ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deputatul AUR Mihail Neamțu le amintește „pro-europenilor” că arestarea liderilor opoziției este marca înregistrată a regimurilor autoritare. O paralelă dură între arestarea lui Călin Georgescu și practicile din țări precum Venezuela, Cambodgia sau Rwanda.

 
„În atenția „pro-europenilor” de la putere. Țări unde liderul opoziției a fost arestat:
• Africa de Sud: Nelson Mandela (1962, 5 august). Arestat lângă Howick, acuzat de incitare la grevă și părăsirea ilegală a țării.
• Rwanda: Victoire Ingabire (2010, aprilie, apoi octombrie; condamnată în 2012) și din nou 2025 (19 iunie).
• Tanzania: Tundu Lissu (2025).
• Zimbabwe: Jameson Timba (2024).
• Sudanul de Sud: Riek Machar (2025).
• Guineea: Aliou Bah (MoDel) — 2024. Arestat pentru „insultarea” juntei militare.
• Ciad: lideri ai coaliției GCAP (2026). Opt figuri condamnate la opt ani închisoare. Succès Masra (fost premier) fusese condamnat anterior.
• Cambodgia: Kem Sokha (2017). Arestat noaptea, acuzat de trădare și conspirație cu puteri străine; partidul a fost dizolvat. Condamnat în 2023 la 27 de ani (arest la domiciliu).
• Bangladesh: Khaleda Zia (2018). Condamnată la 5 ani pentru corupție (caz considerat politic de mulți observatori).
• Venezuela: Leopoldo López (2014). 
• Bolivia: Luis Fernando Camacho (2022). Etc”, a scris Mihail Neamțu.
 
După critica dură la adresa „pro-europenilor”, Mihail Neamțu revine cu o nouă reacție tăioasă: arestarea lui Călin Georgescu nu rezolvă nici inflația, nici prețurile de la pompă, ci este doar un act de răzbunare politică. Deputatul AUR acuză elitele sistemului că folosesc justiția pe post de țap ispășitor pentru a ascunde eșecul economic al țării.
 
„Arestarea lui Călin Georgescu nu este doar excesivă. Este o prostie.

Marți seară, o Românie în miniatură s-a adunat în fața Arestului Central din București.

Steaguri tricolore. Oameni furioși. Icoane tăcute. Ochi plini de lacrimi. Jandarmi în spatele baricadelor de oțel. Reporteri agitați, cameramani epuizați și tehnicieni plictisiți în spatele ferestrelor care, pentru o secundă, au încadrat silueta lui Călin Georgescu.

Departe de zgomotul străzii, elitele sistemului au desfăcut sticlele scumpe și au sărbătorit „arestarea Marelui Guru” — porecla batjocoritoare pe care presa de casă i-a lipit-o lui Georgescu.

Bucuria lor nu venea din citirea rechizitoriului. Nu venea din vreo revelație despre dialectica Crimei și Pedepsei. Nici pe departe.

Germanii au un cuvânt pentru asta: Schadenfreude (plăcerea răulțioasă față de necazul altuia). Înainte de a-l explica, să recapitulăm.

Liderul mișcării populiste se află acum într-o celulă de închisoare. Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România în noiembrie 2024, iar apoi Curtea Constituțională a anulat întregul vot.

Acum a fost arestat. Măsura nu este doar excesivă. Mai presus de toate, este o prostie.

Așa că întrebați-vă: rezolvă închiderea lui Georgescu măcar o singură problemă pe care românii o au cu adevărat?

Oprește ea inflația monstruoasă?

Scade prețurile de la pompă?

Salvează guvernul României din spirala sa amețitoare de împrumuturi?

Bineînțeles că nu.

Atunci de ce șampania?

Explicația este simplă: o plăcere sadică față de durerea aproapelui.

Un strălucit filosof, René Girard, ne-a învățat ceva esențial.

Societățile aflate în criză nu se calmează prin dezbatere publică. Ele se calmează descărcându-și violent furia.

Iadul social caută un singur vinovat și nu îl caută rațional.

Prin iad social înțeleg sărăcia, eșecul, neputința, epuizarea, frustrarea și exasperarea.

Gândiți-vă prin ce a trecut România.

Pandemia.

Sprijinul costisitor pentru războiul din Ucraina.

Alegerile anulate din 2024.

Colapsul economic din 2025–2026.

După toate acestea, românii „pro-europeni” aveau nevoie de o explicație pentru mlaștina politică și dezastrul economic.

Mașinăria de propagandă a sărit în ajutor. A arătat obsedant spre „războiul hibrid” și spre o vagă „ingerință rusă”. Totul ar fi fost cauzat de „factorul Georgescu”.

Și astfel, chiar sub ochii noștri, s-a născut mecanismul țapului ispășitor.

România a dus mult timp un război împotriva ei însăși, român împotriva românului. A fost un război tribal.

Acel război s-a întors acum sub forma unui linșaj colectiv asupra naționaliștilor lui Georgescu.

Fără nuanțe.

Fără tonuri de gri.

Fără subtilități de interpretare.

Fără pluralism de idei.

Până acum, doar presa l-a hăituit pe liderul suveranist.

De astăzi, o fac și instanțele, în carne și oase.

O Românie scindată în triburi aflate în război nu își mai poate găsi numitorul comun.

Cine profită de acest fanatism al urii?

Întreb.”