizarea comparabilă cu cea din Uniunea Europeană pentru stoparea exodului cadrelor medicale bine pregătite. Este necesară de asemenea modernizarea și creșterea eficienței sistemului educațional medical prin mărirea timpului dedicat practicii medicale în unitățile de învățământ de profil, noțiunile teoretice fiind astfel însușite mai eficient de către elevii școlilor postliceeale și de către studenți.

Apărarea Națională

Mișcarea Națională are în vedere revitalizarea industriei militare românești pentru a fi capabilă să genereze atât resurse specifice proprii pentru Armata Română, cât și pentru export. Apartenența la Alianța Nord-Atlantică nu ne degrevează de propriile îndatoriri, ci dimpotrivă ne responsabilizează. Suntem pentru creșterea bugetului acordat Ministerului Apărării Naționale în vederea redobândirii unui statut de demnitate și forță al Armatei Române, exprimat prin generarea unor resurse proprii, achiziționarea de echipamente militare și tehnice moderne, salarizare comparabilă cu a partenerilor din alianță. Mișcarea Națională încurajează stagiile de voluntariat în cadrul Armatei Române, considerând de asemenea ca fiind obligatorii cursurile de educație patriotică având la bază istoria românilor, inclusiv motivația marilor bătălii militare desfășurate de-a lungul timpului de către camarazii de arme datorită cărora putem astăzi să existăm ca popor în statul național român, suveran și independent, unitar și indivizibil.

Politica externă

Politica externă a României trebuie să se subordoneze integral apărării intereselor naționale, indiferent din ce alianțe facem parte. Forța unei politici externe se bazează în viziunea noastră în primul rând pe legitimitatea sporită a guvernărilor interne, tradusă prin adeziunea unor largi pături ale societății la viziunea și modul de
punere în practică a acestei viziuni, de puterea politică din România. O politică externă puternică este generată de o politică internă bună.

Avem de urmărit în principal patru direcții.

1. Sprijinirea identității românești în teritoriile istorice pierdute de statul român, în plan cultural-educațional, religios, economic și social, având ca obiectiv final refacerea pe cale exclusiv pașnică și diplomatică a României Întregite, cu granițele pe care le-am avut la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, consfințite pe plan internațional în anii ce au urmat prin tratatele internaționale.

2. Ieșirea României din sintagma statutului de "colonie”, prin afirmarea demnă și fermă a propriilor interse naționale în cadrul actualelor alianțe politice și militare, așa cum se întâmplă și în cazul altor parteneri din aceste alianțe. Într-un mod absolut democratic, Mișcarea Națională consideră că avem dreptul de a spune NU atunci când considerăm că unele măsuri care ni se recomandă sau se încearcă a ni se impune din exterior contravin interesului național al României.

3. Contracararea diplomatică și cultural-istorică a acțiunilor propagandistice specifice cercurilor revizioniste din Ungaria prin acțiuni de informare corectă pe plan internațional, privitoare la istoria și cultura Transilvaniei, ca parte integrantă a teritoriului istoric și statal românesc. Propunem în acest sens difuzarea de materiale documentare istorice emise de către membrii Academiei Române, precum și de către marii istorici români, către ambasadele statelor vizate de către lobby-ul maghiar, către marile biblioteci ale universităților din lume și susținerea unor conferințe internaționale în acest sens. Milităm pentru începerea demersurilor statului român de a solicita în mod oficial despăgubiri statului maghiar pentru urmările Dictatului de la Viena, care s-au tradus prin mari pierderi umane și materiale, aproximativ 500.000 de români având de suferit din punct de vedere social, economic, cultural, educațional și nu în ultimul rând religios, de pe urma acestui dictat. Avem de asemenea în vedere demararea recuperării averii Gojdu, precum și a Tezaurului României, tranferat la Moscova în Primul Război Mondial, recuperat doar într-o foarte mică parte. Mișcarea Națională consideră că este vitală repatrierea tezaurului Băncii Naționale a României, înstrăinat în acest moment.

4. Sprijinirea și motivarea prin programe guvernamentale de întoarcere în țară a milioanelor de români plecati să muncească în alte țări, dar și apărarea drepturilor lor prin deschiderea reală a ambasadelor României din străinătate față de problemele pe care acești români le întâmpină. Considerăm că această mare masă de
concetățeni ai noștri, denumită generic "diaspora”, reprezintă o valoare inestimabilă din punctul de vedere al forței de muncă și al creativității în cele mai largi domenii.

Democrația

Conceptul de competiție democratică va caracteriza întreg sistemul de relații al Mișcării Naționale cu formațiunile politice democratice din România.

