Victor Roncea: Domnule profesor, ați fost recent în Albania, invitat pentru Premiul ce poartă numele poetului național al Albaniei, Naim Frashëri. Știu că în splendidul oraș Përmet s-a desfășurat o ceremonie fastuoasă. Marele poet Jeton Kelmendi a prezentat și cartea dumneavoastră Cele zece elegii care sfârșesc poezie, tradusă în albaneză, publicată cu o prefață scrisă chiar de Kelmendi.

Constantin Barbu: Pentru mine a fost o surpriză literară foarte frumoasă și am aparticipat la cea de-a X-a ediție a Festivalului „Në gjurmët Naimiane" care s-a desfășurat în orașul Përmet din Albania, un oraș de o frumusețe rară, care mi-a amintit de Salzburg... Acest festival a fost în mijlocul unor oameni admirabili și calzi, scriitori pasionați și trăitori veritabili ai poeziei. Îi sunt foarte îndatorat prietenului meu Jeton Kelmendi, poetul cu care sper să ducem la capăt câteva proiecte frumoase, proiecte în care au loc mulți poeți celebri din întreaga lume. Diploma oferită de domniile lor este foarte frumoasă și vreau să o arătăm și colegilor noștri de literatură.

Versiunea albaneză a Celor zece elegii care sfârșesc poezia o știi.

Am avut prilejul să citesc și un  poem din Stîlpul versului.

Iată câteva imagini de la acest eveniment cultural.

V.R.: Tot de curând am înțeles că ați participat și la a IV-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie care a avut loc în Chalkida, World Poetry Festival „Chalkida – Crossroads of Nations". Au fost poeți din multe țări, au fost trei sesiuni de microrecitaluri de poeme și știu că ați rămas în memorie, așa cum mi-ați spus, cu paliria din Chalkida, cu microrecitalul de la Delphi și cu fotografia de lângă Aristotel...

C.B.: Acest Festival Mondial de Poezie de la Chalkida este organizat cu multă căldură și pricepere de către poeta Maria Mistrioti. Sunt bucuros să public Certificate of Honorary Participation fiindcă eu îi și iubesc nespus de mult pe greci și am avut onoarea supremă de a-i citi pe vechii greci în greaca lor veche.

Am scris când eram tânăr o carte despre hestia și despre epékeina tēs ousías. Unul dintre volumele Supracărții fără de ce chiar așa se cheamă Epékeina tēs ousías. Exousia.

Sunt fericit că am trăit în chip real paliria (chiar și hotelul la care am locuit se numește Paliria).

Doamna Maria Mistrioti a publicat și o frumoasă antologie poetică în care își găsesc adăpost câțiva dintre cei mai buni poeți de astăzi: Cheikh Tidiane Gaye, Massimo Massa, Jeton Kelmendi, Stanly H. Barkan,  Nikos Chadzinikolau, Choi Dongho, Teresa Kaczorowska, Aminur Rahman, Annabel Villar, Kim Kooseul, Gaetano Longo etc.

Eu am fost onorat prin publicarea în neogreacă a trei poeme din Poelyzia. La Delphi, doamna Maria Mistrioti a citit acest poem din Poelyzia.

Este cel de-al treilea poem din Poelyzia pe care îl amintesc și în românește:

acolo e mierea din care eu

mănînc hrană dulce

cînd mă înalț

cu marele vehicol

c-așa

himera este

vedenia nu este

că nihileaua este și nu este

pînă cînd ilumina nu este și nici nu-este

și numai tu ești femeia superbă

în toate raiurile

și de-aia timpul nu cade

și cînd mă decapitezi

tu-mi iei capul cu craniul în zbor

și-mi zici

„nu plînge constantin

îți dau cometa cu stupa

ca să scrii

pînă termini lumina !”

