…și întunericul a venit de la răsărit… - „Nunta mută” (film românesc)

 Nunta românească este un eveniment bogat în tradiții și obiceiuri, care variază ușor în funcție de regiune, dar păstrează anumite elemente comune în toată țara.

Deși unii dintre domniile voastre au trecut prin acest ritual, iar alții l-ați omis, cu sau fără regret, pentru mai tinerii noștri parteneri de discuție, mă simt dator cu o descriere generală a unei nunți tradiționale:

Pregătirile înainte de nuntă

Logodna: Este o ceremonie premergătoare nunții propriu-zise, unde cuplul își anunță intenția de a se căsători. În unele zone, logodna se face cu un an înainte de nuntă.

Invitațiile: Invitațiile la nuntă se fac personal, prin nași sau părinți, iar în unele zone, se obișnuiește ca invitațiile să fie însoțite de daruri simbolice, cum ar fi colaci.

Ceremonia religioasă

Biserica: Nunta religioasă are loc în biserică și este oficiată de preot. Ceremonia include binecuvântarea verighetelor și a cuplului, precum și punerea cununilor pe capetele mirilor.

Nașii: Nașii sunt persoane de mare importanță la nuntă, având rolul de a ghida și a sprijini cuplul în viața de familie. Ei participă activ la ceremonia religioasă și la obiceiurile care urmează.

Obiceiuri și tradiții

Gătitul miresei: În dimineața nunții, mireasa este ajutată de domnișoarele de onoare să se pregătească și să se îmbrace în rochia de mireasă. Aceasta este o ocazie pentru cântece și urări de bine.

Pețitul și alaiul: Mirele, împreună cu alaiul său, merge să ia mireasa de la casa părinților ei. În unele regiuni, acest moment este însoțit de diverse jocuri și provocări puse de familie și prieteni.

Hora: După ceremonia religioasă, are loc tradiționala horă a nunții, un dans popular în care toți invitații se prind de mână și dansează.

Petrecerea de nuntă

Masa și dansul: Petrecerea de nuntă este un moment de sărbătoare cu muzică, dans și mâncare. Meniul tradițional include sarmale, fripturi, și diverse prăjituri.

Strigăturile: Sunt momente în care se rostesc versuri satirice sau glume despre miri și nași, menite să întrețină atmosfera veselă.

Obiceiuri post-nuntă

Ciorba de potroace: În ziua de după nuntă, în unele regiuni se servește ciorbă de potroace pentru a-i revigora pe nuntași după petrecere.

Desfăcutul bradului: În unele zone, tinerii care au participat la împodobirea bradului de nuntă vin a doua zi pentru a-l desfăcea, moment însoțit de cântece și voie bună.

Elemente simbolice

Cununile și verighetele: Sunt simboluri ale legăturii dintre cei doi miri și ale angajamentului lor reciproc.

Darurile: La finalul petrecerii, invitații oferă daruri mirilor, în mod tradițional constând în bani, pentru a-i ajuta să-și înceapă viața de familie.

Cam așa ori poate dinainte pregătite au stat lucrurile și la Lerești, undeva pe Valea Râului Târgului, în imediata apropiere a Câmpulungului Muscel.

De aici din partea estică a orașului - unde se produceau, de mult de mult, autoturismele de teren ARO - o șosea asfaltată ce urcă spre munții Iezer-Păpușa, trece prin satele Voinești, Lerești și Pojorâta, oprindu-se apoi după aproximativ 12 kilometri la Cabana Voina aflată sub vârful Văcarea (2068 m).

Localitățile sunt mari și frumoase, păstrătoare de case în stilul tradițional muscelean și de obiceiuri care de care mai spectaculoase.

La Voinești există de asemenea un Ateneu cultural „Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu” (realizat în perioada 1932-1936) cu o bogată activitate și o interesantă colecție muzeală cu profil etnografic.

Lereștiul este unul dintre satele turistice cu vechi tradiții din țara noastră, el este și reședința comunei cu același nume, iar arhitectura populară l-a făcut remarcat prin simțul artistic deosebit al construcțiilor, făcându-l să rivalizeze cu multe orășele de munte.

Nu lipsit de importanță este faptul că în anul 1974, când printr-un decret era interzisă cazarea turiștilor străini în locuințe particulare, o ordonanță a fostei puteri politice (Cancelaria PCR) realiza o breșă pentru cinci localități rurale, una dintre acestea fiind Lerești.

Oare ce ar fi putut determina autoritățile comuniste să revină în acest mod asupra deciziei general valabile în relațiile cu străinii? Se pare că la baza acestei "flexibilități” au stat americanii. Da, da, așa cum ați citit americanii. Dar să intrăm în poveste.

Se spune că într-o vara de la sfârșitul anilor ‘60 la Lerești era… mare nuntă, mare. Conform tradiției principalele personaje ale zilei erau în ordine: mirele și mireasa, vornicii (care invită la nuntă, conduc alaiul și rostesc orația de nuntă) și bine înțeles nuntașii.

Așa cum este obiceiul, după luarea miresei, alaiul inundase drumul mare, dintr-o margine în alta a sa, și cântând și chiuind se îndrepta spre biserică unde avea să aibă loc cununia religioasă. Veselie mare, cântec, joc și voie bună, căci se mergea la cununie.

Tocmai în acest timp dinspre Câmpulung se îndrepta către Cabana Voina, o mașină având la bord doi tineri. Care le erau planurile celor străini nu interesa pe nimeni? Dar toată suflarea satului era în drumul mare, dând senzația unei aparente mici ambuscade.

Peste toate cele descries, vornicii călăreți au început a da roată mașinii îmbiind străinii să „pupe” plosca. E drept că nici unul dintre vornici nu vorbea limba străinilor, dar plosca, frumos împodobită, pântecoasă, licoroasă și ispititor mirositoare a făcut cu ochiul străinului.

Tânărul bărbat a înțeles printr-un universal semn al balansării mâinii drepte, cu degetul mare întins și ușor arcui, spre buze că este rost de gustat ceva. La simțirea mirosului de țuică, nici n-a mai stat pe gânduri, ba a întins politicos plosca și însoțitoarei sale.

Astfel se dovedea încă o dată că oamenii se pot înțelege și fără vorbe, iar vornicii probaseră cu nu fuseseră aleși fără de temei.

Adevărata poveste abia acum începe, căci străinii crezând că după ce și-au jucat rolul (gustând din conținutul ploscă-i) pot să-și continue drumul, nu înțelegeau de ce sunt invitați să coboare din mașină.

Mai mult, toată lumea încerca să spună câte ceva, sperând că barăm unul dintre toți cei de față va găsi o modalitate de comunicare. Ce mai la deal, la vale, privind de pe margine aveai impresia unui nou Turn al lui Babel. Și în această tragicomică situație, ocrotitorul tuturor oamenilor aduce liniștea în mica comunitate.

Alaiul făcuse totuși o bună bucată de drum către biserică, dar de la apariția perturbatorilor se bătuse pasul pe loc.

Părintele Stelian Suseanu, îngrijorat de întârzierea la taina cununiei, ieșise în întâmpinarea nuntașilor, poate atras și de „năvalnicul vuiet ce venea de pe drum”.

Atmosfera se va relaxa de îndată ce preotul va constata că cei doi străini vorbeau limba engleză, pe care dânsul o cunoștea de asemenea. Astfel străinii vor afla că tocmai au fost invitați la o tradițională nuntă românească.

În primă fază aceștia vor declina invitația. Dar sătenii au o idee, care este susținută de apariția ca din pământ a șefului de post. În România conducerea autoturismelor după consumul de băuturi alcoolice este interzisă. Așa că cei doi pot să-și continue drumul spre Cabana Voina doar pe jos.

Există, ca-n toate poveștile românești, și o altă posibilitate: să participe la nuntă și să-și reia drumul după aceea. Bine înțeles că în această situație șeful de post va uita și de usturătoarea amendă pe care ar trebui să o aplice.

