Mihai Tîrnoveanu: S-au strâns banii pentru amenda de 10.000 de lei din 21 decembrie 2021. Mulțumesc din toată inima! Aceasta este SOLIDARITATEA ROMÂNEASCĂ!


S-au strâns banii de amenda maximă! Împreună le-am dat o lecție celor care vor să ne înfrîngă! În procesul verbal s-a mentionat printre altele că am îndemnat oamenii ,,să rămână uniți și împreună”; chiar am rămas!
Mulțumesc din adâncul inimii mele tuturor românilor minunați care m-au ajutat trimițând bani în cont sau un gând bun de încurajare, precum și site-ului ActiveNews care a promovat această cauză.
Consider că voi, prin această solidaritate, ați dat o lecție și o palmă dictaturii, un exemplu atât de necesar în aceste vremuri, că românii pot fi uniți la greu. Le-am demonstrat împreună că fiecare lovitură pe care o primim, se va întoarce împotriva lor, căci vorba lor, am rămas „uniți și împreună”...cât de frumos poate fi chiar si un pleonasm!
Pe de o parte avem un stat care se supune dictaturii globaliste, o putere ce deține imense resurse financiare, implicit de propagandă, dar care are zero resurse sufletești, iar de cealaltă parte suntem noi, oamenii simpli, care uniți, avem în ,,bănuțul văduvei” imense resurse sufletești. Vom birui în cele din urmă.
Să vă aduceți aminte că la finalul anului trecut, introducerea certificatului la locul de muncă era privită ca fiind aproape sigură, mai ales după vizita tovărășului comisar de la UE, Thierry Breton, care i-a chemat la ordin pe guvernanții din România. Uite că nu s-a întâmplat, căci reacția românilor a fost masivă, atât în stradă cât și pe internet. Cine subestimează reacția de pe FB. în acest sens, se înseală amarnic, căci este un barometru extrem de important pentru ei.
Fără îndoială că rapoartele serviciilor, adică sondajele reale ce nu sunt publice, privind starea opiniei publice au fost înfiorătoare pentru decidenții politici. I-am dat înapoi.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut român, că fac parte din acest popor minunat, atât de greu de înțeles pentru unii si tocmai de aceea atât de frumos și imposibil de înfrânt!
Aveți Nădejde, care înseamnă de fapt certitudine, suntem în Grădina Maicii Domnului!
Citiți și: SONDAJELE ActiveNews: APOSTOLII vs INTOXICATORII. Vă invităm să VOTAȚI AICI!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Civice Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Tîrnoveanu Poporul Român
Locații: România
Organizații: Asociația Calea Neamului Parlamentul Romaniei Poliția Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)