În frumoasa antologie a doamnei Maria Mistriotis, tipărită în memoria doctorului umanist, pictorului și sculptorului Giorgis Mistriotis, ale cărui capodopere picturale le-am văzut cu mare încântare, sunt cinci poeme din Paliria, iar la Delphi am citit și câteva versuri din volumul Și niciun înconjurător nu pune pază:

existența e o crimă

Angela mea

e o ceremonie

de neschimbat

– sînt mici secolele

mileniile

eonii

ție nu-ți pasă

nici acum

în mintea ta frumoasă

e sistemul solar

și el nu știe

***

mi-ai zis să torc vidul

și am grijă de vopsea

să-l vopsesc

numai la pliuri

tu atunci

dacă e reușită

vei zice zwiefalt

și vei lăsa

nihileala să se scurgă pe de rost

și să vină

schilozii fără moarte

sau să nu mai vină

***

timpul numai

prin gaura bănuțului de aur

va trece

dar numai în sens invers

că el zice

că nu există sens

eu voi

contra vidul

și mă voi uita

la steaua genială

sînt liber

fac ce vrea steaua

***

e periculoasă

și știința de carte

ea abolește clovnii

și lasă reginele

gravide în creier

oricum e frumos

și va veni

un metavers

cu ecuație

***

hîrtia e totul

și niciodată

n-o mîzgălește

nici un scrietor

mai bine

decît mine

și-auzind aceasta

vin nihiliștii

și

mi se supun

La Delphi, împreună cu poeta Maria Mistrioti

Acum, la Delphi, am vizitat, în deplinătatea timpului, muzeul. Și întregul sit arheologic de la Delphi.

În muzeu am fost uluit să văd o minune grecească, minune care îmi amintește stupefiant de Relativement tel que moi a lui Brâncuși. Iar coloana în spirală nu putea să-mi amintească decât de Coloana lui Brâncuși.

 Eu am fost la Delphi de trei ori, prima dată în 1996. Omphalos-ul din 1996 care era în sit, a fost apoi așezat în muzeu, iar acum nu mai există nici în muzeu. E geniul grecilor și mitologia lor care țin planeta...

Într-o seară am îndrăznit să rog un tânăr prieten să-mi facă o fotografie „față-n față" cu Aristotel însuși.

V.R.: Știu că ați tipărit exemplare de semnal din versiunile spaniolă și engleză din Laniakea. Anume din versiunea de 1000 de poeme (din cele 10.000 de poeme), din Am aprins chibritul care dă foc laniakeii. Acum mi-ați spus că a sosit și versiunea germană din Laniakea, versiune pe care ați tipărit-o deja în exemplarele de semnal.

C.B.: Întâi de toate, vreau să mulțumesc traducătorilor care sunt ei înșiși literați erudiți, instruiți și foarte talentați. Mă gândesc la doamna Carmen Bulzan, traducătoarea în spaniolă, la domnișoara Ana-Maria Cristofir, traducătoarea în franceză, la domnul Octavian Cocoș, traducătorul în engleză, la doamna Gabriela Căluțiu Sonnenberg, traducătoarea în germană. Versiunea germană a apărut ieri, iar versiunea franceză va apărea mâine. Vreau să-ți arăt coperta, inspirată și cu skepsis (marca Orlando Duinea):

V.R.: Nu vreți sâ publicăm și câteva poeme în germană pentru publicul nostru german?

C.B.: Dacă vrei tu, o să dăm primele cinci și ultimele cinci poeme în germană. Iată primele cinci poeme:

1     

der Herr wird nicht mehr

im Schwarztunnel verrotten

obwohl dein Licht

dein Durchstrahlendes

ihn blenden wird

und dein Verblenden wird

gen´ alle Sinne strömen

denn es ist allumhüllend

es hat nur wenig Klänge

und die sind selten

ihre Luft gehört Ely

und die fliegt sie aus

nach eigenem Wunsch

solange, derart lange

bis Erdlinge im Verfall bleiben

und ihre eigene Asche

auf andere Namen taufen

2     

und das Buch wird veralten

wenn dieses schmale Licht

zu weinen anfängt, so lange

bis es ihr eigenes Licht hört

dann wirst du, Ely

eigenhändig

das Licht anzünden

du, Ely wirst

mit deiner Hand

das Licht entfachen

3     

der schöne Kopf

rollt über Versen

in jedem Vers

weint eine Byzanzkaiserin

die Weinende sieht wie der Kaiser

sich im Leerraum enthauptet

und es zerschlägt sich alles plötzlich

und niemand schreibt es auf

außer dieses einzigen Dichters

jetzt hat der Dichter

diese Landschaft verändert

nur du bist noch allgegenwärtig

mit schönem Kopf und großen Brüsten

als schwarze Honigstupa, Magie anziehend

4     

als ich im Leerraum

mit dem Poesisten umherirrte

kannte ich dich nicht

jetzt gibt es die Magie -

in andrer Version

und nichts so gefährlich

wie dessen Engel

der pausenlos

das Palimpsest verschlingt

und die Ununterbrechung

die wiederholt sich nicht

5     

du selbst bist eine Matroschka

und du gefällst mir

in all den Puppen

daher versteckst du

durch Vorproben

das nicht vorhandene Poesem

in jeder Puppe, wo nur dir

in armer Fürchtigkeitsprache

geschrieben wird

vom Engel

der sprachfremd

poesiefremd

und todesfremd ist

Ultimele cinci sună astfel:

