Trump insistă să îi bage pe gât lui Putin o „înțelegere”, în vreme ce rusul vrea un tratat legal și executoriu pentru pacea din Ucraina.

Un editorial semnat de fostul diplomat britanic Alastair Crooke, publicat de Strategic Culture, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Prietenul președintelui Trump, Steve Witkoff, împreună cu ginerele lui Trump, Jared Kushner, s-au întâlnit pe 2 decembrie cu președintele Putin la Kremlin, în Moscova.

Din partea rusă, la întâlnire au participat consilierul prezidențial Yury Ushakov și Kirill Dmitriev. Aceasta a fost a șasea întâlnire a lui Witkoff cu Putin în 2025 și prima participare personală a lui Kushner la aceste discuții.

Se pare că agenda principală a fost o „actualizare” a „punctelor de discuție” ale SUA – una care se spune că a înglobat contribuții suplimentare (nespecificate) din partea ucrainenilor și europenilor.

În ciuda reformulării, punctele de discuție reflectă o agendă a SUA care, în esență, nu s-a schimbat prea mult față de punctele de discuție anterioare ale lui Witkoff.

De exemplu, aceasta se învârte din nou în jurul unui armistițiu (mai degrabă decât a unui acord politic mai amplu, așa cum cere Rusia); în jurul recunoașterii de facto a granițelor (mai degrabă decât a recunoașterii de jure a celor patru regiuni care sunt acum încorporate constituțional în Rusia).

Se pare că s-a discutat și despre unele posibile concesii ale Ucrainei în regiunea Donbas, precum și despre garanții de securitate pentru Ucraina, care ar fi coordonate cu aliații europeni; și, în cele din urmă, despre „restricții” privind capacitățile militare ale Ucrainei (oarecum ridicol „plafonate” la 800.000 de soldați – în loc de cifra aproximativă de 50.000-60.000 stabilită la Istanbul în 2022).

 Putin ar fi fost de acord că unele elemente ale propunerii ar merita o discuție mai aprofundată, dar a reiterat pozițiile nenegociabile ale Rusiei.

În concluzie, se pare că, așa cum a declarat Marco Rubio, „[SUA continuă] să testeze dacă rușii sunt «interesați de pace». Acțiunile lor – nu cuvintele, ci acțiunile – vor determina dacă sunt serioși sau nu, iar noi [echipa Trump] intenționăm să aflăm acest lucru cât mai curând posibil...”.

Practic, Witkoff a fost trimis la Moscova „pentru a testa încă o dată” (după un alt episod de escaladare americană, cu patru rachete ATACM cu rază lungă de acțiune lansate „adânc în Rusia” și impunerea de noi sancțiuni petroliere) dacă Putin era acum dispus să încheie un „acord” pe care Trump l-ar putea prezenta ca o „realizare americană”.

„Morcovul” oferit de SUA este reducerea treptată a sancțiunilor (la discreția SUA). „Bățul” a fost reprezentat de rachetele lansate în adâncul Rusiei și de impunerea de sancțiuni suplimentare companiilor petroliere rusești. Acestea din urmă au fost în mod clar menite să servească drept „avertisment” cu privire la ceea ce ar putea urma dacă Putin nu ar fi de acord cu „înțelegerea”.

Este același „acord” care i-a fost oferit Rusiei și înainte. Și aici este problema – pur și simplu, Putin nu dorește un „acord”. El insistă asupra unui tratat cu forță juridică obligatorie – așa cum a afirmat în repetate rânduri.

Putin a subliniat în mod clar această cerință prin absența lui Lavrov de la întâlnirea de la Witkoff. A fost un semnal clar din partea Rusiei că încă nu există o bază pentru negocieri reale.

Scopul lui Putin era să explice – politicos și ferm – care sunt pozițiile fundamentale ale Rusiei în ceea ce privește soluționarea războiului din Ucraina.

Aceste poziții sunt neschimbate față de cele prezentate de Putin pe 14 iunie 2024 în discursul său adresat personalului Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei.

