ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Noopedagogia este știința momentelor de vrednicie și a intervențiilor lucrătoare cu atestare salvatoare în istoria unui popor. Sunt fațete care zac ascunse în devenirea de obște, și noopedagogia intervine pentru a le ridica la lumină potențând astfel efectul lor învățătoresc și lămurindu-le semnificația catehonică în raport cu momentele de amenințare colectivă. Altfel spus, dacă nu s-ar fi petrecut fapta cutare, dacă n-ar fi existat personalitatea cutare, dacă nu s-ar fi săvârșit lucrarea sa la ceasul ei, efectele ar fi fost dezastruoase. Astfel de oameni, asemenea fapte etc. sunt vrednice să poarte atributul providențial. Ora lor a fost una astrală, lucrarea aceea a fost una cu atestare catehonică, adică a prevenit o mare nenorocire. Alexandru Surdu ne spune, de pildă, și reluăm ideea, că lucrarea Sf Andrei Șaguna trebuie încadrată în clasa faptelor salvatoare de neam.

„Aceste lucruri dacă nu le făcea Andrei Șaguna pierea nația română din Transilvania, așa cum a pierit din toate zonele învecinate”.

Sub același înțeles catehonic este prezentat eroismul generației primului război mondial, precum reiese din tâlcuirea mesajului de pe monumentele ridicate în memoria lor: „spuneți generațiilor viitoare că noi am dat jertfa supremă pe câmpul de onoare!”. La acest mesaj, filosoful adaugă îndemnul menit să ne trezească: „Așa scrie pe monumente! Și nu trebuie să uităm! Și trebuie să o spunem!”. Toate lecțiile sale au această miză de pedagogie neptică, trezitoare.

Noopedagogia este un domeniu destinat tâlcuirii eshatologice a unor momente, fapte, personalități, în frunte, evident, cu sfinții neamului, tâlcuiri menite să provoace în conștiința ascultătoare o trezire. Sub acest înțeles este prezentată contribuția ardelenilor la momentul semitainic al bătăliei de la Mărășești, Mărești și Oituz. După o retragerea tactică, atestând ea însăși un sens ascuns, de adâncă pedagogie trezitoare, armata română ajunge pe liniamentul la care s-au rostit celebrele cuvinte: „pe aici nu se trece!” Sunt câteva aspecte de noopedagogie a neamului românesc pe care filosoful le-a descifrat. Mai întâi, este tactica retragerii unei armate întregi, de pe linia transcarpatică spre cea extracarpatică, din Moldova. Tâlcuirea lui Alexandru Surdu este absolut tulburătoare. Mai întâi, el respinge teza conform căreea trupele române au fost înfrânte și forțate să părăsească scena. În realitate, n-a fost o înfrângere ci o decizie strategică, deopotrivă înțeleaptă și eroică, atestând formula specific românească de a preschimba teroarea în izbândă.

Numai un suflet înzestrat cu virtutea unei răbdări suprafirești, cu vocația ascezei eroice, cu încrederea în Dumnezeu salvator, poate explica acea pagină de istorie românească. Filosoful de azi ne reamintește conjunctura de ieri. Trupele române erau lovite concomitent din sud și din nord-vest de cinci armate: turcă, bulgară, austriacă, ungară și germană riscând să fie prinse într-un clește nimicitor. Această conjunctură a indus decizia genială de retragere tactică pentru a fixa momentul și locul care ar fi permis ieșirea din cleștele nimicitor. Orice altă decizie ar fi vădit eroare și suflet mic ceea ce ar fi însemnat înfrângerea și, cu siguranță, un alt deznodământ al războiului, mai ales că în Rusia fusese deja infiltrat Lenin ca om al Germaniei care a și scos armata din dispozitiv, prin ordin indirect dar și prin efectul anarhizării uriașelor eșaloane militare rusești, bolșevizate și deci imposibil de controlat. De altfel, episodul basarabean și contribuția generalului Broșteanu atestă primejdia care venea de la Est.

În aceste condiții, numai puterea lui Dumnezeu vine să explice acea incredibilă întorsătură de pe liniamentul frontului din Moldova. Însă lucrarea proniei divine nu se împlinește decât prin acele stări ale sufletului colectiv pregătite să-l preschimbe în organ lucrător al Duhului. Trei sunt argumentele că atunci și acolo a fost voia lui Dumnezeu. Primul: rolul veteranilor din corpurile militare ale ardelenilor, care după moartea împăratului, ieșind de sub puterea jurământului, s-au pus sub comanda armatei regale a României. E bine să ne amintim că doar în Viena erau 60 000 de soldați ardeleni și strategi militari cu mare valoare, precum generalul Ioan Boeriu, cel ce repurtase victoria la Plochina asupra rușilor pe o lungime a frontului de 10 Km ceea ce a făcut posibilă victoria de la Krashnik.

Al doilea aspect: retragerea armatei regale cu toate instituțiile și deci cu toată clasa conducătoare a Vechiului Regat a fost un exercițiu de asceză neptică, atestat de marile opere și de reacții precum ale reginei Maria, ale regelui Ferdinand, ale lui Nicolae Iorga, autorul celebrei scrisori care a revigorat moralul întregii societăți într-o clipă de mare amenințare. Prezența de tipar angelic a reginei la căpătâiul soldaților răniți era scenă de icoană. În fine, al treilea aspect: românii deveniseră apărătorii frontierei Duhului. Prin ei lucra Duhul sfințitor al lui Dumnezeu.

În cuvântul său de la Academia Română, din ziua Centenarului Marii Uniri, Alexandru Surdu începe prin cuvintele troparului: „cu noi este Dumnezeu/ înțelegeți neamuri și vă plecați/ căci cu noi este Dumnezeu!”

În Est erau forțele anarhiei bolșevice, anticristice și antinaționale, în spate era cap de mort, mareșalul Mackensen, care purta pe făptura lui de strateg efigia unui imperiu mort dar cu o mare putere nimicitoare. Erau cele două fețe ale îngerului morții și ceasul acela a fost al marii ciocniri dintre îngerul morții și Îngerul Vieții. Se confirmă încă odată cuvintele adresate de Dumnezeu Apostolului Său când i-a precizat: „puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (2 cor. 12, 9). Acestea sunt înțelesurile tâlcuite de filosoful român, cu intenție neptică, pentru marea bătălie de la Mărășești, Mărăști și Oituz. Pe acesta trebuie să-l memorăm ca să putem înțelege mesajul scris pe monumentul generației eroice a primului război mondial: „spuneți generațiilor viitoare că noi am dat jertfa supremă pe câmpul de onoare!”. Aceea n-a fost o bătălie oarecare, ci una în care au triumfat forțele Luminii într-o încleștare cu forțele întunerecului. Noapte Imperiului a coborât de pe cer ca să strălucească peste tot pământul Soarele Dreptății, Răsăritul Cel de Sus. Mărășești, Mărăști și Oituz au fost și au rămas drept locul unei liturghii istorice. Acolo era tot sufletul românesc la ceasul marii liturghii și dacă vreodată memoria românească ar uita ceasul de atunci asupra lui ar coborâ nimicitoare forțele Îngerului morții ca să aducă pieirea cea din veac a neamului românesc. Să nu fie!

(va continua)