Minoritățile naționale

Mișcarea Națională promovează o politică de deschidere față de grupurile minorităților naționale din România. Loialitatea față de statul național unitar român, respectul și apropierea de valorile
românești, încadrarea în sistemul instituțional democratic sunt acele condiții care, odată respectate, asigură colaborarea, apropierea și conlucrarea între toți cetățenii României. Mișcarea Națională este deschisă tuturor cetățenilor români, indiferent de originea lor etnică, alături de care dorim să acționăm pentru apărarea intereselor majore și legitime ale României și ale tuturor cetățenilor ei.
Cercetarea și Inovarea

Avem în vedere mărirea considerabilă a bugetului dedicat Cercetării, având certitudinea că cea mai valoroasă resursă națională este inteligența românilor. Suntem în posesia unui capital imens, care la ora actuală nu este decât într-o foarte mică măsură valorificat în economia națională. Susținem subvenționarea de către statul român în vederea implementării invențiilor și inovațiilor românilor, brevetate la nivel național și internațional, în toate domeniile de activitate. Investiția financiară în aceste invenții și inovații este cea mai rentabilă din punct de vedere economic, inclusiv pe termen scurt, aducând o valoare adăugată imediată. La ora actuală, diferite invenții de mare valoare românești au fost preluate de diferite entități străine și folosite în interes propriu. Considerăm în acest sens lipsa de reacție a diferiților factori din statul român ca un act de sabotaj ”pasiv” la adresa economiei
naționale, așa zisa lipsă a resurselor financiare nefiind o scuză plauzibilă pentru lipsa finanțării unor invenții si inovații care ar aduce un câștig imediat și substanțial pentru întreaga societate românească. Nu avem o deficiență de fonduri, ci o deficiență și voință politică sau în cel mai ”bun” caz o gravă carență manegerială la nivel guvernamental. Așa cum am expus și la punctul dedicat Educației Naționale, vârfurile inteligenței românești manifestate la marile olimpiade internaționale din diferite domenii, precum și marii inventatori români, trebuie cu orice preț ”valorificați” în România, fiind retribuiți în mod corespunzător, susținuți material și moral de către statul român și întreaga noastră societate, ca fiind cea mai de preț comoară națională. Mișcarea Națională consideră că cercetările privind digitalizarea și inteligența artificială (IA) nu trebuie să aibă ca finalitate urmărirea, supravegherea și controlul românilor. Orice intervenție administrativă care urmărește direcționarea cercetării în sensul limitării drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor trebuie interzisă prin lege.

Justiția

Considerăm că sistemul de justiție are un rol cheie atât în buna funcționare a societății românești în ansamblul ei, dar și în ceea ce priveste în mod punctual bunul mers economic al României. Susținem îmbunătățirea legislației actuale printr-o amplă dezbatere publică având ca punct obiectiv de bază opinia avizată a profesioniștilor în domeniu. Ne declarăm pentru confiscarea extinsă a averilor persoanelor dovedite vinovate pentru acte de corupție, recuperarea prejudiciilor din urma privatizărilor frauduloase și redeschiderea marilor dosare ale unor privatizări în urma cărora economia națională a fost sabotată. Opinia noastră constă în mărirea pedepselor cu privarea de libertate și limitarea drastică a condițiilor de eliberare condiționată, dar în acelasi timp și în acordarea posibilității de micșorare a pedepsei, în funcție de procentul prejudiciului recuperat prin restituirea benevolă a acestuia de către condamnat. Ne declarăm totodată pentru destructurarea clanurilor interlope și pedepsirea cu maximă intransigență a liderilor și membrilor acestora, mărirea pedepselor în acest sens, confiscarea integrală a averilor imense produse de acestea prin activități ilegale, cum ar fi traficul de droguri, prostituție, cămătărie, exploatări de persoane, criminalitate, implicarea oneroasă în diverse retrocedări de imobile și bunuri.
Activitatea Justiției, pe lângă contribuția la menținerea unui climat de siguranță și curățenie morală și socială în societatea românească, ar aduce și un aport deosebit de substanțial la bugetul statului român, aport care s-ar concretiza în fonduri considerabile pentru Educație, Sănătate, Cercetare, Cultură etc.

Concluzie

Nu avem pretenția că am putut atinge problematica detaliată a întregii societăți românești, în acest program al Mișcării Naționale, conturând însă direcțiile principale pe care le avem de urmat, linii directoare ce vor fi elaborate într-un mod și mai accentuat, sub formă de soluții concrete, pe măsura dezvoltării noastre organizatorice și implicit în măsura cooptării de profesioniști cu dragoste de țară, din toate domeniile de activitate. Datorită cuvântului și faptelor noastre, avem certitudinea că sinceritatea și buna noastră credință vor ajunge la marea majoritate a românilor, generându-se astfel o forță politică capabilă să afirme pe toate palierele libertatea de a fi român, libertatea de a ne orândui destinele conform specificului nostru național. ”Ideologia” noastră este o bună-stare socială, economică, culturală, educațională, sub acoperământ creștin. Nu ”visăm”, nu dorim revoluții, căci singura Revoluție din istoria omenirii a făcut-o Iisus Hristos. La aceasta ne raportăm noi și tot ce vom urmări și vom face se va așeza în această orânduire firească a lucrurilor. Nu vă oferim promisiuni electorale, ci un Ideal, Idealul Libertății de a fi Români în propria noastră Țară. Suntem români care merg pe Calea Libertății și a Identității Naționale, pe Calea Neamului Românesc. Unim conștiințele vii și le propunem o cale prin care fiecare dintre voi poate să-și îndeplinească datoria de român. Vă deschidem o Luptă organizată și vă chemăm în Acțiune, pe toți cei care aveți certitudinea că fapta și cuvântul vostru nu sunt în zadar, că puterea voastră NU este mică, că împreună nu vom putea fi înfrânți și că fiecare gest, fiecare pas al fiecăruia dintre voi contează cu adevărat. De aceea vă chemăm să fim împreună în Libertatea de a fi Român, exprimată prin Credință, Tradiție, Cultul Eroilor, Martirilor și Sfinților Români, Educație și Economie Națională.

Așa să ne ajute Dumnezeu!