Nicolae Steinhardt despre Pleșu și Liiceanu: CATARII DE LA PĂLTINIȘ (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)


În Jurnalul de la Păltiniș nu s-a scris „nici un cuvânt, nici
un cuvințel, despre acei (numeroși) care și ei și-au dovedit atașamentul
pentru tine, dragostea, aprecierea, respectul, nu mergând cu trenul și
autobuzul de la București la Păltiniș, ci cu duba de la București ori
Pitești la Gherla, Jilava, Aiud și alte locuri asemănătoare”. – Extras
dintr-o scrisoare a Monahului Nicolae Steinhardt catre filosoful Constantin Noica interceptata si copiata de Securitate, ca și următoarele două citate:
Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia către Andrei Pleșu în strada Paris nr. 14
„(...) În Jurnal cei care l-au urmat pe NOICA în închisoare, cei care se
considerau atât de legați de el, pentru care el a însemnat atât de mult,
nu sunt pomeniți și nici nu se face o cât de mică aluzie la ei. Ei, dar
am și eu consolarea mea (nu m-a pomenit în Jurnal (nici eu, nici
ceilalți, nici MIHAI RĂDULESCU, mort-sinucis?! La Securitate), dar
numele meu figurează într-un text care, ca putere ontologică ori
dantescă, întrece cu mult Jurnalul, numele meu de diletant al culturii
și de ratat al vieții figureză primul în dosarul Securității pe lista
celor pe care NOICA i-a declarat a fi „cei cu care se frecventează” și
prietenii săi. Cum, așadar, de ce nu aș fi îngăduit a cere atât de
omeneasca susceptibilitate.”
Constantin Noica către Nicolae Steinhardt
"3.VII.987 Păltiniș
Nicule dragă,
Îți mulțumesc din inimă pentru carte (Escale în timp și spațiu (1987), în care e republicat textul steinhardtian Catharii de la Păltiniș (pp. 331-334).- n.n.). Cîte știi! Și ce frumoase îndrăzneli în scriitura ta!
Am recitit Catharii, modificați puțin. Îmi plăcuse mult și prima versiune.
Inutil să iei apărarea băcanilor. Nu înțeleg prin ei decît lamentabilul
homo economicus (porcus economicus). Toți ceilalți, se mîntuie și după
mine.
Mi-e dor de tine.
Cu tot dragul, al tău
Dinu”
Catarii de la Păltiniș
În foarte atrăgătorul, curajosul și meșteșugit redactatul Jurnal de la Păltiniș (Cartea Românească, 1983) (aparut cu avizul Securității – n.n.), Gabriel Liiceanu evocă – pe un ton degajat, intimist1, fervent – câteva momente și câțiva ani (1977-1981) din viața nu lipsită de perioade fericite, dar și bogată în viraje, decepții, suferințe și mari necazuri, a lui Constantin Noica. Abia de prin 1974, la Păltiniș, deasupra Sibiilor, și-a agonisit acel pe care nu mă sfiesc a-1 socoti filosoful nostru actual cel mai de seamă (și unul dintre marii noștri scriitori) liniștea și împlinirea. Dezbărat de solicitările vremelniciei – politică, eros, dibuiri ideologice, acte de bravadă, păreri de rău, speranțe excesive ori întristări și îngrijorări prea puse la inimă – el poate, în sfârșit, da satisfacție năzuinței sale capitale, adevăratului său ideal dintotdeauna: profesoratul. A refuzat, ce-i drept, o carieră universitară dintre cele mai onorabile, dar și banală, îngrădită de scheme și orarii și îndatoriri protocolare. Totuși a învăța pe alții, a-i îndruma, a-i stârni întru cercetarea marilor probleme ale cunoașterii, a le fi dascăl fără program oficial și frecvență obligatorie (dar și sever, exigent, cerându-le asiduitate în lectură și scris, atenție, rigoare, poftă de informație și bibliografie pusă la punct, muncă neîntreruptă, ba și zel în lucrările filosoficești) se arată a fi fost menirea lui proprie, talentul lui hărăzit spre însutită rodire. Nu-i altul decât cel socratic și iată că acum, la peste șaptezeci de ani de viață, C. Noica i se poate încredința. Cu bucurie și pasiune, firește. Cum tot cu imensă bucurie și lesne detectabilă pasiune îi răspund cei trei fideli, recunoscători și entuziaști principali discipoli ai săi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Sorin (zis Sorel) Vieru. Și ne este dat, prin Jurnalul de la Păltiniș, a lua cunoștiință de palingenezia unui moment glorios și emoționant din istoria filosofiei: al liberei discuții dintre maestru și învățăcei în deplină sinceritate, abnegație și aprigă dorință de însușire a metodelor celor mai prielnice aflării adevărului ori măcar depistării drumului care duce într-acolo, povățuitorul nemărginindu-se a preda, ci dezvăluindu-și fără falsă pudoare vulnerabilitatea, ezitările, aprehensiunile.
Maestrul deci nu-i pedant, nu-i convențional, nu-i scorțos; însă nici îngăduitor nu e. Stabilește planuri de lectură de-a dreptul spăimântătoare, vrea referate, lucrări, conspecte, volume! E zâmbitor și amabil, când e vorba de metodologie și esențe devine strașnic. Iar discipolii pare-se că acestea le vor și ei: trudă, sârguință, progres. Filosofic, se-nțelege, nu moral ori material ori vulgar profesional. Filosofia e pentru ei toți singura preocupare vrednică a reține cugetul și veghea omului. Iarăși și iarăși: ea, delecta, suverana. Disciplină deopotrivă streng și fröhlich, atotcuprinzătoare. Restul nu-i decât deșertăciune, băcănie, irosire a vremii, carență a spiritului.
Și se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau și Platon și Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăși existența acestei planete și apariția la suprafața ei a speciei cuvântătoare și cogitante. Ceilalți? Oameni de ispravă, eventual, mai știi, totodată neexistenți, nuli, de niciun folos: vieți pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecții – recurgeau la termeni mai preciși, mai nefățarnici: massa damnata. (Ei, de fapt, născocitorii formulei gogoliene).
Așa-i și la Păltiniș, la 1600 m altitudine, întocmai ca pe vârfurile crestelor unde se înălțau castelele nobililor catari convinși că doar ei — știutorii, curățiții, — dețin cheile tainelor și nu-s orbi și prisoselnici. Iar ceilalți toți, băcanii și gloatele de nefilosofi care, mutatis mutandis, nici măcar Fenomenologia spiritului nu o cunosc și desigur nici pe Kant din scoarță-n scoarță nu l-au citit în ediția (de nădejde) a lui Ernst Cassirer, vor vedea. Pierduți, fatalmente pierduți, sortiți pieirii și morții veșnice, iremediabilului întuneric. Cruntă și logică aristocrație: catară, nevizitată de complezență ori menajamente. Vorba lui Hegel: asta e! Numai la Păltiniș – ne spune Liiceanu – (și tot astfel s-a crezut la Darmstadt ori la Shankiniketane ori la Dornach) – există mântuire. Nu te teme turmă mică: numele voastre, singure, sunt trecute în Cartea Culturii și Cunoașterii; numai devotamentul vostru va fi luat în seamă și răsplătit.
Neîndoielnic, dragostea celor trei consecvenți călători și fermi ucenici
e impresionantă: la fel admirația purtată călăuzitorului, la fel
incontestabilele lor merite personale. Cu toate acestea, momentul
Păltiniș nu semnifică unicul prilej de manifestare a unui devotament
deplin pentru C. Noica. Au mai existat și altele, astăzi, pare-se,
definitiv date uitării și de maestru, și de ciracii săi. (Și firesc
este: întotdeauna euforia prezentului obnubilează trecutul). Au mai fost
inși care l-au iubit, admirat și respectat pe C. Noica. Bun și frumos
lucru au făcut și fac acei care-i luminează, îi îmbogățesc și-i
îndulcesc ultimul pătrar al vieții în ascetica și activa lui însingurare
de la Păltiniș. Și oricine ia aminte că nu puțin sau ușor lucru este
a-1 studia temeinic pe Hegel ori a traduce dialogurile platoniciene și
scrierile lui Heidegger! (ori neimportant aportul acesta românesc la
erudiția universală). Și nu-i fără valoare nici jertfa străbaterii
distanței de la București până pe înălțimile sibiene cu trenul și apoi
cu un autobuz dintre cele mai asemănătoare cu o dubă. Dar poate că nici
toți acei care, solidari cu Noica, s-au ales cu o experiență ontologică
de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarță-n scoarță a
ediției Oassirer. Filosofia devenirii întru ființă ei au parcurs-o
existențial, într-un mod pe care niciun tratat nu-i poate concura ori
suplea oricât de adânc și complet ar fi. (Sau nici o cât de susținută
râvnă culturală). Iată cum băcani, derbedei, huligani ce se află au
realizat și ei o dublă ispravă: dovedirea unei incontestabile
nicasiofilii și asimilarea nemijlocit-dialectică a paradoxurilor
fundamentale iscate în teoria cunoașterii, ontologie, morală și chiar în
logică, fie ea aristotelică sau modală.
Din punct de vedere catar, nu au la ce se aștepta. (Paragraf omis, din nefericire, în integrala Steinhardt publicată de Mănăstirea Rohia tocmai la Polirom, o editură legată de Pierre Moscovici - n.n.)
Dar este oare doctrina vitejilor, nobililor și îndârjiților catari despre soarta „celor mulți nefericiți” un adevăr absolut? Și de ce oare s-ar înfățișa Păltinișul nu ca un focar de lumină și cultură, ca un loc de seninătate atotînțelegătoare, ci drept o cetate întărită a orgoliului exclusivist? Nu așa cred că l-a conceput C. Noica, el care a mai încercat experiențe propedeutice și la Andronache, la Mogoșoaia (răspunderea eșecului, acolo, o port în parte eu), la Câmpulung, pretutindeni pe unde l-au purtat accidentele vieții și boldurile imaginației; el care – aidoma lui Socrate – nu și-a reprezentat relațiile cu ceilalți oameni decât în duhul libertății și dintr-o perspectivă egal deschisă tuturora în scopul izbăvirii psihiei din pripoanele și capcanele prejudecăților și tabieturilor mintale.
Cine, în clipa inexorabilei evaluări, mai știe care a fost împăratul și care oșteanul, care domnii și judecătorii și care supușii, care filosoful și care băcanul? Incertitudinea, relativitatea, coincidența contrariilor atunci se vor manifesta mai derutant și mai înfricoșător ca oricând. Să fie așadar bucuroși cei în cauză de binele pe care-l fac, de minunatele cunoștințe pe care le-au deprins, de talanții lor puși la dispoziție și nerămași strânsi în ștergare, dar să nu le fie străină nici smerenia și nici compasiunea (o cât mai largă, binevoitoare, mărinimoasă, indulgentă compasiune) pentru mai puțin dăruiții decât ei, pentru cei care-și petrec găunoasa lor existență întru superficialitate, eseistică, literatură și alte diverse forme de amăgire.
N. STEINHARDT
1 Plină de farmec e descrierea ritualurilor: ritualul cafelei, ritualul aprinderii focului, ritualul celor două plimbări zilnice (a câte una oră fiecare) în stil peripatetician.
Revista Familia, an 19, nr.12/dec. 1983 / Mărturisitorii.ro unde găsiți și alte documente pe această temă din dosarele CNSAS
„Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. În jurul lui, Rosenthal fabulează amarnic (ar fi fost percheziționat din pricina articolului său împotriva Jurnalului de la Păltiniș)” – Monica Lovinescu în Jurnalul său (28 august 1984), unde mai scria și despre „faza unor mai laice porniri vindicative” ale „”sfântului” de la Rohia” (22 mai 1984)

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Washington Times: Ce naiba se întâmplă în România?

Silvian-Emanuel Man: Sunt anchetat de Poliție în mod abuziv pentru că citesc cărți de economie și aș organiza o grupare ostilă care ar avea ca scop schimbarea ordinii constituționale și subminarea economiei naționale

Gafa Kursk: Zelenski i-a oferit lui Putin o rampă de lansare spre Kiev

Mihai Tîrnoveanu: Factorii străini care l-au eliminat pe Călin Georgescu
Recomandările noastre

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!
Persoane: Andrei Pleşu Constantin Barbu (filozof) Constantin Noica Gabriel Liiceanu Nicolae Steinhardt Pierre Moscovici
Organizații: CNSAS DSS Editura Humanitas Editura Polirom FSN GDS KGB Mănăstirea Rohia Securitatea
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)