Mihai Tîrnoveanu: Umplem biserici vitregite de vremuri, ridicăm luminile uitate în piepturi de români
De la Baraolt-Vârghiș, la Doboi, 50 de români din Brașov si Covasna au urmat Calea Neamului în cele mai grele locuri.
Semnele dragostei noastre creștine au fost pomelnicele, donațiile, alimentele de bază și cadourile de Paști pentru copii. Acesta a fost obiectivul îndeplinit. Expun acum situația care ne-a motivat și forțele care ne-au sprijinit. Zona cu nucleu central Baraolt-Vârghiș (care mai cuprinde Căpeni-Doboșeni-Herculian) este cea mai mare arie compactă maghiarizată din Covasna. Aici există extrem de puțini ortodocși și vorbitori de limba română. Singura biserică ortodoxă deschisă este cea din Baraolt, cu 5-6 oameni de-ai locului prezenți duminica la Sfânta Liturghie, deși părintele Vasile își face pe deplin datoria, săvârșind fiecare slujba religioasă și străbătând toate satele din zonă chiar și pentru un singur enoriaș când are nevoie de alinare sau cu Lumina Sfintei Invieri de Paști.
În Doboi, com. Plăieșii de Jos, Harghita procentul românilor este covârșitor, cei mai mulți folosind însă în mod preponderent limba maghiară. În schimb, majoritatea oamenilor de aici si-au păstrat credința ortodoxă și merg la biserică, slavă lui Dumnezeu!
De aceea ne-am îndreptat dragostea noastră creștinească spre aceste locuri, pentru a-i răsplăti pe cei care țin România vie prin ortodoxie, pentru a le mulțumi din adâncul sufletelor noastre pentru acest lucru. Alături de noi în această lucrare au fost biserici din Brașov, Biserica cu Hramul Sfântul Gheorghe, Biserica de la Metrom, cu Hramul Nașterea Domnului și Biserica de lemn din Centrul Civic, cu Hramul Înălțarea Domnului. Filiala Asociației Calea Neamului Covasna, condusă de Gheorghe Samoilă a strâns donații și alimente de bază de la toți membrii. Fiecare brașovean care a venit cu noi a contribuit cu alimente de bază și bănuți pentru pomelnice, la fel făcând și oamenii Floreasca, zona Întorsura Buzăului.
Calea Neamului prin contribuțiile strânse în contul asociației în urma companiei a dăruit de asemenea alimente de bază și donații, mulțumim în acest sens, Părintelui Protopop Dr. Ioan Dură din Belgia, Părintelui Laurențiu din Săcele, mulțumim Gabrielei Puiu, lui Marius Constantin, Pușcaș Andrei, Adriana Brânzila, Marius Ilie, Marian Ciobanu, Cristina Magdalena, Ana-Maria, Mihaela, Nicolas și Maria, Elisabeta, Dorian, Maria Marcu.
Impreună cu noi a fost de asemenea Ceata Opincuța din Sfântu-Gheorghe, condusă de domnul Constantin Gheorghincă, care a prilejuit un moment cu adevărat emoționant, dăruind pe lângă cele pomenite mai sus și un laptop performat unei fetițe de șase ani din Doboi. Domnul Constantin a întrebat-o câți ani are, mama fetei i-a tradus în limba maghiară, dar copilul a răspuns în limba română. Seful Cetei Opincuta a fost "cucerit" de acest lucru. O mare bucurie am avut de asemenea și eu, aflând de la câteva domnișoare mai mari din Doboi, de 15-17 ani, că urmează învățământul cu predare în limba română din Miercurea-Ciuc, stând la internatul liceului. Vom face tot posibilul să le cooptam în programul burselor Români pentru Români. Mulțumim pentru foto Octavian Chende și Gabriel Ungureanu!
Lupta pentru România de aici continuă. Este grea, dar atât de frumoasă! Mergem împreună, Cu Dumnezeu înainte, pentru Biruința Neamului Românesc!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
Emanuel-Bogdan Bobic: Postare nerecomandată celor care cred că drona aceea a ajuns în inima portului Constanța fiind "în derivă"
Sorin Roșca Stănescu: Atentat terorist. Cel mai periculos atentat terorist săvârșit vreodată în Europa
Ziaristul veteran Sorin Faur revine: Ucrainenii au detonat controlat drona pentru a distruge electronica de pe care se puteau extrage traseul și ținta care trebuia să spulbere mobilul și imobilul dintr-o bună parte a orașului Constanța
Sorin Roșca Stănescu: Paternitatea atacului terorist
Recomandările noastre
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL
Secțiuni: Cultură Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Tîrnoveanu
Organizații: Asociația Calea Neamului
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)