Se împlinesc, azi, 13 aprilie, 12 ani de la trecerea la Domnul a marelui istoric, academicianul Florin Constantiniu, în Vinerea Mare a anului 2012. În urmă cu doi ani, memoria sa a fost omagiată la sediul Fundației Europene Titulescu printr-un simpozion și o lansare de carte: volumul 10 x 12. Florin Constantiniu. 10 ani de la intrarea în eternitate. 12 articole din „Dosarele Istoriei”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2022. Volumul va fi prezentat de Mircea-Dorel Suciu, căruia avem onoarea să-i publicăm la ActiveNews, în exclusivitate, Cuvântul Înainte al lucrării, care conține și repere bio-bibliografice ale istoricului intrat în veșnicie:

O mărturisire: cartea care vi se așterne sub ochi s-a născut din dorința, ba chiar mai mult, din obligația morală, sincer resimțită, a celor trecuți pe pagina de titlu și de alți doi autori care sunt prezenți în materia ei - la care, fără șovăire, s-a alăturat distinsa casă editorială bucureșteană ce o pune, acum, în operă, motiv pentru care, deloc protocolar, îngrijitorii ediției îi adresează sincere mulțumiri domnului Vlad Popa, directorul Editurii Univers Enciclopedic - de a omagia, în acest fel – imperfect, incomplet -, pe unul dintre cei mai străluciți istorici români din a doua jumătate a secolului trecut și din primul deceniu și jumătate al actualului veac. Cu alte cuvinte, din dragoste, din venerație. Se face aceasta, cu fruntea plecată, la împlinirea a 10 ani de la intrarea lui Florin Constantiniu în eternitate. De aici, explicația primei cifre din titlul lucrării de față. Cea de-a doua vorbește de la sine. Se impune, însă, precizarea că, în stabilirea genericului acestei tipărituri am fost inspirați – parafrazându-l – de titlul uneia dintre cărțile profundului istoric, închinată unei teme de cercetare și reflexie în care, ca în atâtea altele, el s-a distins și despre care a dat istoriografiei naționale lucrări-nestemate. Avem în vedere, desigur, novatoarea – sub raport documentar și interpretativ – sa lucrare Doi ori doi fac șaisprezece. A început Războiul Rece în România? (București, Ed. Eurosong & Book, 1997).

În ceea ce îl privește, academicianul Florin Constantiniu și-a pus pe hârtie biografia și etapele carierei științifice într-o carte greu de egalat, de el însuși catalogată drept „cercetare istoriografică, dar și memorialistică” (De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu, București, Ed. Enciclopedică, 2007, p. 11). Carte care începe așa: „«Ce caută Constantiniu la Facultatea de Istorie? Acolo, nu mai e nimic de învățat. Sau vrea să învețe istoria lui Roller?». Acesta a fost comentariul profesorului Virgil Arbore, cel care ne preda istoria în ultima clasă – a XI-a – la Liceul de Băieți nr. 1 din București (denumirea căpătată de Colegiul Național «Sf. Sava», după reforma învățământului din 1948), când un coleg i-a spus că intenționez să mă înscriu la Facultatea de Istorie” (ibidem, p.15). Pentru a se încheia astfel, în nota caracteristic amar-ironică a omului care a fost Constantiniu: „Acum, la capăt de drum, îmi pun mie însumi întrebarea formulată de profesorul Virgil Arbore și citată la începutul acestei cărți: «Ce naiba am căutat la Istorie?»” (ibidem, p. 445). Ar fi o impietate să glosez, dar, după umila mea părere, în cazul lui Florin – îmi permit acest duios apelativ, întrucât m-a legat de el, din 1979, o prietenie de 33 de ani; unul dintre ceilalți îngrijitori ai acestei ediții, Marcel D. Popa, s-a legat, indestructibil, de același Florin încă de la mijlocul anilor ‘60... -, de data asta, „naiba” a ales bine. Deși, la o socoteală mai atentă, categoric, în cazul destinului lui Florin Constantiniu, cel care a ales a fost tocmai opusul său, Părintelui din Ceruri căruia omul și istoricul aici comemorat I-a slujit, smerit și din toată inima, o viață întreagă.