Nu se știe dacă cei doi tineri au acceptat invitația, vrăjiți fiind de frumusețea costumelor ori a muzicii, dat fiind interesul lor pentru tradiții și bucuria comunicării în propria lor limbă, sau pur și simplu că țuica din plosca vorniceilor le transmisese o stare de liniște și acceptare a noii comunități în care erau ușor, ușor asimilați.

Cert este că după cununie au participat la nunta propriu-zisă, au golit pahare, tăvi cu mâncare și au gustat din toate bunătățile special pregătite pentru acest eveniment. Preotul le-a ținut companie în tot acest timp.

La un moment dat, după ce tânărul și parohul goliseră ceva pahare, mai ales tânărul. Părintele este întrebat: cum de știe englezește? Răspunsul vine simplu, pentru că a învățat la școală. Descoaserea continuă cu altă întrebare: de unde a căpătat acest accent, ușor american? Și cum era de așteptat, fața bisericească răspunde că de la filmele americane, pe care le-a vizionat.

Entuziasmat tânărul american - după cum bine bănuiați - își continuă tirada dorind să știe: care dintre filmele americane sunt cel mai mult îndrăgite de preot?

Westernurile, vine prompt răspunsul părintelui, pentru că în aceste filme binele învinge întotdeauna răul. Ultima curiozitate a americanului este legată de personajul cel mai îndrăgit din westernuri.Preotul răspunde, în mod evident, șeriful. Motivând că acesta este cel care luptă pentru respectarea și apărarea legii.

Într-o explozie de curiozitate, americanul mai vrea să știe: dacă preotului i-ar place să fie șerif? Răspunsul este unul plin de sinceritate: bineînțeles că da! La care replica tânărului american aflat într-o stare ultrabahică este: ei bine atunci ai să fii șerif!

Nunta se sfârșește, nuntașii se despart urând „casă de piatră” tinerilor căsătoriți, după care fiecare pornesc pe la casele lor, iar americanii spre Voina.

Cele povestite aproape fuseseră uitate. Deși lumea la Lerești măsura acuma timpul cu „venirea americanilor”; mai precis cu „până la venirea americanilor” și apoi cu "după plecarea americanilor”.

Când, într-o zi, preotul fu înștiințat de șeful de post că trebuie să meargă la Câmpulung la Securitate. Mai mult decât orice cetățean, preotul se duse cu inima deschisă.

Odată ajuns fuse întrebat – nu știu să vă spun dacă cu sau fără „ajutoare de memorie” – de unde și până unde are relații cu străinii, dacă are rude în străinătate, dacă a fost racolat de vreo agentură străină – când și cum? Preotul: nu și nu, până când epuizați respectivi anchetatori îi aruncă verde în față. Păi de ce nu primim și noi pachete din America, dacă e pe așa ?

Dintr-o dată preotul sa luminat la față și a povestit istoria cu nunta la care participaseră cei doi americani. Nu știu cum s-a finalizat ancheta și cum s-a întâmplat de preotul din Lerești, a intrat în posesia pachetului și a scrisorii din Statele Unite ale Americii.

Dar pot să vă spun că pachetul conținea tot ce face parte din ținuta unui șerif și o licență de liberă practică a acestei îndeletniciri, căci în America (și nu numai acolo) aproape totul se poate cumpăra.

În scrisoare americanul spunea că nu și-a uitat promisiunea, ba mai mult că a ținut să o onoreze. Peste acestea îl anunța pe preot să se pregătească de nuntă, căci va veni să se căsătorească la Lerești.

Se spune că americanul și-a ținut și această promisiune, ba mai mult că a povestit despre România și altor americani care în anii ce au urmat au venit, pentru a cunoaște România, Lereștiul și pe șeriful de aici.

Aceasta a fost legenda.

Realitatea a consemnat totuși existența unui anume domn Harry W. Morgan, președinte al Fundației „American Council for Nationalities Services” (A.C.N.S.) care și-a ales loc de căsătorie cu doamna Catherine Devlin tocmai satul Lerești.

Nunta lor a fost organizată în anul 1973, într-un autentic stil românesc.

Urmare a acestui eveniment câteva mii de tineri americani au vizitat România. Tinerii americani, cunoscuți în țara noastră sub denumirea de „Ambasadorii Prieteniei”, erau pasionați de muzică. În cadrul fiecărei vizite realizate în România ei au încercat ca prin intermediul muzicii să transmită spiritualitatea americană, fixată în cântece și dansuri, în folclor și arta nouă.

Din câte îmi amintesc, eroii acestor rânduri au fost primiți la cel mai înalt nivel al perioadei comuniste. Jurnalele de actualități, de la cinematograf sau cele televizate prezentau fiecare sosire a tinerilor americani în România.

De bună seamă că propaganda comunistă ar fi putut manipula aceste evenimente tocmai din dorința de a crea o imagine favorabilă, a regimului comunist în lumea occidentală.

Din câte cunosc inițiativa lui Harry W. Morgan a încetat în jurul anilor ’80.

Nu dețin informații despre câți băieți sau fete din Lerești au plecat în America, urmare a părții reale a poveștii, cert este că Lereștiul de astăzi este mai frumos decât cel din anii ’70.

Comuna are la intrare și la ieșire însemnele de localitate în care se practică activitatea de turism rural.

După numărul orășenilor care sosesc aici la sfârșit de săptămână, de sărbători sau în vacanțe îți poți da seama că așa și stau lucrurile.

Însă, din păcate, privirea mea obosită, nu a remarcat nici o gospodărie sau pensiune turistică marcată sau semnalizată că ar practica această formă de turism. Despre o hartă a localităților cu dispunerea gazdelor și a punctelor de interes turistic, iarăși nu poate fi vorba. Am zărit în schimb pe ici colo mici inscripții, pe mici plăcuțe de lemn: Camere de închiriat. Deci câte ceva se știe și se mișcă.

La începutul lunii iulie 2023 în Lerești a avut loc o nouă sosire a americanilor. Urmașii mirilor americani, din 1973, împreună cu autoritățile și fiul preotului Stelian Suseanu au realizat un eveniment de celebrare a unei jumătăți de secol de la trecuta cununie a lui Harry Morgan cu Catherine Devlin.

Un moment emoționant a fost acela al declarării post mortem ca și cetățeni de onoare ai Lereștiului a mirilor de acum 50 de ani.

De la realitate la legendă sunt doar câțiva pași, ca în… dans, cu ori fără muzică.

P.S. Harry W. Morgan (1934-2007), a fost jurnalist american, a avut ocazia să întâlnească personalități precum Eleanor Roosevelt, John F. Kennedy, Maica Tereza sau Indira Gandhi.

Pe parcursul unei cariere de aproape 50 de ani în jurnalism, lucrând pentru Reader’s Digest, Morgan a călătorit în peste 100 de țări, a intervievat numeroși președinți și personalități, printre care Dwight Eisenhower, Elvis Presley și Ernest Hemingway.

Morgan s-a mutat în România în 1994, când guvernul român la invitat să asiste la dezvoltarea școlilor de jurnalism la universitățile din București, Sibiu și Timișoara. În ultimii 11 ani ai vieții sale a locuit la Timișoara, unde a predat la universitate și a înființat un club de jurnalism. A fost făcut cetățean de onoare al orașului.

Morgan a venit pentru prima dată în România în anii 1970, când l-a întâlnit și l-a intervievat pe președintele comunist Nicolae Ceaușescu.

Vizita sa a dus la crearea unor schimburi culturale româno-americane, pentru care i-a fost oferită distincția Meritul Cultural al României.

(Fotografiile de la nunta americanilor din Lerești, din 1973, aparțin publicației Evenimentul muscelean)

Citiți și: Fado-ul nu-i Flamenco