996  

als man mir zutrug

auf Papier zu schreiben

war ich dem Schreiben nicht mächtig

es ist die Wahrheit, seit ich dem Menschen

beim Beißen in die Leere zusah

als das Abendland unterging

zehn Imperien lang

997  

ich überreiche das Blatt

das Buch geht wie der Mensch vorbei

ich schreibe

ohne Warum

es hat keinen Sinn

zu übersetzen

keinen Sinn

zu übertragen

keinen Sinn

Sinn zu haben

998  

dein Vers überschlägt sich

tausendmal, Ely

und doch bleibt nichts

im Gesicht der Engel geschrieben

nur du, Ely, nur du schreibst

direkt den Engeln ins Gesicht

und die Engel verspäten sich noch

sei unbesorgt

schreib du deinen Vers

die Engel werden schon kommen

nur dir kündigten sie

ihr Kommen an

im durchsichtigen Körper

einiger mentalen Wesen

liegt dein ganzer Verstand

der die Verkündung

von allem schreibt

vor allem

999  

vielleicht sind das mehrere Zeichen

als die vielen Leben

die am Fehlen des Lichts

verarmten

von denen niemand weiß

wieso und was das war

es gibt bezeichnende Zeichen

unter intelligenteren Leichen

es gibt Leichen als Hunde

die bellen

es gibt Leichen wie Lichter

die leuchten

und es gibt Tiere als Leichen

die töten

dann gibt es menschliche Leichen

die schreiben und weinen

bis sie sich

in einem Buch verwandeln

das niemand liest

egal wie lang

die Nihilei ist

1000

die Sprache ging aus

im vollendeten Werk

auf diktierte Wahnwege

aus Zeiten der Äonen

jetzt fliegen im Metavers

die Flügel ohne Vögel

getrennt und allein

im einsamsten Flug

Chimären haben Strophen

auf Katastrophen

da wo der Augenblick ist

beim Augenblick

liegt das Buch

dort liegt auch das Buch

das es nicht mehr gibt

Laniakea așteaptă și versiunile în italiană și în suedeză, care vor fi tot capodopere de traducere.

V.R.: Aș vrea să publicăm în premieră și prefața pe care ați pregătit-o pentru versiunea în 1000 de poeme a  Laniakeii.

C.B.: Să dăm și prefața Laniakeii, în care am scris câteva cuvinte despre această experiență poetică periculoasă.

O experiență poetică periculoasă.

De ce am aprins chibritul care va da foc Laniakeii?

 Cele zece mii de poeme ale cărții Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii s-au scris ca o experiență radicală de ruptură atât față de imaginarul poetic, „logica" lingvistică a discursului, „retorica" veche, trăirea interioară „leneșă", sintaxa „tradițională", cât și față de ideea de carte fiindcă trăim în epoca în care deja „nu mai este carte". Existăm în alt chip, după biblion. Gramatica rituală are nevoie de un cutremur abisal, de o catastrofare șocantă.

Cartea, vidul, matrioșca, palimpsestul au avut războaie grele în mintea mea.

Experiențe grele și meditație.

M-am trezit scriind nu aproape cu totul altfel ci șocant și stupefiant, distrugând tetralema care lucra în mințile buddhiștilor marelui vehicul, rafinând, fără știrea mea, fulguranțele mentale de tip zen. Poemele au fost scrise într-o stare de levitație mentală care a durat aproape un an, din octombrie până în septembrie.

Probabil, alte cărți experimentale de poeme pe care le-am scris din 1982 până astăzi au lăsat în scriitură urme de anarhie de cea mai violentă putere indescriptibilă de metapoem.