Când a împlinit 70 de ani de viață, lui Florin Constantiniu (pe atunci, membru corespondent al Academiei Române, din 1999) i s-a dedicat, sub egida Muzeului Vrancei, volumul colectiv Omagiu istoricului Florin Constantiniu (coord. Horia Dumitrescu, Focșani, Ed. Pallas, 2003, 832 p.), parte a unei serii de cărți ce nu pot fi îndeajuns elogiate, închinate unor istorici de primă mărime ai României contemporane, breslași desăvârșiți ai anchetei de specialitate, dar și mari conștiințe naționale. Din acel volum, îl cităm, în relație cu Florin Constantiniu, pe un alt mare cărturar, acad. Virgil Cândea (1927-2007): „Fără infatuare sau ostentație, istoricul își dezvăluie calitățile prin comunicare, prin intervenții științifice, conferințe, articole și cărți, care sunt, toate, invitații la dialog irenic, tolerant, constructiv. Lucrările lui Florin Constantiniu vădesc un specialist stăpân pe profesia lui, capabil să se aplece și să se pronunțe cu aceeași competență asupra oricăror evenimente, fenomene sau personaje din epocile medie, modernă și contemporană, întemeiat totdeauna pe izvoare sigure, interpretat critic, și cu raționamente neafectate de pasiuni sau prejudecăți. Cu deplin respect pentru marea aventură umană, principiul lui călăuzitor este să o descifreze și să o înțeleagă potrivit dictonului antic Si iudicas, cognosce! Își iubește țara și îi cercetează cu interes și reverență trecutul, dar nu l-ar exalta niciodată sacrificând adevărul. Detestă judecățile improvizate și pătimașe, dar le semnalează totdeauna cu eleganță și cu îngăduință nu pentru inconsistența lor, ci față de micimea intelectuală a celor care îndrăznesc să le emită. Recunoaște și relevă cu generozitate calitățile reale, oricât de mici, ale adversarilor. Florin Constantiniu confirmă admirabil convingerea unui savant francez (Henri-Irénée Marrou) că istoria este una dintre vocațiile cele mai înalte cărora oamenii li se pot consacra” (op. cit., pp. 11-12).

Alt volum – apărut, în anul următor săvârșirii de viață a istoricului, la editura ce i-a fost mereu o a doua casă –, pe care îl consemnăm în beneficiul acelora care doresc să se apropie de omul și istoricul peren, este In memoriam acad. Florin Constantiniu. Smerenie. Pasiune. Credință(București, Ed. Enciclopedică, 2013, 746 p.). De amintit, neapărat, și opuscululAcademician Florin Constantiniu. Cuvinte despre credință, ediție și note de pr. Dorin-Demostene Iancu (Iași, Ed. Doxologia, 2018, 86 p.), slujitor al Domnului la parohiaSchitul Maicilor, din București, autor prezent cu o contribuție de mare sensibilitate și în cuprinsulcărțiide față. Reproduc, fragmentar,din emoționantul cuvânt de introducere al părintelui Iancu (discipol și confesor al istoricului): „Aula Academiei va rămâne mereu tristă și săracă în lipsa unui asemenea savant sclipitor, a unui smerit cercetător și a unui părinte iubitor./ A fost un om simplu, așa cum astăzi rar întâlnești. Odihnește sub o lespede de piatră în așteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Fără Florin, nimic nu va mai fi la fel. Un dor mărunt îi va măcina și o rugăciune de pomenire pentru cel plecat la ceruri le va alina sufletul” (op. cit.,p. 9). În fine, tot în cheie omagială se cuprindeși scrierea datorată istoricului militar și memorialist (someșan de baștină, stabilit la Timișoara), col. (r) Constantin C. Gomboș, Academician Florin Constantiniu (1933-2012). Corespondență și însemnări (Timișoara, Ed. David Press Print, 2013, 147 p.).

