ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cunoscutul istoric, scriitor și profesor Mircea Platon, redactor șef al revistei ”Convorbiri literare”, a postate pe Facebook un articol despre Octavian Goga, publicat în vara lui 2024:

"O caracteristică a timpului nostru de care se plânge toată lumea este lipsa de preocupare pentru ziua de mâine, lipsa de viziune strategică, lipsa de perspectivă. Ca multe alte neajunsuri, și acest tip de întunecare a minții e pusă pe seama unei fatalități, a presupusului fapt că „așa e acum”. Nu cercetează mai nimeni cauzele acestui fenomen. Nu observă nimeni că trebuie să  faci câțiva pași înapoi pentru a putea avea o perspectivă, că, de fapt, singura perspectivă posibilă este cea  obținută din punctul de observație al trecutului. Din trecut ți se deschid zări largi către semnificațiile prezentului și către căile de urmat ale viitorului.
 
Din trecutul principiilor, izvoarelor, cauzelor, strămoșilor, culturii și istoriei se poate câștiga o vedere mai limpede, mai obiectivă și mai sigură către viitor: o perspectivă. Oamenii din ziua de azi își închipuie că își deschid perspective dacă stau cu fața lipită de ecranul televizorului ca de un galantar al viitorului. Și devin asemenea idioților cu fața turtită de vitrina unui supermarket. Tot ceea ce obțin în acest fel este că devin dumb and dumber. Neglijarea trecutului, nefrecventarea lui sau frecventarea lui doar pentru a-l pedepsi și biciui în numele prejudecăților fabricate ale prezentului ieșit din duhul lămpii de televizor, duce la orbire, la lipsa de perspectivă existențială și istorică. 
 
Miza aceasta este cât se poate de clară celor care se îndeletnicesc de decenii bune cu obturarea trecutului, cu ștergerea lui, cu obturarea lui opiniei publice și elevilor de școală. Oamenii care nu se pot da câțiva pași înapoi pentru a-și deschide o privire de ansamblu a prezentului și viitorului înțelese pornind de la principiile sau cauzele lor alcătuiesc generații oarbe, înregimentate.

Cu atât mai dureros este procesul acesta în România, cu cât el s-a desfășurat aici începând cu comunismul, dar neterminând cu el, ci continuând și în regimul actual, pe care nu mai sunt sigur dacă îl pot numi post-comunist sau democratic. Nu știu dacă îl  pot numi post-comunist sau democratic pentru că el, actualul regim din România și din UE, este coordonat tot de elite iconoclaste, distrugătoare de icoane ale trecutului, ca și comunismul cominternist eficient, deși aparent rudimentar, al anilor ʼ45-ʼ64. Așa-zisa cădere a comunismului în România nu a însemnat o victorie a elitelor și modurilor de viață românești confirmate istoric, ci a inamicilor lor. Comunismul i-a luat țăranului român pământul, post-comunismul i-a luat sufletul și mintea.
 
Și comunismul, și pseudodemocrația de tip UE au căutat și caută să  stârpească memoria anumitor figuri și să îngroape moștenirea lor. Pseudo-democrația este mult mai eficientă decât comunismul pentru că lucrează cu material uman slăbit deja de smulgerea din rânduială, din locul și rostul lui a fiecărui om sau a fiecărui sat, operată deja de colectivizare, industrializare și urbanizare forțate acompaniate de stârpirea elitelor. Post-comunismul pseudo-democratic nu a avut decât să distrugă ultima țesătură socială care ținea laolaltă România: viața de cartier și de sat țesută în jurul locului de muncă al părinților și al școlii copiilor. Reforma școlară a fost o „tăiere a cozii câinelui” asemănătoare reformei economice din anii ʼ90. Și, la capătul ei, am rămas la fel de săraci, marginali cultural și suicidari. 

În asemenea condiții de reformă echivalentă de fapt coruperii structurale și sistemice, desigur că singurele reacții sănătoase nu pot fi decât personale, venind din partea unor oameni de melancolic eroism sau de avântată îndârjire. În căutarea timpului pierdut nu poate porni decât omul; în cazul istoriei literare, eruditul intuitiv care găsește pentru că știe ce întrebări să pună, care reușește să recupereze timpul sau istoria unei întregi societăți sau națiuni recuperând timpul sau biografia marilor oameni. 

Un astfel de exemplu ni-l oferă excepționalul volum al lui Florian Dudaș,
Mărturii și documente rămase de la Octavian și Veturia Goga (Oradea: Primus, 2023)"