Nu orice mână întinsă primește șefia NATO

Când președintele Klaus Iohannis a ieșit să anunțe că-și asumă, „în numele României”, candidatura la șefia NATO am avut un șoc.
M-am uitat la cei din jurul meu și i-am întrebat: „Voi sunteți din România ăstuia, care și-a dat acordul?”.
Evident, că nici urmă de român care să-și fi dat acordul.
Am zis, bă, nene, omul a câștigat niște alegeri prezidențiale, are niște legimitate, dar a înnebunit? Vrea să facă turism cu nevasta, d-aci încolo, și pe banii NATO? Nu-l credeam atât de nebun…
Dar, ete, că fix asta și-a dorit!
În paranoia lui, deși era clar că n-are nicio șansă, s-a dus la Casa Albă după susținere.
Dacă și decrepitul de președinte american, pe nume Joe Biden, s-a prins cu cine are de-a face, nedându-i nicio susținere, ci, să mori de râs, ordonându-i să doneze singurul sistem Patriot cât de cât funcțional Ucrainei, ce argumente să mai adaug eu că avem un președinte căruia nu-i pasă de România, ci doar de el și de nevastă-sa?
Ce dovadă mai bună să aduc decât că, astăzi, în CSAT, a impus donarea PATRIOT către Ucraina, lăsând România cam în curul gol, în ciuda Punctului de vedere al Ministerului Apărării, care spunea că ne e vital pentru apărarea țării.
Dar lucrurile sunt mult mai grave…
Iohannis a scos castanele din foc cu mâna CSAT, de parcă ceruse CSAT aprobarea ca să-și anunțe candidatura:
„Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”, a transmis Administrația Prezidențială.
Așa făcea și Ceaușescu, în Comitetul Politic Executiv (CPEx) al Partidului Comunist Român (PCR): „ Propun și sunt sigur că se va aproba”.
Iohannis a propus, fiind sigur că se va aproba, azi, 20 iunie 2024…
Ce mizerie de Președinte, ce mizerie de CSAT!
Totul contra noastră, a românilor! Poate că merităm, după cum am votat pe 9 iunie…
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden Klaus Iohannis Mark Rutte
Organizații: NATO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)