NICUȘOR DAN NU MERGE LA DAVOS! Vin 65 de șefi de stat și de guvern, începînd cu Trump. Nu și din România!
Ediția din 2026 a Forumului Economic Mondial de la Davos (WEF), programată între 19 și 23 ianuarie, se anunță a fi una istorică, marcată de o prezență politică record sub tema ”Un spirit al dialogului”. Reuniunea atrage un număr record de lideri politici: 65 de șefi de stat și de guvern (din 400 de lideri politici în total), plus sute de miniștri și oficiali. Nu și din România, de unde vine doar Țoiu (și Burete), dar de vorbit, vorbește comisara Roxana Mînzatu.
Iată principalii lideri confirmați și rolurile lor:
1. Donald Trump – Centrul atenției. Președintele SUA este „invitatul vedetă” al acestei ediții. Spre deosebire de anul trecut, când a intervenit prin videoconferință, în 2026 participă fizic, însoțit de cea mai numeroasă delegație americană din istoria forumului (peste 10 oficiali de rang înalt, inclusiv Secretarul de Stat Marco Rubio și „țarul” AI, David Sacks). Trump va susține o alocuțiune axată pe politica sa economică, tarifele comerciale și soluțiile pentru reducerea costului vieții.
2. Mari lideri de stat și de guvern
Peste 65 de șefi de stat, de guvern și de mari organizații sunt așteptați să vină și să glăsuiască, printre care:
Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Javier Milei, He
Lifeng, vicepremierul chinez, care conduce o delegație masivă, António
Guterres (ONU), Kristalina Georgieva (FMI) și Ajay Banga (Banca
Mondială), Tedros Adhanom Ghebreyesus (OMS), Mark Rutte (NATO), Mark
Carney – prim-ministrul Canadei, Ursula von der Leyen, Prabowo Subianto –
președintele Indoneziei, Pedro Sánchez – prim-ministrul Spaniei, Guy
Parmelin – președintele Elveției, Vahagn Khachaturyan – președintele
Armeniei, Ilham Aliyev – președintele Azerbaidjanului, Gustavo Petro –
președintele Columbiei, Félix Tshilombo – președintele RD Congo, Daniel
Noboa Azín – președintele Ecuadorului, Alexander Stubb – președintele
Finlandei, Kyriakos Mitsotakis – prim-ministrul Greciei, Micheál Martin –
prim-Ministrul Irlandei, Aziz Akhannouch – Șeful Guvernului Marocului.
Vor mai fi: Dick Schoof – prim-ministrul Țărilor de Jos, Mian Muhammad Shehbaz Sharif – prim-ministrul Pakistanului, Mohammed Mustafa – prim-ministru al Autorității Naționale Palestiniene, Karol Nawrocki – președintele Poloniei, Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani – prim-ministrul Qatarului, Aleksandar Vučić – președintele Serbiei, Tharman Shanmugaratnam – președintele Singapore, Isaac Herzog – președintele Israelului, Ahmad Al Sharaa – președintele Siriei. Narendra Modi, premierul Indiei ar putea participa, dar încă nu e confirmat oficial. Mai vorbesc grei precum Bill Gates, Albert Bourla (Pfizer), Jensen Huang (NVIDIA), Larry Fink (BlackRock), Michael Dell (Dell Technologies), scriitor precum Yuval Harrari, vedete precum Marina Abramović, Yo-Yo Ma, will.i.am, David Beckham etc.
Președintele României, Nicușor Dan, nu participă, cum nu a participat nici la Adunarea Generală a ONU. Nici prim-ministrul Ilie Bolojan. Nici vreun vicepremier. Participă ministra de Externe Oana Țoiu și consilierul prezidențial Sorin Burnete, conform unor surse din presă, dar niciunul nu apare pe listele oficiale ale speakerilor.
De vorbit din partea României va vorbi comisara europeană Roxana Mînzatu, în panelul ”Cum să investim mai bine în oameni”. Cam pe aici suntem. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Parteneriat INPOLITICS
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Marco Rubio: RESTABILIȚI SUVERANITATEA NAȚIONALĂ! Concluzia Zilei: Emisarul SUA a pus bomboana pe coliva UE
CLUBUL SATANIC AL ELITELOR LUMII
Porumbelul păcii a zburat pe Fereastra Overton: Occidentalii simt că vine Al III-lea Război Mondial
Eugen Sechilă, o altă victimă a prigoanei securiste anti-Călin Georgescu. Un om e trimis în judecată pentru că a sculptat și ridicat o Troiță într-o curte. Până unde poate merge nebunia autorităților?
Av. Florentin Țuca: Transqueept
Diplomația USR-istă din nou pe făraș. România plătește dar nu stă la masa UE pentru Ucraina la Conferința de la Munchen. Oana Țoiu: ”Este o mare onoare să mă aflu aici, deși n-am nimic nou de zis” - VIDEO
Recomandările noastre
18 februarie: 74 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR
Pomenire cu Jandarmerie pentru Sfântul Închisorilor? ActiveNews atrage atenția că Valeriu Gafencu NU SE ÎNCADREAZĂ în Legea ANTI-CONSTITUȚIONALĂ și ANTI-UMANĂ ”VEXLER”, invocată în mod eronat de Arhiepiscopia Romanului
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Nicușor Dan
Locații: Davos, Elveția
Subiecte: Davos 2026
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)