Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, chemat de CNSAS pentru a fi dovedit turnător al Securității. Gheorghe Piperea: Fostul rector al Universității, reciclat progresist, globalist și moralist - anti-conspiraționiști, are dosar de colaborator
Vă vorbeam săptămâna trecută despre circulația „elitelor”, mai precis, despre circulația elitelor cu semn minus. Vă dădeam exemple concrete, inclusiv din mediul universitar.
Iată că un fost rector al Universității București, Mircea Dumitru, reciclat progresist, globalist și moralist - anti - conspiraționiști, are dosar de colaborator al Securității.
Vorbim de Securitatea aia veche, comunistă, de pe vremea lui Ceaușescu. Legea nu îi permitea să fie rector având această „calitate”. Legea îi obligă pe toți demnitarii să semneze declarații că nu au fost colaboratori ai Securității. Legea nu i-a oprit pe indivizi ca Petrov, alias Băsescu, să fie demnitari ai Statului român (și să ne distrugă viitorul).
Așa cum rezultă din linkul acesta, Mircea Dumitru are termen în 25 octombrie 2023, la Curtea de Apel București, unde va trebui să probeze că NU a fost colaborator al Securității comuniste, așa cum oficial a constatat CNSAS.
Evident, toată lumea are dreptul la apărare și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Dar, întrucât rețeaua mafiotică de sens, unde are loc circulația unor astfel de „elite” este stabilă și predictibilă, e foarte probabil că și ex-rectorul UB va scăpa basma curată, așa cum a scăpat și Isărescu (CCR, printr-o decizie discutabilă, a considerat că legea care îl califica drept colaborator al Securității nu e bună pentru că mai întâi s-a pronunțat Camera Deputaților și, ulterior, Senatul, iar trebile ar fi fost vițăvercea ...). Pe de altă parte, filosoful ex-rector va scăpa de sancțiuni penale pentru fals chiar dacă verdictul CNSAS va fi confirmat, așa cum s-a întâmplat cu Petrov, alias Băsescu.
Știți ce e iritant?
Că asemenea personaje sunt considerate ochei de progresiști, de idioții utili ai „științei” și de purtătorii de tatuaje mentale.
Că asemenea personaje ne etichetează pe noi drept controversați, conspiraționiști și negaționiști.
Că asemenea personaje desemnează decani și șefi administrativi ai facultăților.
Că asemenea personaje semnează fără jenă protocoale cu serviciile secrete, pentru școlirea studenților aflați în solda serviciilor secrete.
Că asemenea personaje fac ca universitățile din România să fie în afara topului primelor 1000 de universități ale lumii.
În fine, mă irită că asemenea „elite” se îmbuibă, se căpătuiesc, ne fac agenda publică și le dau diplome false „vulpilor” care se instalează la putere prin intrigă, corupție și viclenie.
Nota Redacției: Fișa de la Wikipedia, pe scurt: Mircea Dumitru (n. 14 iulie 1960, București, România) este profesor de logică la Facultatea de Filosofie și fost rector (2011-2019) al Universității din București. Este membru titular al Academiei Române (din 2021) și vicepreședinte al acesteia (din 4 mai 2022), în ciuda acuzele de colaborare cu Securitatea. Este membru al Academia Europaea și președinte International Institute of Philosophy. În perioada iulie 2016–ianuarie 2017 a fost ministru al Educației în Guvernul condus de Dacian Cioloș. A fost și traducător la Humanitas din germana pe care mărturisește în propriul CV că nu o cunoaște decât ”mediu” în ciuda unei Burse la Institutul Goethe pe care a primit-o în anii 90, pe când era redactor Ia Editura lui Gabriel Liiceanu. Are Ordinul "Sfinții Împărați Constantin și Elena”, conferit de Patriarhia Română la 4 februarie 2015.
Conform CNSAS (2017): „(...) În baza notei de constatare DI/I/1781/19.10.2016, întocmită de Direcția de Specialitate din cadrul C.N.S.A.S., notă în care este prezentat un document nou și neprocesat, identificat în dosarul D 8833 (Problema Învățământ - volumul 68, fila 399), respectiv, un Proces verbal de predare-primire a rețelei informative, încheiat la data de 29.09.1982 între It. maj. Stoica loan și mr. Coliban Silvia, ambii din cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului București.
În acest proces-verbal se consemnează: /.../ B. Colaboratori: /.../ 2 DUMITRU MIRCEA - 14.06.1960 Buc./.../". Informațiile din dosarul D 8833 (Problema Învățământ) au fost coroborate cu documentele din dosarul R 79832 (11 file; titular DUMITRU Mircea), dosar care a făcut obiectul Centralizatorului DI/I/1002/14.06.2007 și care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 2175/07.08.2007.