Bio-bibliografia constantiniană înregistrează – neapărat de consemnat – vocile ce i-au fost consacrate istoricului îndouă lucrări enciclopedice, despărțite, prin apariție, de 43 de ani, anume:Enciclopedia istoriografiei românești(sub coord. prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978, pp. 107-108), respectiv – am zice: de ultimă oră–Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc,apărută sub egida Academiei Române/Secția de Științe Istorice și Arheologie(coord. Victor Spinei, Dorina N. Rusu, Suceava, Ed. Karl A. Romstorfer a Muzeului Național al Bucovinei, 2021, vol. I, A-C, pp.613-614). Surse bibliografice suficient de cuprinzătoare din care cititorul de azi poate să-și facă, cum se zicea odinioară, o icoană asupra istoricului fără (sau greu fără) de pereche, pe numele său Florin Constantiniu. Surse edite de mare calitate de care, în cele ce urmează, mă voi folosi în schițarea – nemeritat de abreviată - aunui profil personal și profesional al istoriculuiomagiat,aici, la un deceniu de la despărțirea sa de lumea pământească.

*

Florin Constantiniu s-a născut la 8 aprilie 1933, în București. După studiiliceale la Colegiul Naționale „Sf. Sava”, din București, a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității din București (1951-1956). După absolvire (și încă „cinci luni de așteptare – de fapt, de șomaj!”, care îl „sleiseră nervos”, conform proprieimărturisiri consemnate încartea catalogată de el drept un „hibrid (...): cercetare istoriografică, dar și memorialistică” (p. 11) și intitulată De la Răutu și Roller..., p. 169),avea să devină, la 1 februarie 1957, cercetător-stagiaral Institutului de Istorie al Academiei RPR, în cadrul căruia aparcurs toate gradele științifice,până la cel de cercetător științific I, și de unde, în 1999, s-a pensionat -, institut de elită al cercetării de profil din țarăcare, din 1965, a primit numelui întemeietorului său, „N. Iorga”.Medievist,adobândit titlul de doctor în istorie, în 1968, cu teza „Relațiile agrare din Țara Românească în sec. XVIII” (publicată, sub același titlu,în 1972, la Ed. Academiei RSR, 211 p.). Abia în perioada 1992 - 2011, a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București, conducând studii de masterat. „S-a numărat printre istoricii care au insistat pentru dezvoltarea unei noi direcții de cercetare în istoriografia românească contemporană, axată pe studierea surselor rusești și sovietice. Prin cercetările în arhivele și bibliotecile rusești, a devenit unul dintre cei mai buni cunoscători ai, istoriografiei ruse contemporane” (Enciclopedia reprezentanților..., p. 613).

În 1999, a devenit membru corespondent al Academiei Române, al cărei membru titular a fost ales în 2006.

A încetat din viață, la 13 aprilie 2012 – acasă la el, în modestul apartament de două camere, înțesat de cărți și reviste, de la etajul VIII al unui bloc din cartierul Drumul Taberei, pe care și-l cumpărase, cu credit de la stat, în 1968 -, fiind înhumat, la 16 aprilie, prin grija Armatei Române,în Cimitirul Ghencea-Militar III (și nu – atenție! - pe aleea academicienilor, din Cimitirul Bellu, unde ar fi trebuit să i se găsească legiuitul și firescul loc de veci).

Cu un an și ceva înainte de sfârșit, în ultimul interviu acordat presei, a fost întrebat: „Ce vă doriți în 2011?”. Florin Constantiniu – om pentru care, vorba lui, prea bine cunoscută celor apropiați lui, viața i-a fost sub semnul „contratimpilordestinului” – a răspuns astfel:

„Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoție, ticăloșie și nevolnicie, care este România de astăzi”. Dar, apoi, depășind planul personal, de amară decepție, a adăugat: „Urez poporului român [...] să se revitalizeze și să fie capabil să reînnoiască, în condițiile secolului al XXI-lea, performanțele strămoșilor din timpul lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și ale luptătorilor pașoptiști” (interviu de Ion Longin Popescu, publicat în „Cotidianul”, marți, 4 ianuarie 2011).

