Mihai Tîrnoveanu: Nu mă integrez în Untold-uri ce-mi livrează orientali ”spirituali”! ”Sunt român și punctum!” - mă legitimez prin Mihai Eminescu
Cu căciula-n cap si icoana în brațe, nu mă integrez în untold-uri ce-mi livrează asiatici pe scenă și trotinete, "bagajul lor spiritual" mă lasă rece, deși „Uni zic să-mi iau căciula, jos din cap, / Spunând adesea că nu-s civilizat, / Poate vor s-o țâu în mână, să mă aplec, / Ca să mă laude că m-am integrat.”
Cânta odată asta Ion Hagiu din Zăbala, pe scena lui Adrian Păunescu când „La Țebea foșneau românește gorunii".
Și nu, nu mă integrez în șantierul neomarxist ce îi dărâmă bustul pentru patriotism.
Nu mă integrez în interzicerea lui Eminescu, Goga, Radu Gyr, Vulcănescu, eu cred în Sfinții Închisorilor și-n luptătorii din munți, am în mine dicționarul jertfei românilor care nu s-au integrat în politica corectă din trecut si prezent ci "doar" în Timpul Românesc. Cred în fiecare pas național, în fiecare luptător, martir și sfânt și cred cu tărie că fiecare în parte și toți împreună au avut dreptate atunci cand nu s-au integrat.
Nu mă integrez în "corectitudinea" UE care ne smintește copiii cu lgbt, nu mă integrez în ”tolerența” celor ce ne sfidează intolerant sărbătorile creștine, nu-mi plac lucrurile multicolore, ci-mi place culoarea, nu mă integrez în trădări și nici în pasul înapoi, nu joc în compromisuri, ci doar în hore.
Nu sunt neintegrabil, mă integrez în politica națională, sunt doar necenzurabil.
Nu cred în porți străine, cred în proverbe, nu în unanimitate ci în unitate, căci unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește.
Nu mă integrez cu străinii, nu-mi place de Fritz și nici de Clotilde și-n general nu-mi plac cei din politica românească al căror nume trebuie să-l caut pe google pentru a vedea cum se scrie corect, nu vreau să învăț limbi străine uitându-mă la știrile ce anunță mersul societății de pe la noi, căci „Pe boltă, sus, e mai aprins/ La noi, bătrânul soare,/ De când pe plaiurile noastre/ Nu pentru noi răsare...”.
Nu cad în deznădejde și nu mă integrez în ea, căci este greu să fii român, dar, întotdeauna, atât de frumos! Vă îndemn, să nu vă integrați nici voi în nimeni și nimic ce nu integrează România.
Nu vreau să trec la euro, ci la aurul din munții noștri, nu vreau să mă schimb după vreo monedă de schimb.Identitatea mea din buletin e dată de numele meu de român si de Steagul Tricolor, nu de stelele UE, nu de un cip biometric și nici de ”gen”, căci tovărași, eu nu pot fi neutru!
Sunt bărbat și sunt român, iar Cartea de Identitate din care voi nu puteți scoate Tricolorul, mi-a fost dată în primul rând de bunicii și străbunicii mei care-au luptat ca România să fie stat național, suveran și independent, unitar si indivizibil, de la Nistru până la Tisa.
Nu mă legitimez ca o marfă scanată dintr-un supemarket, nu mă legitimez prin corectitudinea politică și nici prin capul plecat, eu ca român, mă legitimez prin Voievozi, Eroi și Martiri, prin moaștele Sfinților Români. Identitatea mea personală nu poate fi scoasă din Identitatea Națională și de aceea, oricine din lumea asta, dacă mă întreabă cine sunt, îi răspund arătându-i Cartea mea cu Tricolor:
„Sunt român și punctum!”, mă legitimez prin Mihai Eminescu.
Sus inimile, Hristos a Înviat!
Doamne ajută!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
Mizele războiului lui Fritz cu SPP și SRI. Radu Tora: Candidatul manciurian a călcat pe grebla SRI
După trei ore și zece minute cu Putin, trimișii lui Trump au ajuns la Kiev. Mesajele Moscovei către Washington și Berlin - 7 minute VIDEO de la Kremlin
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Persoane: Emil Boc
Locații: Cluj-Napoca România
Subiecte: UNTOLD
Organizații: Primăria Cluj-Napoca
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)