"O Viață avem, Români, și-o cinste ! Deșteptați-vă, că am dormit destul !"

Sunt cuvinte care ne definesc mai mult ca niciodată în aceste momente învolburate de apele unui destin nesigur, de speranțe înșelate de zeci de ani și închise în umbra unor conducători nevrednici de ceea ce înseamnă, în esență, România.
Acum a venit Timpul. Ne aflăm la o răscruce de drumuri mult așteptată. Mai avem o șansă să ne luăm țara înapoi și să salvăm istoria noastră și a strămoșilor noștri, o șansă care se dovedește acum, odată cu alegerile prezidențiale de pe 4 mai.
A venit și vremea noastră, a tinerilor, să ne spunem punctul de vedere, să ne afirmăm credința și valorile, având certitudinea că glasul nostru va fi mai puternic de data aceasta și va răzbate peste ceasurile apuse ale deceniilor de falsă democrație, care ne-au știrbit drepturile, speranțele și curajul de a spera la un viitor mai bun, acasă.
Poate ai crescut și tu, la fel ca mine, într-un scepticism față de tot ceea ce înseamnă politică, ancorat în deznădejdea resimțită masiv pe chipurile părinților noștri, furați de atâtea ori în decursul a 35 de ani de la revoluție: furați de vise, de speranțe și de încrederea că poate va veni într-o bună zi, un conducător vrednic de acest pământ plătit cu sângele străbunilor noștri.
Poate ai auzit și tu, la fel ca mine, faptul că trebuie să te descurci singur, să crești prin educație și prin lucrul mâinilor tale, pentru a reuși să străbați drumul vieții cu curaj și demnitate. Ai auzit că statul nu îți va apăra niciodată interesele, că nu îți va oferi mare lucru și că tot ce poți să faci este să mergi înainte, fără așteptări.
Poate ți-au spus și ție bătrânii, la fel ca mie, că România a rămas o țară coruptă, iar politica este o lume mizeră, fără oameni de nădejde. Într-un sistem în care politica și-a dovedit de-a lungul anilor adevărata față a minciunii, oamenii de valoare au ales mult timp să tacă, să stea deoparte sau să dea tot ce-i mai bun în domeniul în care s-au aflat, fără alte implicații.
Adevărul este că am fugit de politică, dar am ajuns, în final, tot la ea. Iar acum a venit timpul să schimbăm mersul lucrurilor și să salvăm demnitatea acestui popor furat și batjocorit pe nedrept!
Votul nostru, al fiecăruia dintre noi, poate să scrie istorie!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT
Recomandările noastre
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Viteazul
Locații: România
Subiecte: Alegeri prezidențiale 2025 Vot informat
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)