Minciunile au făcut să ne treacă Racheta Nucleară pe la ureche

„Printre calamitățile războiului se numără și diminuarea dragostei de adevăr, prin falsurile pe care le dictează interesul și le încurajează credulitatea.” – Samuel Johnson
Un editorial de William Anderson, publicat de The Mises Institute, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Majoritatea cititorilor noștri sunt prea tineri pentru a-și aminti de războiul din Vietnam, de acum o jumătate de secol. Însă aceia dintre noi care suntem în viață și care am avut livrete militare care ne clasificau ca 1A [apt combatant] avem o perspectivă mai personală asupra acelor vremuri.
În 1971, când mi-am primit calificativul de recrutare, nu m-am putut gândi decât că poate și eu va trebui să particip la oroarea care a fost lupta în acel război sinistru.
Acordurile de pace de la Paris, din 1973 – semnate la o lună după ce am trecut testele fizice pentru armată – au pus capăt implicării directe a SUA, deși guvernul american a continuat să îi ajute pe sud-vietnamezi până când guvernul și forțele lor armate s-au prăbușit complet, în aprilie 1975.
Astăzi, Vietnamul și SUA se află în relații pașnice, dar chiar și acum bombe americane rămase neexplodate continuă să sară în aer și să ucidă oameni nevinovați.
Samuel Johnson scria în 1758:
„Printre calamitățile războiului se numără și diminuarea dragostei de adevăr, prin falsurile pe care le dictează interesul și le încurajează credulitatea.”
Altfel spus, războiul generează minciuni. Minciunile sunt cele care ne-au dat Vietnamul, Irakul, Afganistanul și acum războiul din Ucraina.
La fel ca în cazul atâtor războaie în care au fost implicate SUA, New York Times a promovat mai întâi conflictele pe care ulterior a pretins că le detestă. Iar Ucraina nu face excepție.
Popularul editorialist de la NYT, David French – pentru care nu a existat nici un război american pe care să nu îl susțină – a vizitat acum doi ani Ucraina și a elogiat „bravura” pe care a văzut-o la poporul ucrainean.
„Aceasta este în primul rând o poveste ucraineană, desigur. Experiența amară ne-a învățat că putem furniza «aliaților» arme americane în valoare de miliarde de dolari, doar pentru a-i vedea cum se prăbușesc în fața unei ofensive hotărâte.
„Dar bravura și determinarea ucrainenilor sunt uluitoare. Majoritatea ucrainenilor cu care am discutat nu spun «după război»; ei spun «după victorie».
„Însă aceasta este și o poveste americană. Și, cu riscul de a părea un pic banal, când am privit apărarea aeriană la construirea căreia am contribuit interceptând rachetele hipersonice rusești deasupra Kievului, m-am simțit mândru că sunt american.”
Acum, când Donald Trump încearcă să negocieze pacea, French nu mai este la fel de „mândru că este american” cum era înainte de 20 ianuarie, iar articolele sale mustind de furieîl vizează fie pe Trump, fie pe creștinii evangheliști care nu împărtășesc opiniile politice ale lui French.
Cu toate acestea, chiar și angajatorul lui French [New York Times] recunoaște acum că președintele Joe Biden și alte persoane din administrația sa au mințit tot timpul în legătură cu războiul, cu mersul acestuia și cu amploarea implicării SUA:
„Dar o investigație a New York Times dezvăluie că America a fost implicat în război mult mai profund și mai amplu decât s-a cunoscut până acum.
„În momente critice, parteneriatul [americano-ucrainean] a fost coloana vertebrală a operațiunilor militare ucrainene care, potrivit calculelor SUA, au ucis sau rănit peste 700.000 de soldați ruși. (Ucraina a estimat numărul victimelor sale la 435.000).
„Umăr la umăr, în centrul de comandă al misiunii de la Wiesbaden, ofițerii americani și ucraineni au planificat contraofensiva Kievului.
„O amplă activitate de culegere de informații de către SUA a ghidat strategia de luptă în ansamblu și a transmis soldaților ucraineni de pe teren informații precise privind țintele.
„Un șef al serviciilor de informații europene și-a amintit că a fost surprins să afle cât de adânc au fost implicați omologii săi de la NATO în operațiunile ucrainene. «Acum, ei fac parte din lanțul ucigaș».”
Ziaristul Matt Taibbi, care a afirmat de la bun început că implicarea SUA este mult mai profundă decât susțineau Biden și acoliții săi, a scris:
„Oamenii care au condus partea NATO a războiului din Ucraina sunt atât de mulțumiți de ei înșiși, încât nu se pot abține să nu se laude cu lucruri care îl vor face pe americanul de rând să își dorească să pună parul pe toți.
