O întrebare legitimă: După DNA, când intră în ”hora Coldea” și restul instituțiilor statului?

DNA a început anchetarea penală a grupului care pare a fi de crimă organizată Coldea, Dumbravă, Trăilă și restul, iar informațiile care se vehiculează, mai ales după îndelungatele audieri de joi, sunt îngrijorătoare.
Marea întrebare e cînd vor intra în joc și alte instituții ale statului a căror menire e să vegheze fix ca asemenea lucruri să nu se petreacă? Sau, și mai corect, cum de nu au intrat pînă acum?
Presa ultimelor zile relatează pe larg, cu date concrete, despre felul cum generalii Coldea și Dumbravă jonglau cu sume uriașe între firmele lor, vorbim inclusiv de bani gheață.
În România funcționează o anume instituție numită ANAF, care, printre altele, are competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și a activităților preliminare acesteia. Direcția generală control venituri persoane fizice din cadrul ANAF are ca sarcini:
a) realizează activitățile preliminare verificării situației fiscale personale:
analiza de risc pentru identificarea persoanelor fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile; notificarea de conformare a persoanelor fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile; selectarea și întocmirea programelor de activitate pentru verificarea situației fiscale personale;
b) realizează activitățile preliminare verificării documentare:
analiza de risc pentru identificarea persoanelor fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile; selectarea și întocmirea programelor de activitate pentru verificarea documentară realizată de structurile cu atribuții de verificare a situației fiscale personale;
c) realizează acțiuni de verificare a situației fiscale personale/verificare
documentară.
Cum de această direcție nu a sesizat vreodată vînzoleala financiară din conturile și buzunarele grupării Coldea, deși ANAF se tot laudă periodic că ia la puricat inclusiv influencerii ori maneliștii?
Mai există și o altă instituție, numită Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ”cu rol de lider în elaborarea, coordonarea și implementarea sistemului de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului”.
Nici această instituție nu pare să fi remarcat ceva neobișnuit și am vrea să nu dăm credit bîrfelor că asta se întîmplă din cauză că vicepreședintele Constantin Aprodu, general în rezervă, este un mare apropiat al lui Florian Coldea și al lui Gabriel Oprea.
Mai există, de asemenea, și ceva ce se cheamă Comisia SRI care are, între altele, următoarele atribuții:
a) verifică dacă, în exercitarea atribuțiilor ce revin SRI, sunt respectate prevederile Constituției și ale celorlalte acte normative;
b) verifică modul în care SRI asigură respectarea, în cadrul activității de informații, a drepturilor și libertăților persoanelor;
c) examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale prevederilor constituționale și ale altor dispoziții legale în activitatea SRI și se pronunță asupra măsurilor ce se impun pentru restabilirea legalității;
Comisia SRI trebuie în mod obligatoriu să se sesizeze săptămîna viitoare pentru a verifica dacă nu cumva activitățile grupului Coldea au interferat în trecut, ori o fac și acum, cu activitatea serviciului în care au activat – mai ales că soția lui Coldea e general activ – și dacă nu cumva se conturează riscul unei breșe de securitate națională.
Ar trebui verificată inclusiv informația neoficială că Florian Coldea are încheiat un contract de consultanță cu guvernul Albaniei, condus de Edi Rama, de care fostul nr.2 în SRI ar fi apropiat de mai mulți ani.
Tot de urgență și în același scop ar trebui convocat și CSAT, altă instituție care trebuie să vegheze asupra activității serviciilor și care are căderea să analizeze eventuale rapoarte ale SRI pe marginea activității suspecte a grupului de generali care au condus pînă relativ recent serviciul. Nu e exclus ca asemenea rapoarte chiar să existe, doar că în mandatele Klaus Iohannis ședințele CSAT sunt scurte și extrem de rare, de regulă dedicate strict achiziției de armament din import.
O altă instituție numită Consiliul Suprem al Magistraturii are ”obligația de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea sau independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea”.
În acest moment avem pe masă poate cea mai mare breșă post-decembristă de imixtiune în activitatea magistraților a unor capi – activi ori rezerviști – ai serviciilor secrete, suspectați de transformarea actului de justiție în SRL producător de bani negri. Va sta CSM cu brațele încrucișate?
În lumea anglo-saxonă există un concept numit ”Checks and balances”, în traducere „limitări și echilibre”, unul dintre principiile ce stau la baza democrației occidentale, conform căruia instituțiile statale trebuie să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc.
Mega-scandalul Coldea are potențialul să zguduie încrederea cetățenilor atît în serviciile secrete, cît și în justiție. În consecință, e un moment potrivit ca instituțiile statului cu rol de control să arate mobilizare și nu, din contră, o pasivitate care să sugereze că, în România, o mînă spală pe alta.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Florian Coldea
Locații: București
Subiecte: ascensiune Coldea Dosarul Coldea
Organizații: DNA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)