Am cunoscut Iordania la începutul anului 1979, când existența mea m-a condus către contactul cu o națiune despre care știam doar din cărți și filme. În mod evident „Lawrence al Arabiei” mă impresionase atât prin poveste cât și prin distribuția de excepție (Peter O'Toole, Omar Sharif, Anthony Quinn). Dar cum găseam eu Iordania sfarșitului deceniului șapte al secolului douăzeci?

Regatul Hașemit al Iordaniei era o țară din Orientul Mijlociu, cunoscută pentru stabilitatea sa politică relativă într-o regiune adesea marcată de conflicte.

Era momentul declașării trecerii de la economie bazată pe resurse la economie bazată pe cunoaștere. Timp de decenii, economia Iordaniei se sprijinise pe: agricultură (în special în Valea Iordanului); minerale (fosfați, potasiu, sare din Marea Moartă); ajutor extern și remitențe (bani trimiși de iordanienii din Golf).

Iordania era condusă de Regele Hussein ibn Talal. Regele Hussein a condus o Iordanie stabilă politic, cu o economie în creștere rapidă și cu potențial turistic în dezvoltare. Stabilitatea internă și sprijinul extern au creat un mediu propice pentru vizitatori, chiar dacă infrastructura era încă modestă și provocatoare pentru turiști.

Iordania se afla într-o perioadă de stabilitate relativă după turbulențele din anii 1970 (inclusiv conflictul cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei și evenimentele din Septembrie Negru 1970). Regele Hussein promova politici de modernizare economică și infrastructurală, în paralel cu menținerea unui echilibru delicat în relațiile regionale.

În materie de politica internă Iordania era o monarhie constituțională. Deși exista un parlament, regele avea puteri executive și de decizie politică semnificative. Accentul era pe stabilitate politică după conflictele interne din anii 1970 (am amintit deja de Septembrie Negru 1970) care au implicat facțiuni palestiniene și armata iordaniană.

Regatul traversa o perioadă de reforme economice și infrastructurale. În anii ’70, guvernul a promovat investiții în infrastructură rutieră, energie și dezvoltare urbană, în special în Amman și zone turistice precum Petra. Era încurajată industrializarea moderată, concentrată pe minerit (fosfați) și industrie ușoară.

Politica externă era îndreptată spre relații regionale complexe. Iordania menținea relații tensionate cu Israelul, dar stabile cu majoritatea țărilor arabe moderate. Acordurile și negocierile diplomatice vizau menținerea echilibrului între sprijinul pentru palestinieni și securitatea statului iordanian. Putem vorbi și despre existența unei cooperări cu Occidentul. Statele Unite și Marea Britanie erau parteneri strategici, oferind asistență economică și militară.

Ajutorul extern a sprijinit proiecte de infrastructură, educație și sănătate, ceea ce avea efect indirect și asupra turismului (infrastructură mai bună, aeroporturi, drumuri).

Stabilitatea relativă și eforturile de modernizare au făcut Iordania mai atractivă pentru vizitatori. Infrastructura turistică era în curs de dezvoltare, cu hoteluri și restaurante limitate, dar suficiente pentru turiști aventuroși și pasionați de istorie/arheologie.

Turismul cultural (Petra, ruinele romane) și ecologic (Wadi Rum, deșerturi) începea să fie promovat internațional, însă mai mult pe nișe de exploratori decât turism de masă.

Anii ’70 au reprezentata începutul turismului international în Iordania. În anii ’70, încep să vină vizitatori din Europa, SUA și Golf, către Petra, Wadi Rum și cultura beduină. Apar primele hoteluri mai mari și mici companii turistice. Infrastructura rutieră și aeroportul internațional (Queen Alia Airport) sunt modernizate.

Bijuteria coroanei iordaniene se ghicea a fi zona Mării Moarte. După ce în perioada timpurie (anii 1920–1960) turismul în zona Mării Moarte fusese aproape inexistent, aici fiind prezenți doar exploratorilor și cercetătorilor. Marea Moartă era cunoscută pentru proprietățile sale terapeutice și mineralele bogate, dar infrastructura pentru vizitatori era rudimentară: drumuri neamenajate, lipsa hotelurilor sau facilităților turistice.

Anii 1960–1970 marchează începutul interesului pentru turismul de sănătate și recreațional: băi cu nămol, efecte terapeutice ale apei și ale nămolului sărat.

În această perioadă apar primele hoteluri mici și pensiuni pentru vizitatori locali și internaționali. Accesul rămâne relativ dificil, iar turismul este limitat ca volum.

Stabilitatea politică și investițiile externe, din anii ’70 ai secolului 20 permit și dezvoltarea infrastructurii rutiere și aeriene. Încep să se construiască hoteluri mai mari și resorturi. Turismul internațional crește, mai ales din țările arabe și Europa. Marea Moartă devine un loc renumit pentru turismul de sănătate și relaxare.