„(Adam) Entous (de la NYT) vorbește despre o poveste spusă „printr-o gaură de cheie secretă”, care dezvăluie modul în care America a fost «implicată mult mai profund și mai amplu decât se cunoștea până acum». (Traducere: ni s-a ascuns).
„Sursele nu numai că arată clar că opinia publică a fost mințită în mod continuu de la începutul războiului, dar descriu și modul în care am fost mințiți, crezând se pare că minciunile au fost unele inteligente.
„Unele sunt mici jocuri semantice, despre care idioții au crezut în mod eronat că le disculpă acțiunile, dar principala revelație implică o înșelăciune colosală, de neiertat. De la Joe Biden în jos, toți au mințit cu privire la riscul unui Al Treilea Război Mondial.
„Ne-au riscat viețile noastre și pe ale copiilor noștri, cu bună știință, în mod repetat și pentru cel mai rău motiv posibil: politica.
„Temându-se să recunoască o greșeală, au găsit scuze individuale, lăsând birocrația să extindă conflictul.
„Mai rău, după cum ne-am exprimat bănuiala pe acest site, la sfârșitul anului trecut, după alegerile din noiembrie, administrația Biden a sporit riscul unui conflict global prin «extinderea câmpului de operațiuni pentru a permite atacurile cu ATACMS și Storm Shadow britanice pe teritoriul Rusiei», cu scopul de a susține «proiectul său ucrainean».
„Dacă verificați această «istorie secretă» prin comparație cu declarațiile contemporane ale liderilor americani și europeni, veți constata că amploarea minciunilor depășește orice limită rațională.”
Nu putem decât să conchidem că SUA au depășit cu mult limitele a ceea ce s-ar putea numi „acte de război”, acordând prea puțină atenție faptului că Rusia încă are arme nucleare îndreptate spre orașele americane.
Potrivit NYT:
„Parteneriatul [cu Ucraina] a funcționat în umbra celei mai profunde temeri geopolitice – aceea că dl Putin ar putea considera că acesta încalcă o linie roșie a angajamentului militar și că își va pune în aplicare amenințările nucleare adesea afișate.”
Deși administrația Biden a susținut că acesta nu a fost un „război prin procură”, el a fost definiția însăși a unui război prin procură, liderii politici ucraineni dorind o implicare și mai mare a SUA, făcând din consilierii americani o veritabilă „sârmă capcană”, în cazul în care Rusia ar fi atacat un american.
Într-adevăr, aceasta a fost înșelăciunea de proporții, cunoscută sub numele de incidentul de la Golful Tonkin, care a adus și trupele americane pe solul vietnamez.
Trebuie spus încă o dată: administrația Biden a fost dispusă să riște un conflict nuclear cu Rusia pentru a promova un război care nu trebuia purtat de la bun început.
Împingând NATO până la granițele Rusiei și folosind CIA, USAID și agenți ai altor agenții pentru a destabiliza regimurile de la granița cu Rusia, SUA au riscat să arunce o întreagă regiune într-un război inutil.
„În timp ce articolul din [New York] Times nu clarifică prea mult din vina cui a fost eșecul militar și diplomatic (au existat numeroase pasaje de tipul «s-au făcut greșeli») este limpede că am fost mințiți în legătură cu totul.
„Fără îndoială, Zelenski și echipa sa își vor spune acum punctul de vedere și este posibil ca sporirea independentă a riscului pentru americani, de către Ucraina, să pară mai puțin trădătoare.
„Oricum, este clar că administrația Biden ar fi trebuit să pună capăt aventurii cu ani în urmă, pentru a preveni ca americanii să fie târâți într-un război mondial de «parteneri» care aveau toate motivele să îi tragă în el.
„În schimb, administrația și-a mustrat criticii ca pe niște lași trădători, care l-ar fi lăsat pe Hitler să ajungă până la Londra.”
Având în vedere că majoritatea actorilor implicați în acest fiasco nu mai sunt la putere, acțiunile administrației Trump vor fi probabil privite cu mai multă atenție.
Totuși, deși „am evitat un glonț” (sau, mai bine zis, „am evitat o rachetă nucleară”), această afacere nu s-a încheiat. Mai mult de un milion de oameni au murit, Ucraina se află în ruine, iar Trump nu a fost în măsură să negocieze acea încetare a focului ambiguă.
Nimic din toate acestea nu ar fi trebuit să se întâmple. Administrația Biden a fost plină de SamanthePower și Davizi French, care au așteptat cu nerăbdare ultimul „război de eliberare” al SUA.
În cele din urmă, desigur, nu există nici o eliberare: doar moarte, orașe distruse și „experți” internaționali iresponsabili, care sunt deja în căutarea următorului război – până când cineva îi va opri.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Subiecte: Războiul din Ucraina
Organizații: NATO New York Times
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)