Elegiile absenței le-am scris în 1982, după moartea tatălui meu. Le-am scris direct la o mașină Olivetti timp de 44 de zile fără nici o modificare de literă. Taralysia este o carte de pictograme, cu mici obiecte suprapuse colii „de scris". Într-un proiect devastator, am așezat într-o mapă 12 coli negre și pe față și pe dos, foi pe care nu scria nimic. Neantul lor așteaptă și acum să le zgârii. Am experimentat, în Biblia nebunilor, cum se poate scrie un poem în șapte limbi, poem care este un cuvânt singur, lung de 100 de pagini fiindcă am unit citate frumoase în română, sanskrită, greacă, latină, germană, franceză și engleză (fără ca eu să produc din mintea mea nici măcar o silabă).  Limba distrusă a fost iarăși un experiment cu multă energie negativă, cartea fiind o mapă cu vreo 66 de poeme libere, cu pagini nelegate între ele, cititorul fictiv putând savura cartea ca pe un pachet de cărți de joc, având 66 x 65 x 64 .... x 1 versiuni de carte cu poezii. De o radicalitate fascinantă va fi cartea cu titlul Supremele Angelei. Cartea are 366 de pagini, 365 având câte 24 de versuri pe pagină, iar pagina ultimă, 366, având doar șase versuri. Fiecare vers este tăiat și astfel liber ca să se combine în următorul chip. Dacă „ridicăm" primul vers de pe prima pagină obținem o nouă carte care începe cu primul vers de pe a doua pagină, se continuă cu versurile 2 – 24 de pe prima pagină... O astfel de artă combinatorie face din Supremele  o carte care devine 10.000 de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de cărți. Dacă, în chip simbolic, vom citi câte un vers pe oră (fiecare pagină din cele 365 având 24 de versuri, neuitând că ultima are șase versuri pe pagina 366 – ca un an care nu este bisect), atunci cele 10.000 de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de cărți nu ar putea fi citite niciodată fiindcă ar dura mai mult chiar decât existența chiliocosmosului. Este o frumoasă aroganță de nihilist! Recent, am publicat și o carte-pliu Poelyzia (care are și câteva pictopoeme), de 250 de pagini și o lungime de 50 de metri.

Aceste experiențe poetice țin, într-un fel, de forma cărții, atingând puțin și forma minții. Supracartea poetică Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii este un autoportret al Supracărții fără de ce, în care am distrus toată gândirea ontico- ontologică schițată cu ajutorul unui limbaj indo-european de sclavi. Toată gramatica limbilor indo-europene este o gramatică de sclavi. Atât cazurile substantivului cât și modurile și timpurile verbului sunt rod al minții căzătoare care încearcă să țină în viață ierarhia socială. O ierarhie a donației. Cu o dinamică a vieții în care omul își dă singur posibilități și își taie viața în trecut, prezent și viitor.

În Supracartea fără de ce am schițat o autodestrucție totodată parusiacă și eidetică sperând că vom locui într-un timp nou. În volumul intitulat Hestia am pus în joc paradigma absentă, iar strigătul katastasiac aduce în scena obscură a minții epekeina tes ousias forjând o exousie, din curajul pe care ni l-ar fi putut da Apostolul Pavel, diferit însă în chip major. Cartea despre tratatul despre arhei este chiar un tratat despre arhei, iar capitolul său „Un compendium al arheității" aruncă ilumini pe mitologia europeană a principiului (arché, principium, Grund), cu exemplificări din marele poet român Eminescu, cel ce scrie într-o proză a sa că „Archaeus este singura realitate pe lume". Archeul este și origine și cădere a timpului în lume. Am schițat și o Gramatică a ființei făcând hermeneutică pe zece meditații abisale ale lui Eminescu, anume:

"E apus de Zeitate ș-asfințire de idei”

„Căci gîndirile-s fantome, cînd viața este vis”

„A pus în tine Domnul nemărginit de gîndire”

"Nu e nimic și totuși e”

"La nimic reduce moartea cifra vieții cea obscură”

"... un Ahasver al formelor"

"Archaeus este singura realitate pe lume"    

„La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă"

"Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodată”.

„Din chaos, Doamne, - am apărut"

Cartea numită Depășirea timpului meu are mai multe „revoluții" care nu se sfiesc de îndrăzneală. Aici studiem:

Autoreversiunea nonmentală

Mărturisire și sărbătoare

Katafagia Cărții

A aplauda universul cu o singură mînă 

Donatorul fără enigmă

În iubință și întrafară

Este pregătit timpul să ne petreacă în zadar?

