Din zonele puternic identitare ne încărcăm cu resursele necesare pentru a rezista împotriva agresiunilor ce se exercită din exterior prin trădătorii din interior, pe toate palierele, economic, social, educațional, religios, cultural. Soluția este unirea comunităților combatante pentru a acționa atât pe baricada civică, Asociația Calea Neamului si aliați, cât și pe cea politică, Mișcarea Națională.

 

Cele două baricade sunt menite a face față prin mijloace specifice agresiunilor mai sus enunțate. Soluția este ca nucleele combatante să difuzeze în jur adevăr (combaterea informațiilor false din media), exemplu de luptă, nădejde și organizare. Aceste nuclee sunt precum un soare care generează căldură, lumină, forță de atracție. Succesul soluției nu este garantat într-un mod "miraculos" ci ține de minunea de a avea curaj, credință, determinarea și motivația luptei, lucruri care nu pot veni decât din sufletul oamenilor, acest resort fiind vital, altfel vor exista căderi, în fața inevitabilelor presiuni. Cine nu învinge frica, panica, va ceda sau chiar va trăda.

 

Întotdeauna s-a întâmplat așa. Aceste lucruri nu ne vor da înapoi, dar ne vor frâna. Am luat-o de multe ori, nu de la capăt, dar de la un capăt. Se pierde timp prețios pentru țară atunci cand se pierd oameni in luptă. Se pierd luni sau ani uneori, dar în același timp se și triaza și se întăresc caractere. La Rădășeni, la fel ca în multe alte locuri, am întâlnit caractere puternice de români, ce nu sunt orbite de stridența neoanelor, ci văd lumina lumânărilor care ard pentru cei care-au urcat la Cer, în țara lui Hristos din lupta cea mare, pentru a ne călăuzi nouă, lupta de pe pământ, pentru România. 

La Rădășeni există rânduiala vremurilor românești dinaintea vremurilor formelor fără fond. Localitatea nu este o comună, un sat, ci o mare familie care funcționează asemenea unui stup, cu o disciplină a distribuirii sarcinilor de tip militar. Personal nu am mai văzut așa ceva. La Sfânta Liturghie, strict femeile într-un loc, bărbații în alt loc, în pridvorul bisericii pe băncuțe din lemn, oamenii mai în vârstă, afară, mesele cu pomeni. După Liturghie, sfințirea lor. După aceea, în 10 minute, tot satul asezat la masă pentru agapa creștină. După rugăciune, în 5 minute toți aveau ciorbă fierbinte uimitor de gustoasă în față, nu terminai bine  prima farfurie, ca o altă oală mare cu licoarea magică ți se așeza în față în caz de mai vrei. După a doua inevitabilă farfurie cu ciorbă, fără să aștepți mai mult de 3 minute, a urmat felul doi, o altă delicatase tradițională culinară. Între timp veneau la masă tineri cu vin roșu, alb, țuică și nucată. Cum se termina o porție zdravănă de mâncare, tacâmul se lua din fața și se punea în loc un platou cu prăjituri fantastice făcute în casă. Nu existau timp morți. După masă, rugăciunea de mulțumire pentru bucate. Apoi cântec de ,,La mulți ani" pentru sărbătoriții zilei de Sfântul Constatin și Elena.

 

Apoi mâncau femeile care au muncit la bucătărie, strășnice și frumoase ca merele coapte de Rădășeni. Nici o garnizoana militară nu ar fi funcționat atât de eficient și de frumos în același timp. Scuzați comparația, dar dacă totul s-ar fi petrecut de exemplu la restaurant de fițe de "100" de stele din oricare oraș, treaba s-ar fi lălăit pe grămadă de ore și nici mâncarea nu ar fi fost atât de bună. I-am spus lui Gabi Ungureanu, frate, tu ai mai văzut așa ceva? Mirarea și încântarea din ochii lui confirmându-mi întrebarea retorică, bineînțeles. Cam așa se petrece treaba atunci când o comunitate este direct implicată si interesată de bunul mers al lucrurilor, având în același timp un "antrenament" îndelungat, astfel încât totul să se petreacă eficient și natural în același timp, fără ca cineva să "dirijeze" la fața locului prin ordine, ele fiind date înainte, astfel încât fiecare om știa exact ce trebuie să facă și când să facă, cu un desăvârșit calm și mai ales cu bucurie în ochi și politețe. 

Idealul funcționării României este modelul "fenomenului" Rădășeni, unul "simplu" de fapt, "la îndemâna" istorică a Rânduirii românești din vremea Voievozilor, ruptă de străini cam acum 300 de ani. Miturile fondatoare nu sunt niște închipuiri sau povești, ci sunt cele mai clare și reale exemple de succes românești. Dinastiile voievodale naționale, a Basarabilor, Bogdănestilor, Mușatinilor, Movileștilor, din care au răsărit Domnitori binecuvântați de Dumnezeu au constituit puterea Neamului. Oaste și Biserică, pământ pentru luptători, credință pentru jertfă. Dinastiile noastre voievodale ne-au arătat atât de limpede că ne putem rândui soarta după propriul model național, după propria matrice identitară, aflându-ne pe atunci în același timp în fruntea "clasamentului" european fiind respectați și preamăriti de cronicile înaltelor Curți din lume.

Ne întoarcem in Evul Mediu? Nu evoluăm? Ba da, evoluăm, bineînțeles, dar nu ca frunze în vânt, ci ca mugurii din vârfurile brazilor care au rădăcini adânc înfipte în pământ. Ramurile fragede ale copacilor văd lucruri noi dar ele sunt ținute verzi de cele mai bătrâne, iar cele mai bătrâne își trag seva pentru generarea celor tinere din rădăcinile primordiale. Mugurii fără rădăcini sunt doar un plastic colorat, fără putere, fără esență și mai ales fără capacitatea de a deveni un ramuri generatoare de alți muguri verzi. Este un rost natural, divin. 

Cu această înțelegere esențială a lucrurilor, mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!