ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Niciodată, cât ne ducem cu mintea în urmă, viața nu a fost mai bună decât atunci când am avut un inamic extern puternic numit Rusia, cu un lider cu nume și chip.

Un editorial cutremurător al lui Jeffrey A. Tucker, publicat de Brownstone Institute și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*


Liderii politici ai Statelor Unite, Canadei, Germaniei și Franței – toate, țări NATO – s-au întors ieri (joi) la vechiul scenariu. Ardeau de nerăbdare să ajungă la microfoane. Toți păreau să aibă un nou elan și un nou scop în viață.

Politicienii sunt croiți pentru momentul ăsta! Sunt mult mai talentați să facă pe virtuoșii, răspândind oprobriul împotriva bestiilor străine, care sunt niște inamici mult mai credibili, decât să se lupte cu virușii invizibili.

În timp ce bombele rusești cădeau ploaie peste Ucraina, liderii occidentali – după ce au cheltuit doi ani să-și agreseze cetățenii și să reprime protestele – au vorbit pe un ton patetic despre libertate, democrație, pace și drepturile omului.

L-au condamnat pe Putin și viziunea sa revanșardă de restaurație țaristă. 

Aveau un nou sentiment de determinare în superioritatea lor morală, ca lideri ai unor republici libere și moderne, care nu își invadează vecinii.

Ceea ce nu se vede este că unele dintre aceste persoane – ca și organele de presă și administratorii numeroaselor birocrații ale Statului Subteran – sunt absolut încântate să înceapă o nouă eră.

Gata cu gestionarea îngrozitoare a agentului patogen!

Gata cu mânia opiniei publice față de lockdown-uri și interdicții!

Uitați de prăbușirea procesului de alfabetizare a copiilor, de explozia cazurilor de cancer, de valurile de depresie psihică, de protestele șoferilor de camioane, de prăbușirea în sondaje a multor lideri aleși!

Uitați și de inflație, de datoria națională, de scurt-circuitul lanțurilor de aprovizionare și de penuria de produse!

Uitați de eșecurile și crizele de toate felurile!

Niciodată, cât ne ducem cu mintea în urmă, viața nu a fost mai bună decât atunci când am avut un inamic extern puternic numit Rusia, cu un lider cu nume și chip.

Tot ce era rău în lume putea fi personalizat, ba chiar folosind teme din cărțile cu povești: binele împotriva răului, libertatea împotriva despotismului, democrația împotriva dictaturii. 

Această luptă a fost atât de benefică pentru ambele părți, încât au făcut-o să dureze timp de 40 de ani.
Trebuie că în inimile liderilor politici de astăzi a rămas o umbră de nostalgie pentru acele vremuri.

Astfel că Putin a făcut păturilor conducătoare occidentale un dar minunat. A creat condițiile care le permite acestora să spună la unison: există ceva chiar mai rău decât noi!

Pot spera la o redresare a lor în sondaje, la un nou respect și o nouă apreciere pentru brațul lor de fier pe timp de criză și la un sprijin mai solid din partea unei mașinării mediatice deferente, care știe că, în vreme de război, trebuie să repeți - atât în public cât și în privat - tot ce zic experții în politică externă.

Există un simbolism puternic al invaziei militare brutale a lui Putin. El știa că poate conta pe China și India să se uite în partea cealaltă, ba chiar să-i aprobe tacit acțiunea.

Și știa cu certitudine că țările NATO se vor umfla în pene și vor impune sancțiuni, dar că nu pot să facă nimic mai mult de atât.

Știa și că Ucraina era o victorie facilă, atât pentru el personal, cât și pe plan politic global. În cele din urmă, a respins expansionismul NATO în sfera de influență tradițională a Rusiei și a provocat deschiderea unui nou capitol în afacerile mondiale.
 
A făcut lumea să înțeleagă că secolul american s-a încheiat.

În plus, acum are cale liberă pentru a-și menține puterea la el acasă. 

Proteste anti-război au izbucnit în mai multe orașe din Rusia. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe acești protestatari, determinarea, curajul și dragostea lor pentru pace!

Dacă Putin caută un mijloc pentru a le rezolva, nu are decât să se uite cum Justin Trudeau a gestionat manifestațiile din Ottawa. 