Timpul sub ciocan

Schimbarea verbelor

De ce nu s-a gîndit încă?

Gîndul cel mai periculos și cel mai nou

Petrecerea gîndirii de la regat la imperiu    

Noua trans-ex-valuare a tuturor valorilor    

Ce fel de a fi este acela care nu se atașază niciunui lucru?

Metaopera smintită. Meditații pînă la paralizia imaginației, pînă la paragina cuvîntului, pînă la smintirea minții, pînă la stingerea trupului

Din cartea privind Autoreversiunea inexistibilă nu amintesc decât primul capitol intitulat De ce nu rezistă nici supragândirea la exigențele negândirii?

Eseul privind Lysiologia cărții se ocupă de gândirea gramaticală în orizontul timpului și distrugerea logicii germanului «Es».

Pertransversanța este un ghid mental la fel de puternic precum vênayka(un cuvânt care înseamnă cel ce te conduce și de asemenea cel ce te distruge, printr-o frumoasă eliberare în vid), cu care am lucrat „în tinerețe", cuvânt tare ca și germanul durch...

În cartea Codurile historiale ca eroare autolitică am studiat, până la autoliză, codurile în sanskrită, greacă, germană, încercând distrugerea tuturor viziunile despre lume prin „ieșire din sistem". Ținta a fost schimbarea abisală a codului.

Cartea Spargerea codului historial a exersat ieșirea din sistem, spargerea codului. A urmat cartea Ștergerea semnelor. Eliberarea de semnecu meditații despre xenocifrele swacuității, swagrame, despre ierarhii și întruchipare.

În volumul Supracartea fără de ce am meditat despre alayavijnana, despre zero, despre supraimpoziție și tetralemă, despre întrepătrundere și cum ar putea Supracartea fără de ce să producă marea traversare a vidului când întruchiparea este o depășire a donației, iar pertransversanța o depășire regresivă.

Dacă la Supracartea fără de ce am scris toată viața, Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii este o fulguranță.

Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii se des-compune în 100 de cărți care au următoarele titluri, titluri care pot fi o mărturie primă pentru încercarea mea de-a elibera mintea de sintaxa prea tradițională și prea supusă.

Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii se compune din zece cărți „mari", fiecare având la rândul său alte zece cărți (gândind cifra zece ca o cifră care are și unul și vidul).

Cele zece cărți „mari" se numesc astfel:

Cartea schimbată la față

Cartea genială

Cartea zburătoare într-o aripă

Cicatricea poemului

Autotranscriere liberă

Iluminările din floare

Supraviețuirea erotică

Floarea eonului

Regatul descompus

Semnele din urma ta frumoasă

Cartea schimbată la față se compune din următoarele zece cărți:

1. Versul periculos din mierea neagră

2. Versuri de sinucidere

3. Beau scribii

4. Anul secret

5. Un obscur palimpsest

6. Se sparge cuvîntul

7. Trecuse meteoritul cu meninge

8. Steaua îmi trece prin creier pînă-n ea însăși

9. Nihiliștii îmi tăiau venele cu sunetul

10. Îmbătrînisem cu cerneala-n scheme

Cartea genială se înfățișează în aceste zece cărți:

11. Mierea ta neagră

12. Fă-mi semne în vid

13. Manuscrisele fără stea

14. Eu am nevroză

15. Moartea pe margini

16. Sînt în metavers

17. Muribunzii dau un spectacol

18. Magia neagră în eon

19. Oul cu coajă de vid

20. Poezeaua descompusă

Cartea zburătoare într-o aripă are următoarele zece cărți:

21. Ce să fac cu o clipă în vid

22. Eu putrezeam într-un poezem

23. Cuvîntul următor

24. Eu voi vorbi cu ilumina ta

25. Să-mi spargi frumos craniul deasupra vidului

26. Un pericol sărac

27. Limba îmi va fi imaginară

28. Regina așteaptă un timp nou

29. Matrioșka de zgomote

30. Cu steaua-n vid

Cicatricea poemuluiare în compoziție următoarele zece cărți:

31. La mine-n lyră

32. Silaba neagră

33. Regele vidului era transparent

34. Numai versuitorul

35. Capul meu se biblia

36. „Transcrie-mă în epopee"

