ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acum o săptămână și ceva am deschis ușa dinspre Grădina MNLR pentru a aerisi Sala Perpessicius și, în timp ce lucram, am auzit un zgomot puternic.

O mierlă absolut superbă se lovise de geamul ușii deschise și zăcea, cu râmele adunate, ea știe cu câtă trudă, în cioc. Drumul acestei minuni a lui Dumnezeu s-a oprit pentru totdeauna.

Am căutat peste tot, crezând că există vreun cuib, poate avea pui și nu-i mai putea hrăni, poate... Cine știe!

Imaginea aceasta mi-a rămas în minte zile bune. Abia acum, în Săptămâna Patimilor, am avut puterea să conștientizez.

În această lume nebună în care realmente ne facem că trăim (pentru că viața, așa cum o știam cu toții înainte, nu mai există), alergăm încontinuu.

Niciunul dintre noi nu știe după ce. Ne ținem bine propriile „râme” în „cioc” și încercăm să ajungem acasă teferi, după ce ne izbim de „realitate” de-a lungul unei zile.

Oricând o ușă se poate deschide larg, iar „zborul”, din neatenție, din grabă, din prea mare încredere în aripile noastre (secrete sau nu), ne poate fi oprit.

E chiar atât de simplu. Credem că totul ni se cuvine, că lumea începe și se termină cu noi, călcăm și încălcăm drepturi, tulburăm ape, rănim oameni, animale, copaci, păsări, insecte. Și mai ales urâm.

Niciodată nu am înțeles de ce. Niciodată nu voi înțelege. Urâm, invidiem, lovim, jignim, facem rău cu intenție, furăm, umilim, omorâm. De la înălțimea statutului de ființă rațională, nu!

Nu mai avem timp pentru viață, pentru copiii noștri, pentru educația lor, nu mai mâncăm împreună, nu mai avem grijă de focul viu al vetrei, nu mai avem chef de tradițiile noastre, nu mai avem răgaz să ne ținem de mâini, să dansăm, să ne apropiem unii de alții, să ne ajutăm.

În viață ni se întâmplă trei lucruri extraordinare: ne naștem, trăim și murim. Nu neapărat în ordinea aceasta. Cât adevăr!!!

În fiecare zi murim câte puțin, trăim câte puțin și ne naștem câte puțin atunci când ne pierdem ultima suflare, iar găsitorul nu primește recompensă. Să distrugi cu intenție tot ce te definește ca om, orice mugure de vis ce încearcă să te aducă la lumină, ăsta da mod de a da naștere unei lumi în care viața ta omoară totul în jur.

Fiți sinceri cu voi și priviți câți oameni morți vă blochează zilnic viața! Măcar acum... Poate astfel renașteți, din nou, din cenușă!

Această tragedie la care am fost martor, această lecție a unei mierle al cărei zbor a fost frânt de o ușă deschisă doar pentru a aerisi o cameră m-a tulburat.

Am îngropat-o în grădină. Astăzi mi-am aruncat privirea spre acel loc și mi-au dat lacrimile.

E atât de ușor să fii rău și să faci rău și din ce în ce mai greu să rămâi bun și să faci bine în jurul tău. Atât și cred că ar fi suficient dacă ne-am aminti zilnic.