Acesta este - da, la prezent!, chiar dacă s-a împlinit deceniul de la părăsirea de către el a lumii pământești...- omul pe care îl omagiem aici.

Și la fel va fi și în vremea acelora care vor urma.

Întrucât Florin Constantiniu este – fără discuție -un istoric român pentru eternitate. „Cred că nu exagerez cu nimic – scria prof. univ. dr. Ioan Scurtu, într-un text memorabil – afirmând că Florin Constantiniu a fost cel mai complet și temeinic istoric român din ultima jumătate de veac, precum și un Mare Român, într-o vreme când această apartenență națională este mai curând hulită decât apreciată. [...] Omul Florin Constantiniu a plecat dintre noi, dar în urmă rămâne OPERA sa nemuritoare. Iar pentru noi, cei care l-am cunoscut, și un model de comportare, un adevărat ISTORIC CETĂȚEAN” („Istoricul cetățean Constantiniu”, în „ART-EMIS”, 17 aprilie 2012, reluat în volumul deja citat, din 2013, In memoriam...,p. 592 și 594).

Pentru mine, umil admirator al amândurora, Florin Constantiniu este, în istoriografie, egalul din literatura română a lui Vasile Voiculescu (pe care, în treacăt fie spus, istoricul l-a prețuit cum se cuvine atât pentru harul de poet și prozator, cât și pentru profunda credință în Dumnezeu). Nu am înzestrările trebuincioase să glosez asupra ideii. Mă mărginesc în a reproduce un fragment dintr-un eseu al lui Dinu Pillat (1921-1975), închinat lui V. Voiculescu, rânduri care –mutatis mutandis– i se potrivesc, n-am nicio îndoială, și lui Florin Constantiniu.

„Mi-am închipuit totdeauna clipa în care i-a încetat inima să bată așa cum o evocă poetul în versurile de anticipare halucinatorie dintr-un poem ca «Prizonierul»:

Uneori calcă cineva în inima mea,

Calcă aprins, parcă s-o ia.

..............................

O fi boala, o fi moartea.

Nu mă răzvrătesc, asta mi-e partea.

................................

Într-o noapte, pași largi, tot mai largi...

- Domol, inimă, că te spargi -

.................................

- Omule, scoală, este El!

- Care el? Cine? Stai nițel!

- El, Domnul, gâfâie ea,

Ne măsoară cu pas de stea...

......................................

- Oho, te-am prins, Doamne, nu-mi mai scapi, te țin prizonier.

- Bine, zâmbi El, ține-mă o clipă. - Ah, gemui, pier...

O clipă, inima mi se făcuse cer”.

(„Vasile Voiculescu. Biografie și portret”, în vol. Dinu Pillat,Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ed. îngrijită de Monica Pillat și George Ardeleanu, București, Ed. Humanitas, 2013, p. 248).

*

Reproducem,în continuare, cu îngăduința editurii respective, lista contribuțiilor istoriografice ale lui Florin Constantiniu,menționând că le-am reținut, aici, doarpeacelea tipăritesub formă de volume, colective și de autor(apud In memoriam acad. Florin Constantiniu..., pp. 729-731, cu unele adaptări, simplificări și adăugiri,care ne aparțin).