37. Să nu mai închizi cartea

38. La deznumărătoare

39. O cascadă pînă-n vid

40. Regele regretă gîndul

Autotranscriere liberă, în zece cărți:

41. Cărticica e liberă

42. „Oprește-te din operă"

43. Versul mirosea a vers

44. Dau un regat pentru stupa ta

45. Zugravul între galaxii

46. Sintaxa din fereastră

47. Regina cu eon

48. Cerneala s-a terminat

49. Hemoragia de himere

50. Metaversuitorul

Iluminările din floare, de asemenea, în zece cărți:

51. Orgie în vid

52. Roza neantului nentrerupt

53. Fala crematoriului

54. Treceau invizibilii unii printr-alții

55. Nihilia de hîrtie

56. A negat privighetoarea

57. Zgomotul atît de bogat

58. Stupa ta, ce carte-n elixir

59. A uitat în haos stiletul

60. Zeii găureau o foaie

Supraviețuirea erotică are zece cărți:

61. Mintea din stea

62. Ciorna sinuciderii

63. În vremea stupei tale

64. Cînd leonardo a spart cartea

65. Regina care transmuta

66. Sărbătoare-n absență

67. "Pasărea sînt eu”

68. Timpul deja a trecut de delphi

69. Inchizitorul fără nici o carte în mînă

70. Eu beam creierul bolnavului cu metavers

Floarea eonului are zece cărți care se intitulează astfel:

71. Limba neagră nu mai scrie

72. Dă-mi floarea încifrată

73. Colecția de viduri albe

74. Eu voi fi matrioșka

75. Matrioșka de viduri

76. Pe dinafara cărții

77. Erau schițe neanticești

78. Orgie în vid

79. Decompoziții

80. Cartea îi ținea pe scribi cu capu-n jos

Regatul descompuseste „descompus" din zece cărți:

81. Existibilii domnului

82. O eclipsă de hârtie

83. Acela rupe cartea-ncontinuu

84. E nihileală

85. Departe alchimistul ardea

86. Tremură vidul pînă exist

87. Regatul descompus fără nici o denumire

88. O descreierare postumă

89. Scriptoriul din stupa ta

90. Am aprins chibritul care va da foc laniakeii

Semnele din urma ta frumoasăînvelesc marea carte erotică în ultimele zece cărți:

91. Sînii tăi din miere străvezie

92. Drumul vrea să treacă prin craniul meu la întoarcere

93. Scrisoarea cu cerneală albă

94. O carte care să dea peste vid

95. Fabrica mică

96. Toți sînt troieni

97. Poemul fără de ce

98. Stupa stupelor

99. Versiunile pînă dincolo

100. Cînd mi s-a dat să scriu hîrtia

Poemul este în eminența sa autodistructivă o iubire îndrăgostită de vid, fiindcă marea experiență a gândirii este vidul și a poemului  este o traversare a vidului dintr-o putere pe care nu ți-o dă decât iubirea cvasimistică.Cutremurul unei astfel de experiențe este mai cumplit decât zenul și mai straniu decât ceea ce ai putea găsi în Gaṇḍavyūha. Dacă le ai deja impregnate în tine lipsa lumii și a naturii proprii, obscuritatea îndurării în haos, lovirea minții de absență și transfigurare aceste neacestea pot să-ți dicteze poemul chiar când îți sparg mintea în chipul cel frumos. Numele însuși al unei femei superbe poate să fie mantra ta și cifrul cel mai persistent. Orice elyberare poate să-ți zboare creierii în geniile care au scris în sanskrită, în greacă sau în germană, susținute de un chip superb care are chiar numele Ely.

Omulețul trăitor pe pământ și-a agățat mintea de un început, arché, principiu, ca să aibă de unde să cadă și să se întoarcă din duh în văzduh. Ar fi de vreun folos să amintesc seria infinită de fragmente întregi a lui Fa-tsoung? Există o subtilitate pe care o poți vedea la lumina chibritului, o subtilitate care îți iluminează identitatea existențială și interpenetrația ta de-a dreptul cu Laniakea. E bine să știi să joci tare cu absența obstrucției și relativitatea cauzală. E greu în vid!

