ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Căci, dacă ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” (Ioan 5, 46)

Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos, iar icoanele ortodoxe nu sunt idoli. De ceva timp, se tot vehiculează ideea că orice cult, orice confesiune sau adunare religioasă, spirituală ori magică ar constitui biserică. Nimic mai fals. De asemenea cultele neoprotestante atacă în nenumărate rânduri Ortodoxia pentru faptul că s-ar închina la „idoli”, prin închinarea la sfintele icoane. Nu este decât o propagandă religioasă răutăcioasă, fără un conținut scripturistic temeinic.

Biserica Ortodoxă Română a rânduit ca, în fiecare an, în această duminică, prima din Marele Post, să fie cinstită ca „Praznicul Ortodoxiei”, ea fiind atestată documentar încă de pe vremea patriarhului Gherman al Constantinopolului din anul 740 d. Hr. Nu întâmplător, Duminica Ortodoxiei este puternic legată de vechea comemorare a profeților Moise, Aaron și Samuel, dar și de actul solemn de cinstire a Sfintelor Icoane.

Așa cum există de fapt, o legătură puternică într-un mod armonios, pertinent, din punct de vedere teologic și, de continuitate între Vechiul Testament și Noul Testament. Iată ce îi spune Natanael, unul dintre cei mai învățați și înțelepți rabini ai legii iudaice, când îl întâlnește pe Iisus: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel” (Ioan 1, 49).

În această zi, Biserica Ortodoxă prăznuiește biruința Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor care s-au abătut asupra ei, stăruind cu credință, nădejde și dragoste în dreapta credință, care asigură comuniunea cu divinitatea, cu ceata îngerilor și cu ceata sfinților prin închinarea la Sfintele Icoane.

Duminica Ortodoxie este strâns legată de dreapta cinstire a Sfintelor Icoane, întru-cât  profeții figurau anticipat întruparea pe care o manifestau icoanele: „Strălucit-a harul adevărului și cele ce de demult s-au preînchipuit umbros, acum s-au săvârșit arătat. Căci iată Biserica, pe care o însemna mai înainte chipul cortului mărturiei și care ține credința dreaptă, se îmbracă ca și cu o podoabă mai presus de lume cu icoana după trup al lui Hristos; ca ținând icoana Celui pe care-L cinstim, sa nu rătăcim".

Prin Vechiul Testament, poporul evreu a primit porunca de a nu-și face „chip cioplit, nici vreo înfățișare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pământ, sau în apă și sub pământ..." (Deuteronom 5, 8-9), dintr-o pedagogie divină, întrucât trăia în mijlocul popoarelor păgâne și idolatre, care l-ar fi tentat la reprezentare materială a lui Dumnezeu, ființa pur spirituală și imperceptibilă prin simțuri și, atenție pentru că poporul evreu se închina la acei idoli pentru mântuire. Simbolurile legii vechi - mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfânt, sicriul legii etc. - constituiau semnele sensibile ale prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului ales. Aceste simboluri nu erau altceva decât o anticipare a icoanelor, precum însuși Vechiul Testament era o anticipare, o călăuză, un pedagog către Hristos.

Ori, natura ideilor și a conceptelor este o stare reală, adică reflectă o statură inteligibilă a lumii sau dimpotrivă sunt simple convenții, construcții ale rațiunii umane. Găsim o analogie făcută în prezența lui Dumnezeu, în numele Său și în prezența lui Hristos în Euharistie. Tot așa găsim o legătură tainică între icoană și Hristos, între icoană și sfânt, indiferent de starea celui care o privește sau de atitudinea de pioșenie și de venerare.

Specialiștii în domeniu sunt de părere că cel mai bine este să se meargă pe linia aceasta a realismului, decât cea a nominalizării, pentru că dacă există o separație, aceasta este între conștiința noastră și Dumnezeu, nicidecum între Dumnezeu și numele Său, sau între chipul reprezentat de icoană și materialele din care este zugrăvită. Creștinul ortodox nu se închină la icoană pentru a fi mântuit, el știe că mântuirea vine de la Hristos, icoana ca și fotografia mamei îi aduce aminte de chipul sfântului reprezentat în icoană sau de chipul mamei din fotografie, îndemnându-l la o viață evlavioasă, luminoasă plină de credință, nădejde și dragoste.

„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greșelile noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm Ție: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiești lumea”. (Troparul din Duminica Ortodoxiei)