Miron Scorobete: ASASINI ȘI ASASINATE. Asasinatul cultural la adresa lui Mihai Viteazul


„Demitizatorii” e pseudonimul sub care se prezintă cei al căror nume exact sună mult mai dur: asasini culturali.
Așa cum există asasini economici, specializați în distrugerea economiei unui stat, există și asasini culturali, specializați în distrugerea spiritualității unui popor.
La o privire superficială prima crimă, distrugerea economiei, pare mult mai gravă, cea de a doua, distrugerea culturii, căzând pe un loc secund. Dar, în realitate, lucrurile stau exact invers: într-o exprimare mai plastică, distrugerea economiei îți golește buzunarul dar distrugerea spiritualității îți mutilează sufletul.
Asasinatul cultural are în program exact ceea ce vedem că se operează zi de zi sub ochii noștri: ștergerea istoriei naționale (parte a ștergerii istoriei universale), ștergerea istoriei literare naționale (parte și ea a contextului universal), distrugerea familiei, atacarea violentă a religiei, acuzarea tradiției ca fiind nu doar desuetă ci direct dăunătoare, naționalistă, șovină, fascistă.
Ce fel de adunătură de indivizi va mai fi neamul care a fost supus numai câteva decenii sistematic acestor agresiuni?
Răspunsul nu e greu de dat dacă restrângem câmpul de observație la nivelul unui ins. Un om provenind dintr-o familie bună, dotat fizic și intelectual, cultivat, cu experiență, după ce este supus unui tratament de ștergere a memoriei se prezintă la un concurs pentru ocuparea unui post. La interviul reglementar el nu știe să spună cum îl cheamă, cine-i sunt părinții, ce studii a făcut, dacă a mai lucrat pe undeva, iar când i se cere CV-ul el întinde o pagină goală, pur și simplu nu știe cine e.
Același lucru se petrece și cu popoarele. Și acestea sunt obligate permanent să se prezinte la concursuri la care concurența este draconic de severă. Un popor care nu-și cunoaște strămoșii, faptele înaintașilor, nu știe de când ocupă terenul pe care se află și în numele cărui drept, nu știe geografia acelui teren și cu atât mai puțin compoziția subsolului lui, nu a auzit ca din neamul lui să se fi remarcat valori de nivel continental ori poate chiar mondial, ei bine, un popor adus în starea aceasta, ceea ce, cum vedem, nu e greu deloc, acel popor va avea exact soarta candidatului care-și dă CV-ul gol pentru că nu știe ce să treacă în el.
Acțiunea asasinilor culturali se ușurează de la o zi la alta. Cum ei nu operează decât cu minciuni, la prima încercare poporul agresat observă falsul și ripostează demontând făcătura. Pe parcurs însă, odată cu ștergerea treptată a memoriei, poporul nu mai e sigur pe argumentele lui, ba, lipsit apoi cu totul de ele, ajunge să creadă ce i se spune.
Iată un exemplu.
Dinamitarea „mitului” Mihai Viteazul, prezentarea voievodului nicidecum ca un erou ci ca un aventurier de duzină, se slujește de gogorița că la 1600 nu exista conștiința unității etnice, că Mihai adică a cucerit Ardealul și Moldova la întâmplare, acestea i-au ieșit în cale, din rațiuni militare și nicidecum pe criterii de unitate națională. Cum pronunți numele Mihai Viteazul, toți asasinii culturali apasă tasta „la 1600 nu exista conștiință națională”, automat, pe principiul flașnetei, învârți manivela și scoți aceeași melodie, fără cea mai mică modificare. Iar pentru că poporului i s-a șters o bună parte din memorie el e în stare să creadă: dacă la 1600 nu exista conștiință națională, Mihai de unde s-o fi avut?
Numai că, iacă-tă! Iată ce spun niște străini, contemporani cu evenimentele, deloc motivați să le prezinte „protocronist”, să construiască un mit doar ca să aibă „demitizatorii” ce demola.
Un neamț, Ioannes (altul decât Klaus) Biselius, scria în context că ardelenii „țineau mai mult la unul de-al lor, la un dac ca Mihai, decât la un străin ca Basta; care alt popor în afară de valahi, poate fi atât de plăcut transilvănenilor? Căci mai toți sunt de același sânge, de aceeași origine, de același nume: daci sunt și unii și alții!”. Cunoscutul istoric maghiar Szamoskozy nota că „vestea luptei nenorocite [de la Șelimbăr] a străbătut toată țara; poporul românilor care locuiește în satele Ardealului a făcut o conspirație și s-a unit cu cei de același neam veniți de dincolo [de munți] și s-au ridicat din toate părțile”. Un sas, ardelean deci dar de alt neam decât Mihai, Mathias Miles, observa la rândul său: „De îndată ce s-a răspândit în țară zvonul despre victoria lui Mihai, numaidecât valahii din țara noastră s-au adunat și au atacat în taină și public moșiile și curțile nobililor și au ucis mulți dintre stăpânii lor (…), și aceasta, de fapt, din iluzia că, având de acum înainte un principe din sângele lor, trebuiau mojicii valahi să-i stârpească pe nobili”.
Așadar, într-un moment în care sentimentul național nu exista, se vehiculau astfel de formulări: „toți sunt de același sânge, de aceeași origine, de același nume: daci sunt și unii și alții!”, „poporul românilor care locuiește în satele Ardealului (…) s-a unit cu cei de același neam veniți de dincolo [de munți]”, „având de acum înainte un principe din sângele lor”.
Cum să le luăm pe toate acestea, n e s t i m a ț i demolatori?
Adică țăranii de prin „satele Ardealului” știu cu cine sunt „de același sânge, de aceeași origine, de același nume”, că „daci sunt și unii și alții!”, că de acum înainte au „un principe din sângele lor”, numai Mihai bietul, principe cult (i-ați văzut scrisul de mână?), umblat pe la curțile europene, încă nu a aflat, el singur nu știe de ce ardelenii „fac conspirație” ca să se unească cu ai săi, ciobanii de prin munți știu că „daci sunt și unii și alții”numai el nu știe.
Asta doar să vedeți, de data aceasta s t i m a ț i compatrioți, cât de mincinoși, cât de murdari sufletește, cât de lepre pot fi cei ce și-au făcut un program de viață din demolarea spiritualității neamului românesc, asasinii culturali, ca să le spunem pe nume.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Istorie Opinii Prima pagină
Persoane: Lucian Boia Mihai Viteazul Miron Scorobete
Locații: Alba Iulia România Mare
Subiecte: Istoria României
Organizații: Editura Humanitas
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)