♦ Istoria României, vol. III (coautor), București, Ed. Academiei RPR, 1964

♦ Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea, vol. I, Țara Românească; vol. II, Moldova (în colab.),București, Ed. Academiei RPR, 1961-1966

♦ Istoria lumii în date (coautor), București, Ed. Enciclopedică Română, 1969

Istoria poporului român, sub red. acad. Andrei Oțetea (coautor), București, Ed. Științifică, 1970

♦ Istoria României în date(coautor), București, Ed. Enciclopedică Română, 1971

♦ Relațiile agrare din Țara Românească în secolul al XVIII-lea, București, Ed. Academiei RSR, 1972

♦ Istoria poporului român (coautor), București, Ed. Științifică, 1970 (ed. lb. italiană, 1971; ed. lb. engleză, 1974)

♦ Enciclopedia istoriografiei românești (coautor), București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978

♦ Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese (ed. și studiu introductiv, în colab. cu Șerban Papacostea), Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1980

♦ Probleme fundamentale ale istoriei României. Manual și crestomație (în colab.), București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1983 (ed. a II-a, 1987)

♦ August 1944: repere istorice (în colab. cu Mihail E. Ionescu), București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1984

♦ 200 de zile mai devreme: rolul României în scurtarea celui de-al doilea război mondial (în colab. cu Ilie Ceaușescu și Mihail E. Ionescu), București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1984 (ed. revăzută și adăugită, 1985; ediții în lb. engleză, Boulder, 1985, și franceză, Courtrai, 1986)

♦ Ecoul internațional al revoluției din august 1944 și al contribuției României la războiul antihitlerist (în colab.), București, Ed. Politică, 1984

♦ Presa străină despre contribuția României la victoria asupra fascismului (în colab.), București, Ed. Militară, 1985

♦ Constantin Mavrocordat, București, Ed. Militară, 1985

♦ Instituții feudale din Țările Române. Dicționar (în colab.), București, Ed. Academiei RSR, 1988

♦ Constantin Brâncoveanu (coord., în colab.), București, Ed. Academiei RSR, 1989

♦ România în anii celui de Al Doilea Război Mondial, vol. 3 (coautor), București, Ed. Militară, 1989

♦ Între Hitler și Stalin: România și Pactul Ribbentrop-Molotov, București, Ed. Danubius, 1991

♦ Sovietzarea României. Percepții anglo-americane (1944-1947)(în colab.), București, Ed. Iconica, 1993

♦ Trecerea Nistrului (1941): o decizie controversată(în colab.), București, Ed. Albatros, 1995

♦ România în război, 1941-1945 (în colab.), București, Ed. Militară, 1995

♦ A History of Romania (în colab.), Iași, The Romanian Cultural Foundations, 1996

♦ Doi ori doi fac șaisprezece. A început Războiul Rece în România?, București, Ed. Eurosong & Book, 1997

♦ Misiunile lui A. I. Vâșinski în România (Din istoria relațiilor româno-sovietice, 1944-1946). Documente secrete (în colab.), București, INST, 1997

♦ O istorie sinceră a poporului român, București, Ed. Univers Enciclopedic, 1997 (ed. a II-a, revăzută și adăugită,1999; ed. a III-a, revăzută și adăugită, 2002; Ed. Univers Enciclopedic Gold, ed. a IV-a, revăzută și adăugită, 2011)

♦ De la războiul fierbinte la războiul rece, București, Ed. Corint, 1998

♦ Istorie. Manual pentruclasa a VII-a (în colab.), București, Ed. Corint, 1999

♦ PCR, Pătrășcanu și Transilvania (1945-1946), București, Ed. Enciclopedică, 2001

♦ Istoria Românilor, vol. VI, Românii între Europa clasică și Europa Luminilor (1711-1821) (coautor), București, Ed. Enciclopedică, 2002

♦ 1941. Hitler, Stalin și România, București, Ed. Univers Enciclopedic, 2002

♦ Diplomații români și devierea de dreapta, București, Ed. Tritonic, 2003

♦ Comisia bilaterală a istoricilor din România și Federația Rusă. Sesiunea a IX-a (coord., în colab.), Constanța, Ed. Muntenia, 2005

♦ Schisma roșie. România și declanșarea conflictului sovieto-iugoslav (1948-1950) (în colab.), București, Ed. Compania, 2007