Potrivit documentelor din dosarul R 79832, domnul DUMITRU Mircea a fost recrutat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din București și a semnat la data de 23.10.1980 un Angajament, olograf, fiindu-i atribuit numele conspirativ „NEGULESCU II". La fila 5 din dosar se regăsește o Notă de relații nedatată, olografă, în care domnul DUMITRU Mircea a declarat că „Mă aflu în relații mai apropiate cu Ș.M., S.M., C.L.F., O.I.R.".
La fila 9 a aceluiași dosar este arhivat un Plan de dirijare a sursei „NEGULESCU", întocmit la data de 19.04.1983 de către cpt. DANILEVICI Dumitru din cadrul Securității Municipiului București, document în care se consemnează propunerea de folosire a sursei pe lângă studentul chilian V.O.D.M., în scopul realizării următoarelor sarcini:
1. Stabilirea relațiilor pe care și le-a creat în rândul studenților români și străini din cadrul facultății.
2. Poziția actuală a cetățeanului chilian față de politica partidului și statului nostru, dacă și în prezent face comentarii negative la adresa țării noastre. În funcție de evoluția situației operative în caz, <NEGULESCU> va fi dirijat cu noi sarcini concrete".
Cpt. DANILEVICI Dumitru a întocmit și două Note de analiză privind pe colaboratorul „NEGULESCU", în care a consemnat: /.../ Până în prezent <NEGULESCU> /.../ a avut un aport informativ scăzut, furnizând doar 5 note informative cu valoare pentru organele de securitate. /.../ (fila 10 notă datată 09.07.1983); /.../ Pe perioada colaborării a dat dovadă de solicitudine, furnizând informații utile muncii noastre. /.../ (fila 11 - notă datată 23.04.1986).(...)”
Cu privire la aceste date, Mircea Dumitru afirma la Realitatea TV: „Este o știre falsă. Nu am fost colaborator al Securității. Nu
am făcut poliție politică. Nu aveau cum să descopere așa ceva din moment
ce am o adeverință de la CNSAS care atestă că nu am colaborat cu
securitatea. Știrea este complet falsă și calomnioasă”.
Între timp au apărut noi documente...
Portalul Instanțelor:
Între timp au apărut noi documente...
Portalul Instanțelor:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
OPRIȚI LOVITURA DE STAT !
AUR AR PUTEA FACE GUVERN ALATURI DE PSD, CU GEORGESCU PREȘEDINTE! Ponta nu vrea ca PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT să se AUTODISTRUGĂ prin susținerea USR-istei pro-LGBT Elena Lasconi la prezidențiale. Ciolacu dă semne bune. O NOAPTE LUNGĂ
Președintele care încalcă legea și pe ultima sută de metri de mandat. Ion Cristoiu: Klaus Iohannis face campanie Elenei Lasconi! El și nevastă-sa vor face pușcărie
Am și eu o curiozitate, mă poate lămuri cineva? Cum se face că noi, „analfabeții funcțional”, susținem un profesor universitar doctor, diplomat ONU, în vreme ce „intelectualii” susțin o prompteristă absolventă de Bioterra, care joacă în reclame la WC-uri?
ULTIMELE ZVÂRCOLIRI ale SISTEMULUI IOHANNIS: Declasificarea unor ”documente secrete” pline de banalități, speculații și interpretări, cu excepția STS. Jihadul anti-Georgescu declanșat de artificiul lingvistic ”AR FI FOST” susținut de un ”actor statal”
Scrisoare pentru tinerii aduși de Lasconi în piețe din partea unui fost student anticomunist, ”legionar”, ”fascist”, ”golan” și ”huligan”, acum preot ieromonah, care a ieșit în stradă în decembrie ‘89: ATENȚIE - NU MURIȚI ”CA PROȘTII”! TREZIȚI-VĂ!
Recomandările noastre
Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Curajos luptător pentru libertate, Georgescu ar trebui să fie următorul președinte al României” - VIDEO TRADUS
Virgiliu Gheorghe Vlăescu: MESAJ IMPORTANT DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS (VIDEO)
Secțiuni: Dezvăluiri Educație Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Dacian Cioloș Gabriel Liiceanu Mircea Dumitru Negulescu
Locații: România
Subiecte: angajament Securitate colaborare fosta Securitate impostor intelectual impostori în funcții publice impostură Nume de cod turnători
Organizații: Academia Română CNSAS GDS Revista 22 Universitatea București
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)