Bucuria și tristețea Alinei Mungiu-Pippidi 

Alina Mungiu-Pippidi s-a facut remarcata prin obiceiul ei detestabil de a nu da drept la cuvant nimanui. In orice talk-show taie discursul oricui si oricand, cu mitraliera vorbirii sale incontinente si necontrolate. Nu te lasa sa termini si iti reteaza argumentatia, sarindu-ti nervoasa la beregata. Nicidecum ca sa-ti raspunda civilizat, ci sa te acuze de ce nici macar n-ai gandit. Si uneori nici nu se intelege ce vrea sa spuna, in turuiala cu care te napadeste, cuvintele fiind legate pachet, fara sa se desparta unul de altul.

Asa-zisa Societate Academica Romana, din care mai cunoscut este doar „academicianul” Sorin Ionita, a fost pusa pe roate de Alina Mungiu-Pippidi pentru a-si conferi un loc mai de funte in societatea civila, in care n-a vrut sa fie un simplu pion. In acelasi timp, crearea societatii s-a vrut un gest de dispret fata de Academia Romana, considerata o institutie prafuita si plina de reminiscente din vremea regimului comunist. Asa ca Traian Basescu ar fi trebuit sa se gandeasca de doua ori inainte de a vorbi in cadrul „academiei” Alinei Mungiu Pippidi si nu in anturajul adevaratei Academii Romane, care aduna sub cupolele ei mai toata crema stiintifica a natiunii. Si chiar putea s-o intrebe pe gazda: daca academia aceea nu face doua parale, fiind o vechitura buna de aruncat la cosul de gunoi al istoriei, de ce nu demisioneaza din functia de membru corespondent al ei Andrei Pippidi, sotul distinsei cu mijlocul tras prin inel? De ce nu e sotul solidar cu sotia?

Tot spre a iesi din conditia de simplu soldat al societatii civile, Alina Mungiu-Pippidi a scos o piesa de teatru, in care anumite personaje din iconografia crestina se prezentau spectatorilor la pielea goala. Sa fie acuzata de blasfemie, cum au facut-o unii, nu are sens. Mai bine ne-ar fi oferit ea insasi o partida de striptiz, ar fi avut un succes nemaipomenit.

Despre discurul rostit de presedintele tarii in anturajul „academicienilor” din societatea amintita mai sus nu avem prea multe de spus. In general, Traian Baseacu avea dreptate si analiza aplicata de el situatiei actuale din Romania era pertinenta. Numai ca nu asa-zisa societate civila este chemata sa schimbe tara din temelii, de vreme ce nimeni nu o asculta si nimeni nu crede in virtutile ei. In lipsa de oameni care s-o elogieze - Doamne, si cat de mult apreciaza elogiile! - membrii acestei incregaturi au ramas tot la stadiul in care isi transmit unul altuia omagii dintre cele mai calduroase si bune sa-i incalzeasca la pipota. Chiar si efortul cu care s-au straduit sa-l capteze pe presedinte, tot un fel de cersetorie se cheama a fi fost: au gasit, in sfarsit, unul din afara clanului lor, care sa-i trateze cu deferenta. Pentru ca presedintele nu gandeste, ceea ce ne citeste de pe hartie nu-i apartine, este opera de consilieri prezidentiali.

Cum nu a gandit nici atunci cand aceeasi societate civila l-a determinat sa-l desemneze pe Vladimir Tismaneanu sa redacteze acel raport de condamnare a comunismului, care s-a dovedit a nu fi bun nici macar ca hartie higienica. Nu stim cum ar putea fi readus la ordine un asemenea presedinte, creator de confuzii durabile in societate, acestea nefiind nici macar confuziile lui, ci ale celor ce i le instileaza in cap si care se considera deasupra tuturor muritorilor sau macar cu un cap deasupra nivelului logic curent. Cert este ca suficientele unei mentalitati, sub privile noastre, devin un caz vadit clinic. Caz care nu mai poate fi rezolvat prin administrare de argumente, ci prin terapii aplicate de profesionisti. Aici duce oroarea de carte si neputinta de a vedea mai departe de lungul nasului.

Cand l-a primit pe Traian Basescu in anturajul Societatii Academice Rmane, Alina Mungiu-Pippidi radia, pur si simplu. In schimb, peste cateva zile, fiind convocata la o reuniune televizata, s-a lovit de intransigenta unor interlocutori, oameni politici tineri, care au luat-o de la inceput in raspar, divulgand mefienta societatii civile de a mima o lupta neostenita impotriva coruptiei, sub patronajul unui personaj ale carui incurajari la acte incontestabile de coruptie ies pe rand la iveala. Ce i-o fi venit societatii civile sa adopte drept idol un personaj ale carui slabiciuni de comportament devin, rand pe rand, cunoscute? Intrebare la care Alina Mungiu-Pippidi n-a mai avut raspuns. Si pentru prima data in cariera ei de gurista cu turuitul imposibil de retezat, a fost nevoita sa taca, s-a posomorit, s-a bosumflat vizibil si bombanea ceva pentru sine, ceva ce putea sa fie decriptat decat de cei ce sunt in masura sa citeasca cuvintele dupa miscarea buzelor.

Ce mai in sus si in jos, a fost pusa la colt, chestiune care i-a provocat un soc evident, ceea ce inseamna ca aceasta societate civila poate fi oprita din monologul ei, de oameni decisi sa nu-i mai admita jocurile. Numai ca asemenea oameni nu prea ajung intr-un studiou de televiziune, moderatorii preferand-o, de regula, tot pe Alina Mungiu-Pippidi, o nefericita care se considera buricul pamantului, fara sa fie nici macar la degetul mic al oamenilor cu scaun la cap, care isi cunosc foarte bine locul din societate si cat au latitudinea sa vorbeasca in numele ei. Degeaba. Intre timp, Alina Mungiu-Pippidi a fost din nou prezenta la televiziune, convocata de alti doi sau trei moderatori, obisnuiti sa parieze pe cai betegi. Si iar s-a dezlantuit, ca in vremurile ei bune, mai artagoasa decat oricand si mai pusa pe contrazis decat altadata. Sa-i fie de bine, dar oamenii din societatea reala continua s-o considere un zero barat.

Mihai Pelin

Cronica Romana

21 Februarie 2007

PS: Doamna Alina Mungiu, cu un încărcat trecut anticreștin și antiortodox în special, a declarat azi, „doct”, despre mortalitatea din pandemie: „Dacă o țară este și ortodoxă, și coruptă ajunge în topul morților, indiferent de gradul de educație”

Document: