ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Inclus alături de ActiveNews pe „lista neagră” a dezinformării de la Palatul Cotroceni, maestrul Nicolae Voiculeț dă o replică dură organizatorilor. Renumitul artist denunță o execuție publică de tip bolșevic și lansează un manifest în apărarea liberei exprimări, pe care îl redăm integral:
 
O ÎNTREBARE PENTRU NICUȘOR DAN, ANDREEA NISTOR ȘI GEORGE LECA

Privesc aceste imagini și mă întreb dacă cei care le-au produs înțeleg cu adevărat gravitatea momentului pe care l-au creat. În Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Nicușor Dan, doamna Andreea Nistor și domnul George Leca au prezentat un raport despre „dezinformare”, în cadrul căruia numele și imaginea mea au apărut pe ecrane uriașe, în fața unei audiențe formate din reprezentanți ai instituțiilor statului, diplomați, experți și lideri de opinie.

Printre cei expuși public m-am aflat și eu. Nu am fost invitat la dezbatere. Nu am fost întrebat. Nu am fost contactat. Nu am avut drept la replică. Am fost doar prezentat într-un context pe care îl consider profund nedrept.

Mă întreb, așadar, cine i-a investit pe acești oameni cu autoritatea morală de a decide cine este acceptabil și cine trebuie pus sub reflectorul suspiciunii publice. Cine a decis criteriile? Cine a aprobat includerea numelui meu? Și, mai ales, de ce nu am fost contactat înainte de această expunere publică?

Timp de peste 35 de ani am reprezentat România prin cultură, muzică și dialog. Am cântat pentru pace, pentru identitate și pentru imaginea acestei țări pe scene din întreaga lume. Nu mi-am imaginat însă că voi ajunge într-o zi să fiu proiectat pe pereții Palatului Cotroceni nu pentru ceea ce am făcut, ci pentru ceea ce gândesc și exprim public.

Există ceva profund neliniștitor într-o societate care începe să fie mai preocupată de cei care pun întrebări decât de problemele pe care aceștia le semnalează. Există ceva profund neliniștitor într-o societate în care cetățeanul este analizat, clasificat și afișat, iar cei care fac acest lucru se consideră arbitri ai adevărului.

Domnule Nicușor Dan, doamnă Andreea Nistor, domnule George Leca, nu vă întreb cine sunt eu. România știe cine sunt și ce am făcut în ultimii 35 de ani. Vă întreb cine v-a dat dreptul să transformați Palatul Cotroceni într-o tribună de etichetare publică a cetățenilor români. Vă întreb în baza cărei autorități democratice și constituționale ați decis că numele meu poate fi proiectat pe acele ecrane, în fața reprezentanților statului român și ai corpului diplomatic, fără să fiu audiat, fără să fiu consultat și fără să mi se ofere dreptul la replică.

Pentru că astăzi pe acel ecran a fost Nicolae Voiculeț. Mâine poate fi orice român care refuză să gândească după indicații. Iar când puterea începe să facă liste cu oameni care trebuie expuși public pentru opiniile lor, problema nu mai este a celor aflați pe listă. Problema este a celor care au început să o scrie.

Astăzi au proiectat pe ecrane numele meu. Mâine poate fi numele oricărui român. De aceea nu este vorba despre Nicolae Voiculeț. Este vorba despre România. Este vorba despre dreptul fiecărui cetățean de a gândi, de a vorbi și de a nu fi pus la zid pentru opiniile sale.

Iar acest drept nu l-am primit de la Nicușor Dan, de la Andreea Nistor sau de la George Leca. Acest drept îl avem prin Constituție și prin sacrificiul generațiilor care au refuzat să trăiască în tăcere. Respir. Lupt. Cred. România


Reacția dură a artistului: „România este sub un atac direct”


Iată dovada. România este sub un atac direct împotriva siguranței naționale. Un eveniment bolșevic împotriva liberei exprimări. Acești agenți infiltrați care reprezintă interese antinaționale și antiromânești prin ONG-urile lor finanțate "privat”vor să implementeze cenzura.
 
 
Am aflat acum câteva ore că pe ecranele uriașe ale Palatului Cotroceni, în fața unei săli pline de diplomați, activiști, consultanți și reprezentanți ai structurilor de influență ideologică, numele și imaginea mea au fost proiectate într-un așa-zis „raport despre dezinformare”.

Eu, Nicolae Voiculeț — artist care de peste 35 de ani am reprezentat România pe marile scene ale lumii, care am cântat pentru șefi de stat, pentru pace, pentru cultură și pentru identitatea acestui popor — am fost prezentat public drept parte a unui fenomen considerat periculos pentru noua ordine ideologică.

Aceasta este realitatea României anului 2026.

Dacă vorbești despre identitate națională, credință, suveranitate, degradarea morală a societății sau criza profundă prin care trece România, riști să fii pus pe ecrane și catalogat. Nu pentru minciuni dovedite. Nu pentru infracțiuni. Nu pentru ură. Ci pentru opinii. Pentru faptul că refuzi să repeți discursul oficial.

Mai grav decât orice este faptul că acest eveniment s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Acel patronaj pe care eu l-am solicitat pentru Orchestra Mondială pentru Pace — un proiect umanitar și cultural dedicat păcii, copiilor și unirii oamenilor prin muzică — nu a fost acordat. Pe 5 aprilie, la Palatul Parlamentului, am reunit artiști din zone de conflict ale lumii, peste o sută de copii și muzicieni din mai multe culturi într-un mesaj universal de pace și unitate, sub patronaj UNESCO. Nu a fost suficient pentru a primi patronajul Președinției.
 
Dar pentru un eveniment în care artiști, jurnaliști și persoane publice au fost expuse pe ecrane drept exemple de „narațiuni periculoase”, patronajul a existat. De ce?

Este un precedent extrem de grav ca Administrația Prezidențială a României să găzduiască evenimente în care persoane publice, jurnaliști și lideri de opinie sunt expuși într-un context care sugerează vinovăție ideologică. Astăzi sunt puși pe ecran cei care critică sistemul. Mâine poate fi orice român care îndrăznește să gândească diferit.
 
Am cântat în acea sală pentru România în fața peste 60 de lideri ai lumii. Ieri, în aceeași sală, am fost prezentat ca problemă pentru că refuz să mint oamenii și să mă supun unei corectitudini politice agresive care încearcă să transforme patriotismul și libertatea de exprimare în motive de stigmatizare publică.

Nu mă intimidează. Nu mă reduc la tăcere. Și nu îmi voi cere iertare pentru că iubesc România și pentru că spun ceea ce cred. Istoria ne învață că orice sistem care începe să eticheteze și să pună oamenii pe liste negre pentru opinii ajunge inevitabil să se teamă de propriul popor. Iar când puterea începe să se teamă de cuvinte, înseamnă că adevărul încă trăiește. Respir. Lupt. Cred. România