Sau autodistrugerea tetralemei, după Nagarjuna? Dar „distrugerea fulgerului"? E greu de trăit și imaginat neatinsul și ingândibilul. Trebuie să ai întâi de toate o putere de autodistrugere și de eliberare fiindcă nu este suficient să răstorni construcțiile reale sau construcțiile mentale. Ești încastrat fără voia ta fizico-mental în gramatica ritualică. Trebuie să trăiești  inexistența din svabhāva la fel ca și din śūnya și să știi că sunt zgomote. Orice răsturnare în co-gândirea indestructibilă este un „salt periculos", dar frumos. Poezirea poate să-ți dea forță să te eliberezi și să încerci ceva absolut nou și cu totul altfel. Ochiul deschis și craniul crăpat, iată începutul unei experiențe eliberate și, de ce nu, eliberatoare. Revelație și revoluție. Trebuie să reciți până treci dincolo și să nu-ți fie frică de abis dacă te-ai perfecționat în levitație. Așa cum o experiență erotică smintitoare nu poate fi descrisă. Tot așa cum a fi hermeneu neinspirat al poemelor din Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii ar însemna a le răpi libertatea, nebunia bogată a limbii în care au fost transcrise și transscrise. De aceea, fratele meu, cititorule, eu tac fiindcă vreau să te las singur cu mintea ta ca să vezi cât este de greu să transcrii ce exiști, fiindcă a fost cumplit de greu să exiști ca un simplu și smerit și sărac poezist trans(s)cris.

Cititorul posibil să fie cu mare grijă: poemele sunt periculoase pentru minte. Și dacă îndrăznești să le retrăiești, aceste poeme au o cianură distrugătoare. Experiența trăită, însă, și experimentarea acestor poezeme ar merita riscul.

Cine aprinde chibritul dintr-un vers periculos poate da foc laniakeii, ca și mine.

V.R.: Dacă ar trebui să rememorați în puține cuvinte care au fost descoperirile „scripturale" care v-au bucurat cel mai mult, într-o viață de aproape 50 de ani de bibliotecă?

C.B.: Sunt bucurii și epoci. Cel mai mult m-a bucurat că am găsit, grație domnului academician Günter Stock, Președintele Academiei Germane, diploma de student în filosofie la Universitatea din Berlin a lui Mihai Eminescu, anume Documentul din Matrikelbuch/ 22 Januar 1875 privitor la Diploma lui Eminescu, student la Facultatea de Filosofie, Königlichen Friedrich-Wilhelms-Universität zu Berlin.

Mulțumiri absolute doamnei dr. Vera Enke, doamnei dr. Aleksandra Pawliczek, doamnei Marie Beuse, domnului dr. Bogdan Cuza și domnului dr. Ion Marcea.

Am publicat din Arhivele Academiei Germane toate manuscrisele Cantemir. Am ținut în mână Cartea Academiei în care sunt documentele de primire a lui Cantemir în această celebră academie. Cu acest prilej am ținut în mână un manuscris original Goethe și o scrisoare originală Einstein. Atunci, văzând manuscrisele lui Helmholtz am exclamat că i-a fost profesor lui Eminescu. De aici a pornit ideea de a căuta actele originale care ar demonstra că Eminescu a fost student la Filosofie la Universitatea din Berlin (1872-1875). Acum nu mai sunt dubii că Eminescu a studiat timp de trei ani filosofia la Universitatea din Berlin cu cei mai celebri profesori ai Europei.

Apoi o mare bucurie, prin 1982, cred, când, după un an și două luni de căutări am identificat primul text german din manuscrisul 2287 al lui Eminescu. Erau câteva rânduri din Versuch über das Geistersehen und was damit zusammenhängt  de Schopenhauer. Noica, așa cum știi, îmi dăduse „ordin". În Arhivele imperiale de la Moscova am găsit cu mare emoție 72 de lăzi cu manuscrise Cantemir absolut inedite (am publicat deja 20 de volume, 30 sunt scanate și mai rămân de scanat încă 22).

Iată-mă într-o fotografie împreună cu cele 72 de lăzi.