*

Am revăzut Marea Moartă după aproape 45 de ani. Progresul este evident, însă evoluția a adus și îngrijorare. Marea Moartă a evoluat de la o destinație rudimentară pentru cercetători și vizitatori locali la un centru internațional de turism de sănătate și relaxare. Factorii de succes au fost proprietățile naturale unice, stabilitate politică relativă, investițiile în infrastructură, hoteluri și servicii de lux.

Astăzi lacul cu nume de mare trebuie să facă față unor provocări precum: scăderea nivelului apei, impactul asupra mediului, dependența de turismul internațional și regional.

Marea Moartă, una dintre cele mai spectaculoase minuni naturale ale lumii, traversează în prezent o perioadă de declin alarmant. Sub razele fierbinți ale soarelui din Orientul Mijlociu, ea se retrage încet, iar această transformare lentă devine o criză majoră pentru oamenii care trăiesc pe malurile sale.

De-a lungul timpului, Marea Moartă a fost un simbol al echilibrului fragil dintre natură și om, dar astăzi, acest echilibru pare tot mai amenințat.

Pentru comunitățile din jur, scăderea nivelului apei nu este doar o problemă naturală, ci una cu implicații economice și sociale profunde. Soluțiile par simple la prima vedere – aducerea apei din alte surse sau crearea de legături artificiale cu mările apropiate – însă realitatea este mult mai complexă. Marea Moartă este un ecosistem unic în lume, un barometru ecologic sensibil într-o regiune unde clima aridă și nevoia de irigare a terenurilor agricole creează o competiție constantă pentru fiecare picătură de apă.

Azi sunt tot mai mulți cei care afirmă că Marea Moartă „moare”. Totuși, această afirmație este doar parțial adevărată. Pe măsură ce nivelul apei scade, concentrația de sare crește, iar procesul de evaporare ajunge la un anumit punct de echilibru. Din acest motiv, marea nu va dispărea complet, dar se va reduce semnificativ, pierzând mare parte din suprafața și frumusețea care o caracterizau odinioară.

Ceea ce îngrijorează cel mai mult specialiștii este ritmul accelerat al acestui proces. În fiecare an, nivelul apei scade cu mai mult de un metru. Fiind deja cel mai jos punct de pe Pământ – situat la aproximativ 420 de metri sub nivelul mării – Marea Moartă își depășește anual propriul record de altitudine negativă. Vizitatorii resimt chiar diferența de presiune atmosferică, urechile lor înfundându-se asemenea pasagerilor dintr-un avion în timpul aterizării.

Un alt factor care accentuează această problemă îl constituie activitățile industriale desfășurate de Israel și Iordania. În bazine artificiale, apa este evaporată intenționat pentru a extrage fosfați, utilizați ulterior în industria îngrășămintelor. Deși profitabile economic, aceste activități contribuie semnificativ la diminuarea rezervelor de apă.

Totuși, principala cauză a crizei este scăderea considerabilă a debitului râului Iordan – sursa naturală de alimentare a Mării Moarte – ale cărui ape sunt tot mai intens folosite în agricultură și consum urban.

Pe malurile iordaniene, viața continuă, deși cu mari dificultăți. Mici comunități de fermieri cultivă roșii, banane și pepeni verzi, bazându-se pe apele subterane ce se scurg din munți. Însă aceste resurse ascund pericole ascunse.

Retragerea apei a dus la formarea unor doline – prăbușiri bruște ale solului cauzate de dizolvarea sării din subteran. Craterele apărute pot ajunge până la 100 de metri în diametru și 50 de metri în adâncime. În ultimele decenii, au fost identificate peste 5.500 de astfel de doline de-a lungul țărmului, transformând regiunea într-un peisaj instabil și periculos.

Problema Marii Moarte nu este nouă. De mai bine de un secol, oamenii de știință observă scăderea constantă a nivelului apei. Explicațiile sunt clare, însă soluțiile sunt greu de pus în aplicare.

Criza implică nu doar aspecte ecologice, ci și considerente politice, economice și științifice. Fiecare stat din regiune are propriile interese și priorități, iar orice plan de salvare trebuie să echilibreze nevoile mediului cu cele ale dezvoltării umane.

În concluzie, Marea Moartă nu este doar un loc unic pe planetă, ci și un simbol al fragilității naturii în fața activităților umane. Ea reflectă modul în care deciziile politice, economice și ecologice se interconectează și demonstrează cât de importantă este cooperarea internațională în protejarea mediului.

Salvarea acestei comori naturale nu este doar o responsabilitate regională, ci una globală, pentru că odată cu Marea Moartă, riscăm să pierdem o parte esențială din patrimoniul natural al lumii.