Putin, însă, a trimis propriul său „mesaj” către Casa Albă.

Joia trecută, în timpul unei conferințe de presă la Bișkek, în Kîrgîzstan, Putin a explicat cum ar trebui – și trebuie – să se desfășoare negocierile cu SUA. El a spus că ministrul de externe Lavrov este responsabil de contactele și negocierile privind posibilele condiții pentru încheierea războiului din Ucraina și că se bazează pe rapoartele lui Lavrov referitoare la aceste discuții, evitând în același timp dezbaterea publică a propunerilor specifice.

Iată, deci: Putin a mirosit „schimbarea” pe care o pregătește SUA – și nu este de acord cu ea.

El indică faptul că procesul de negociere trebuie să se desfășoare numai prin canale profesionale, într-un format legal și cu personal profesionist, care să conducă la un tratat, mai degrabă decât la „o înțelegere”.

Putin renunță astfel în mod explicit la „o înțelegere”.

Witkoff și Kushner erau hotărâți să obțină concesii din partea Rusiei: au căutat un armistițiu temporar (mai degrabă decât o înțelegere obligatorie), îndulcit de o relaxare a sancțiunilor care ar fi fost incrementală: adică „recompense periodice” pentru comportamentul bun continuu al Rusiei (mai degrabă ca niște cobai dintr-un laborator care sunt antrenați să apese butonul pentru hrană).

De ce SUA insistă atât de mult pe un armistițiu, în loc să propună un cadru de securitate cuprinzător, care să includă o nouă arhitectură de securitate pentru Europa de Est?

Răspunsul este că Trump vrea o „victorie” – un rezultat care poate fi prezentat publicului american ca un alt război „oprit de Trump” (el susține că ar fi al optulea), care, în același timp, să poată fi „vândut” Statului Paralel ca o simplă pauză într-un conflict ce va fi reluat după un timp – când europenii („garanții securității”) vor fi reconstruit armata ucraineană.

Ar reprezenta „o victorie” pentru „șoimii războiului”, deoarece vot putea veni cu „narațiunea” că reluarea conflictului militar ar afecta economia rusă și ar putea chiar duce la demiterea lui Putin din funcție.

Desigur, este o dorință deșartă. Dar atât de multe narațiuni occidentale sunt mai degrabă dorințe deșarte decât gândire realistă.

Pe scurt, scopul general al „punctelor de discuție” opace și ambigue ale americanilor este de a-l încolți pe Putin și de a-l îndepărta de principiile sale fundamentale – cum ar fi insistența sa de a elimina cauzele profunde ale conflictului, și nu doar simptomele.

Nu există niciun indiciu în acest proiect sau în proiectele anterioare și nici o recunoaștere a cauzelor profunde (extinderea NATO și amplasarea rachetelor), dincolo de promisiunea vagă a unui „dialog [care] va fi purtat între Rusia și NATO, cu medierea Statelor Unite, pentru a rezolva toate problemele de securitate și a crea condiții pentru dezescaladare, asigurând astfel securitatea globală și sporind oportunitățile de cooperare și dezvoltare economică viitoare”.

„Câinele care nu a lătrat noaptea”, al lui Sherlock Holmes, constă în absența stranie a lui Rubio, care este secretarul de stat oficial și omul care, în circumstanțe normale, ar negocia un tratat legal și obligatoriu.

În schimb, îi avem pe prietenul lui Trump din domeniul imobiliar din New York și pe ginerele său. Niciunul dintre ei nu este membru oficial al administrației americane; niciunul nu este mandatat de organele oficiale ale statului american să negocieze în numele Statelor Unite.

Așadar, dacă America ar decide să reia războiul împotriva Rusiei, s-ar putea spune, conform precedentului „niciun centimetru spre est” (de după reunificarea Germaniei), că angajamentul acela nu era scris pe hârtie.

Witkoff și Kushner? „Nu erau decât prietenii lui Trump care stăteau la taclale în timpul unei vizite la Moscova”.