Și aici este vorba tot despre Cantemir (cred căe o participare la o ședință de Senat):

O mare bucurie am avut și când am găsit în Arhivele berlineze ciorna diplomei de primire a lui Cantemir în Academia din Berlin. Ce pot să mai spun despre papirusurile originare care privesc istoria ortodoxă a Tomisului, despre papirusul Împăratului Traian (când încă trăia Decebal), cele peste 1000 de manuscrise publicate în Monumenta Romaniae Historica, grație IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Îți dai seama ce am trăit când am descoperit două manuscrise originale Cassian și când am descoperit patru pagini originale din Dionysius Exiguus. Ce poți trăi când găsești discursul lui Mihai Viteazul ținut în catedrala de la Alba Iulia, discurs care este actul de întemeiere al României viitoare, actul prin care Mihai Viteazul anunța Unirea celor trei țări românești. În Monumenta Romaniae Historica există și actele de cumpărare a Transnistriei, actele Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), harta care arată că Insula Șerpilor (Leuke) a fost a tracilor, a străromânilor și este a românilor. Zeci de regi daci dinaintea erei noastre. Zeci de voievozi ai Transilvaniei (între 805-1300).

Dar poate cea mai importantă (re)descoperire a mea este găsirea, în Arhivele Naționale ale României, a celor două dosare din 1883 și din 1889 care privesc destinul lui Eminescu.

Anume: Dosar 968 / 1883 și Dosar 645 / 1568 / 1889.

Eu am publicat cel dintâi în facsimil color cele două Dosare Eminescu (pe care le-am donat și Academiei Germane cu prilejul conferinței Cine este Eminescu pentru Germania?, conferință ținută în 13 aprilie 2015). Iată o fotografie cu președintele Academiei Germane, Acad. Günter Stock, răsfoind un volum din Arhiva Eminescu.

Iată și actul donației celor 75 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir și a celor 30 de volume din Arhiva Eminescu.

Vizita delegației române a fost consemnată și pe site-ul Academiei din Berlin (BBAW).

Iată și actul donației celor 30 de volume din Arhiva Eminescu.

Eu publicasem în câteva ediții cele două Dosare Eminescu și începusem publicarea filă cu filă într-un ziar bucureștean. Proiectul meu a fost plagiat în chip analfabet și obraznic de o contabilă și de o reporteriță de la o televiziune națională. Analfabetele s-au comportat ca și cum n-ar fi știut de descoperirea mea și de publicarea acestor dosare. Știa și directorul ziarului. Știa și contabila. Știa și reporterița (fiindcă eu făcusem un film despre Dosarele lui Eminescu chiar la televiziunea unde lucra ea). Dar vorba lui Arghezi...

Acum ca să avem o închidere liniștitoare pentru biografia intelectuală a lui Eminescu pot să-ți spun, dragă Victor, că s-au găsit 19 cursuri scrise de mână, cursuri ale profesorilor universitari ai lui Eminescu. Pe care le voi publica în această vară.

V.R.: Ce se va întâmpla cu Biblioteca lui Eminescu? Fiindcă mai aveți de publicat vreo 500 de volume din biblioteca sa.

C.B.: Le voi publica în curând fiindcă aceste 500 de volume, mai exact 508, sunt pregătite de tipar tot la Editura Sitech. Este esențial să refacem Biblioteca lui Eminescu fiindcă ea s-a risipit în chip nedemn. Acum, având actele celor trei ani de studenție la Filosofie în Universitatea din Berlin, având și cursurile care i s-au predat lui Eminescu, având și Biblioteca sa, Eminescu va apărea în chip cu totul și cu totul altfel. Este un geniu historial care a fondat o limbă română genială în care eu îți vorbesc ție astăzi.

V.R.: Dar ați anunțat și tipărirea celor 500 de manuscrise, ale Sinodului de la Niceea din anul 325, în colecția Fontes Nicaenae Synodi. E realizabil proiectul? Aveți energie, aveți timp?

C.B.: Cele 500 de volume sunt pregătite pentru tipar, mai mult de un sfert sunt deja editate. Proiectul este obligatoriu de realizat. În ce privește energia și timpul pot să-ți spun că nu fac decât asta: tipăresc cărți. Nici nu mă pricep la altceva. Lucrez la Editura Revers cu cea mai bună echipă tipografică din România. Directorul Editurii, Răzvan Burada și graficianul Orlando Duinea, lucrând împreună de peste 15 ani, sunt deja niște erudiție care pot tipări aceste cărți chiar și fără mine! Nu este un secret că pentru proiectele mele Editura are deja în arhive aproximativ 2,5 milioane de file (facsimil color) care așteaptă tipărirea. În fine, să vedem ce vom tipări mai întâi.

V.R.: Eu vă urez sănătate, succes și mult timp!