♦ De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu, București, Ed. Enciclopedică, 2007

*

În câteva împrejurări editoriale, de dată destul de recentă– ambele onorante pentru mine -, am avut ocazia de a evoca nașterea și evoluția revistei „Dosarele Istoriei” (august 1996 - martie 2007, în total 127 de numere apărute lunar, în 64 de pagini, format 19,5 x 26,5 cm, pe hârtie de ziar, a/n, cu copertele I și IV color), întreprindere editorială care, fără contribuția esențială a lui Florin Constantiniu, „muza inspirațională”, nu s-ar fi născut. Sau n-ar fi avut orientarea și structura care i-au asigurat, timp de 12 ani editoriali, succesul în rândurile publicului românescînsetat de istorie, istorie contemporană îndeosebi. Motiv pentru care trimit la contribuțiile subsemnatului la această chestiune, publicate în volumele următoare:Ioan Scurtu în slujba istoriei (vol. îngrijit de prof. univ. dr. Corneliu-Mihai Lungu și dr. Ioan Lăcătușu, Sf. Gheorghe, Ed. Eurocarpatica - București, Ed. Ștefadina, 2020, pp. 426-430), respectiv, Trei decenii de jurnalism (1990-2019). Proiecte, realizări, restanțe(coord. Ioan Laza șiFlorin Ardelean, București, Ed, Tritonic, 2020, pp. 225-233).

Florin Constantiniu a făcut parte, pe toată perioada de viață a publicației, din prestigiosul ei corp de consilieri redacționali (alături de – citez doar câteva nume de corifei ai istoriografiei naționale și străine – Gh. Buzatu, Radu Ciuceanu, Mihail E. Ionescu, Adrian Pop, Cristian Troncotă, Pierre du Bois, Dennis Deletant, Robert Levy), publicând, aici, de la primul la ultimul ei număr. Într-o bună zi, toate contribuțiile sale la „Dosarele Istoriei” vor trebui strânse într-un volum distinct. Deocamdată, în lucrarea de față, am selectat 12 articole constantiniene, câte unul pentru fiecare an editorial al publicației, care, cred, sunt suficient de pilduitoare atât pentru știința istoriografică greu de egalat a autorului – călăuzit, permanent, în scrisul său, de principiul multumin parvo, pentru a nu mai spune nimic despre documentarea arhivistică și bibliografică fără cusur și despre strânsa și mereu novatoarea interpretare de specialitate -, cât și pentru aria cuprinzătoare a tematicilor din trecutul național și universal pe care le-a ilustrat de o manieră impresionantă. Câteva dintre articole vorbesc de la sine despre altă dimensiune, complementară, a omului Florin Constantiniu (de o sensibilitate pe care numai cei foarte apropiați de el, cunoscători ai avatarurilor vieții sale, i-au perceput-o) – aceea de cetățean, de om al Cetății, preocupat de evoluții – el, justificat, ar fi spus: involuții, în planuri esențiale - alesocietății românești de după sângeroasa prăbușire a sistemului socialist-totalitar.

În fine, o lămurire privind ediția de față: contribuțiile lui Florin Constantiniu, reproduse din „Dosarele Istoriei” (cu precizările necesare: anul editorial, numărul, anul calendaristic, paginile) respectă forma lorprimară, cu excepția eliminării supratitlurilor sub care (unele) au apărut și, acolo unde a fost cazul, a notelor bibliografice puse de autor la sfârșit.Ortografia este în acord cu actualele norme academice. Erorile de tipar au fost îndreptate tacit. Toate celelalte imperfecțiuni ale lucrării sunt asumate de semnatarul acestor rânduri.

Gaudeamus igitur! Florin Constantiniu este, iarăși, printre noi. De parcă ne-ar fi părăsit vreodată...

Mircea-Dorel Suciu,

redactor-șef (din 1996) și director (din 2001)

al revistei „Dosarele Istoriei”

(apărută în perioada august 1996 - martie 2007)