ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cititoarea noastră fidelă Hannah a ținut să-i răspundă doamnei Adriana Stoicescu la articolul publicat de ziua acesteia, în care explica de ce simte nevoia să scrie: Am început să scriu din groaza de a vedea cum minciuna pune stăpânire peste noi. Scriu pentru că sunt convinsă de puterea cuvintelor și îmi iubesc tare mult țara. Iată ce i-a răspuns Hannah, o româncă ce trăiește în străinătate, judecătoarei timișene: 

„Prin rândurile scrise ați trezit în mine dorul de oameni buni și drepți (verticali), dorul de aer de București (sunt bucureșteancă), dor de vremuri în care țeseam din casă, mă urcam în troleibuz și mă duceam în centrul capitalei doar ca să "dau o tură" pe la Universitate sau pe strada Eforie pentru a vedea ce film rulează la Cinemateca sau pur și simplu să simt pulsul orașului meu de suflet.


Ați trezit în mine partea românească a sufletului meu (după bunici sunt un amestec de "naționalități"), parte pe care am iubit-o mereu, pentru că este curajoasa, tolerantă fără a fi proastă (azi omul bun este luat de prost), iubitoare de frumos și de oameni frumoși, pentru că este așa cum îmi doresc să fiu și cum îmi doresc să fie și cei din jurul meu!
Pentru această "ciupire" a corzii sentimentale a sufletului meu, vă mulțumesc și vă doresc să vă vedeți visul cu ochii și fularul terminat și cu un destinatar, într-un final!

Am ales drumul pribegiei în urmă cu 9 ani, crezând că "cealaltă lume" îmi va oferi ceea ce numeam și numesc acasă - nu poate. Mi-au trebuit 9 ani să realizez că dorul de acasă nu trece și că vreau din nou în Bucureștiul meu iubit! Să îmi dau seama că civilizația occidentului nu-ți oferă și alinarea dorului de acel ceva care te-a însoțit o mare parte a vieții tale. Știu, țara în care m-am născut este în pragul colapsului, oamenii au sărăcit și mai mult decât erau când i-am lăsat în urmă, civilizația, care era destul de limitată sau "low level" acum e și mai rău, dar cu toate astea aleg să mă întorc. Mi-e dor de limbă cu care am crescut și am învățat, limba în care am scris primele poezii și am spus prima dată "te iubesc".

Se pare că dorul este mai puternic decât confortul și asa-zisa civilizație. Ceea ce credeam că înseamnă occident nu a fost și nu este decât o iluzie. Este adevărat că totul este "la linie", curat, îngrijit și aparent corect, dar în spatele acestora se ascunde o supunere oarbă în comanda celor de conduc, o încredere fără discernământ în aceștia, o hipnoză în masă, deși aparent oamenii sunt foarte amabili, drăguți și săritori. Omul de rând este dresat, cenzurat și "teleghidat" funcționând doar dacă-i apeși butoanele. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama de asta. Când voi reveni acasă voi regreta doar curățenia de aici, ordinea, respectarea regulilor de bun-simț (de ex. în trafic sau la coadă la magazin), punctualitatea și.....grădina mea, pe care am desțelenit-o și am transformat-o într-un colț de rai.

Ce-mi va aduce viitorul nu știu, dar cu siguranță îmi voi vizita liceul din "buricul târgului" și străzile ce pleacă din poarta lui și te poartă în fața "cozii lui Mihai" la Universitate.

Încă o dată mulțumesc pentru rândurile dumneavoastră, pentru că m-ați făcut să realizez că încă mai există oameni deosebiți în țara mea!”.