Ia-le toate datele personale, blochează-le conturile bancare, remorchează-le camioanele și mașinile și trimite peste ei polițiști înarmați de război, fără ecusoane și cu fețele acoperite, ca să curețe străzile!

Folosește tehnologia de recunoaștere facială pentru a-i urmări pe oameni după aceea, interesându-te de opțiunile lor politice!

„Lumea liberă” a pierdut autoritatea morală de a predica lumii „ne-libere” despre drepturi, libertăți și democrație.

Timp de doi ani, aproape toate guvernele occidentale au experimentat noi forme de înrobire în numele sănătății publice.

Au arătat cum poate fi folosită starea de urgență pentru a-i încuia pe oameni în case, pentru a le falimenta afacerile, pentru a zăvorî  bisericile, pentru a închide parcurile, pentru a interzice călătoriile, pentru a cenzura exprimarea – atacuri masive asupra libertăților fundamentale, toate justificate doar de faptul că indivizii de la putere au spus că sunt justificate.

Mai mult, reacția la pandemie a șters de praf utilitatea naționalismului (cu interzicerea călătoriilor și chiar cu aprobarea vaccinurilor), granițele dintre clase (afaceri esențiale, neesențiale, și lucrători), segregarea și discriminarea bazate pe date biologice (pașapoartele de vaccinare) și indiscutabila hegemonie a statului administrativ asupra întregii societăți.

Experiența a demonstrat de altfel că dorința de putere a Statului nu are limite: până și promisiunea absurdă de a eradica un virus respirator poate servi de justificare pentru confiscarea puterii.

Instanțele de judecată au păstrat și ele tăcerea, iar pe presă s-a putut conta pentru a pune pumnul în gură disidenților și a răspândi propaganda birocraților.

Big Tech, cândva acuzat de Sistem pentru aspirațiile sale libertariene, s-a înrolat și el în tabăra controlului, cenzurii și închiderii conturilor, ridicând dubii legate inclusiv de competența elitei manageriale.

Ce exemplu mai frumos se putea imagina pentru a fi prezentat tiranilor din lumea întreagă? Răspunsul la pandemie a fost brutal. Asta contrazice toate legile și tradițiile. Merge în răspăr cu știința sănătății publice din trecut.

A fost un fiasco uriaș, din punctul de vedere al științei, desigur. 

Însă aceste acțiuni au creat și un precedent politic ale cărui ecouri se vor auzi timp de decenii. Acesta stabilește în mod categoric că statele pot face orice doresc, când doresc, cu condiția ca pătura conducătoare să afișeze o morgă de infailibilitate și ca populația să fie suficient de temătoare.

Acesta a fost cadoul Occidentului pentru Putin. Acum, Putin îi întoarce gestul. S-a oferit voluntar pentru a juca rolul de țap ispășitor pentru sistemele politice care erau disperate după o schimbare de temă. 
 
După ceva care să le permită să revină la vechiul vocabular despre libertate, indiferent cât de neplauzibil ar putea părea la început.

Oricine știe că mediul cel mai propice pentru a controla opinia publică este ceața războiului. Cu atât mai bine dacă este implicat un dictator îndepărtat cu ambiții imperialiste!

Ultimii doi ani ne-au dezvăluit ceea ce am fi preferat să nu descoperim: că libertatea și drepturile, precum și idealurile luminoase și știința adevărată sunt extraordinar de fragile.

Ele sunt garantate doar popoarelor care cred în ele și sunt gata să lupte pentru ele. 

Când consensul cultural în favoarea Libertății se erodează, niște bestii îngrozitoare se năpustesc asupra lumii.

Sunt două zile în viața mea de om matur care au părut că umbresc toate idealurile luminoase.

Prima a fost 12 martie 2020, când Donald Trump a anunțat, sub pretextul urgenței, interzicerea călătoriilor din Europa, Marea Britanie și Australia, toate în numele evitării răspândirii virusului.

A doua a fost 24 februarie 2022, când Vladimir Putin a făcut primii pașii importanți pentru restaurarea Imperiului Rus din secolul XIX, dând cu tifla cândva puternicului Imperiu American și ambițiilor sale de a conduce lumea.

Începe un nou capitol în istorie: ceea ce ar putea fi un foarte întunecat Ev al Barbariei. Doar dacă idealurile luminoase nu vor ajunge să strălucească din nou!