Atentatul asupra lui Donald Trump a fost consecința firească a opt ani de propagandă isterică a Sistemului, cerând eliminarea acestuia.

Un editorial de Victor David Hanson pe X (Twitter) pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Dacă am fi stângiști și am folosi figuri de stil stângiste pentru a relata recentul atentat la viața lui Trump, atunci am descrie tentativa de asasinat cam așa:

„De ani de zile suntem martorii unor excepții flagrante de la obiceiul, cândva banal, de a nu normaliza uciderea imaginară a unui președinte sau candidat prezidențial și a coborî astfel ștacheta violenței.”

Dar stânga face mereu din Trump o excepție.

Ne aflăm în situația în care uciderea imaginară a lui Trump a fost generalizată și a devenit acceptabilă, într-un mod de neconceput pentru alți președinți.

(Vă mai amintiți de clovnul de rodeo care nu făcea altceva decât să poarte o mască a lui Obama în timpul unui concurs de călărit tauri și care a fost sancționat cu interzicerea permanentă de către autoritățile din Missouri?)

Cel puțin din 2016, a existat un fel de joc de societate printre celebritățile și artiștii de stânga care glumesc (speră?), visează, își imaginează și pur și simplu vorbesc despre diversele și șocantele metode pe care le-ar folosi pentru a-l ucide sau a-i face rău lui Trump:

Pocnindu-l în față (Robert De Niro)

Prin decapitare (Kathy Griffin, Marilyn Manson)

Prin înjunghiere (Shakespeare in the Park)

Pocnindu-l cu bâta (Mickey Rourke)

Prin împușcare (Snoop Dog)

Prin otrăvire (Anthony Bourdain)

Prin angajarea unui asasin plătit (George Lopez)

Prin devorarea cadavrului lui de hoitari (Pearl Jam)

Prin spânzurare (Larry Whilmore)

Prin aruncarea lui în aer (Madonna, Moby)

Prin aruncarea lui de pe o stâncă (Johnny Depp, Big Sean)

Prin martirizarea lui (Reid Hoffman: „Daa, mi-aș dori să îl transform într-un martir...”)

Sau ar trebui să deplângem utilizarea imaginilor cu ținte, dat fiind că stânga i-a reproșat lui Sarah Palin că a folosit o dată o țintă desenată pe un afiș electoral al opoziției, susținând că aceasta l-a incitat pe Jared Lee Loughner să comită un masacru?

Totuși, recent, președintele Joe Biden a fost mult mai șocant și mult mai explicit.

Într-un foarte mediatizat apel către donatori, săptămâna trecută, dl Biden s-a lăudat:

„Am o singură treabă și anume să îl înving pe Donald Trump. Sunt absolut sigur că sunt cea mai bună persoană pentru a face asta. Așadar, am terminat de vorbit despre dezbatere, a venit momentul să punem o țintă pe Trump.”

„O țintă?”

Cel puțin Biden de acum nu a revenit la pornografia caftelii din trecut (de exemplu:„Dacă aș fi fost în liceu, l-aș fi dus [pe Trump] în spatele sălii de sport și l-aș fi bătut de să-l ia toți dracii” / „Presa mă întreabă mereu: Nu mi-aș fi dorit să fiu la o dezbatere cu el? – Nu, mi-aș dori să fim în liceu – aș putea să-l iau și să-l duc în spatele sălii de sport. Asta mi-aș dori.”)

Mai este apoi și chestiunea cu Secret Service și a adversarilor politici.

Având în vedere istoria tragică a familiei Kennedy, de ce naiba administrația Biden nu a aprobat ca Robert F. Kennedy, candidat al unui partid terț, să beneficieze de protecția Secret Service?

Deoarece candidatura lui era defavorabilă pentru Joe Biden?

Și de ce, nu mai departe de luna aprilie a acestui an fostul șef al Comisiei pentru cercetarea evenimentelor din 6 ianuarie și obstrucționist al alegerilor din 2004 (a refuzat să recunoască victoria lui George W. Bush în Ohio – n.tr.), congresmenul Bennie Thomson a depus un proiect legislativ pentru a i se ridica protecția Secret Service lui Donald Trump, fost președinte și actual candidat prezidențial, lider în sondaje?

Dacă proiectul de lege al lui Thomson ar fi fost adoptat, nu ar fi fost aceasta o confirmare pentru un potențial atacator că sarcina sa a devenit mult mai ușoară?

Însă, într-un sens mai larg, dacă stânga repetă obsesiv, zi de zi, că Trump este un al doilea Hitler (vezi coperta recentă a revistei The New Republic, unde Trump este „photoshopat” pentru a arăta ca Hitler), atunci ar fi absurd să nu ne imaginăm că se va găsi la un moment dar un trăgător nebun sau foarte tânăr care să creadă că, eliminând pe cineva asemănător unuia din cei mai mari criminali din istorie, va fi ovaționat pentru gestul său.

Logica lui ar fi simplă: ucide-l pe Trump și salvezi șase milioane de oameni de la camera de gazare!

La urma urmei, The New Republic a oferit o explicație sfidătoare pentru coperta lor Trump-Hitler:

„Astăzi, noi, cei de la The New Republic, credem că putem trece peste acest an electoral în două moduri: dezbătând dacă Trump se încadrează la cele 9 sau 17 puncte care definesc fascismul; sau spunând: Este al naibii de aproape și ar fi bine să luptăm!”

Ei bine, stimată Nouă Republică, cineva a luat de bun argumentul vostru că Trump „este al naibii de aproape” de Hitler, așa că se pare că a încercat „să lupte” – cu o pușcă semi-automată.

Când Joy Reid strică până la sațietate că Trump este un dictator hitlerist („Atunci spuneți-mi cu cine trebuie să votez pentru a-l ține pe Hitler departe de Casa Albă”) sau Rachel Maddow vorbește în neștire despre studierea lui Hitler pentru a-l înțelege pe Trump, în cele din urmă se generalizează mesajul că un criminal în masă este pe cale să preia puterea.

Doar dacă nu cumva...

Până la urmă, dacă este adevărat că spectatorii au observat un tânăr de 20 de ani cocoțat pe un acoperiș din apropiere, la doar 120 de metri de Trump, și au alertat poliția, atunci totul este suprarealist.

Era atât de greu pentru Secret Service să amplaseze câțiva agenți pe acoperișurile clădirilor din jur, cele mai apropiate de tribună? Sau măcar să se coordoneze cu forțele de ordine locale pentru a face acest lucru?

Era atât de evident...

Toți cei care au luat deciziile privind asigurarea securității campaniei prezidențiale trebuie concediați urgent.