Aveam 14 ani, Amália Rodrigues - cântăreață și actriță portugheză, considerată una dintre cele mai mari interprete de fado din toate timpurile. supranumită „Regina Fado-ului", cu o carieră prolifică ce s-a întins pe parcursul a aproape șase decenii – făcea un turneu în România.

Cred că auzeam prima oară de fado, sigur nu înțelegeam o iotă din text, dar fiind membru al Gintei Latine „mă prindeam” ( mai mult din mimică, tonalitate, fluctuații ale intensității liniei melodice) că este vorba mai mult decât de... „dor, de of și jale”.

Aproape uitasem de fado, se făcuse anul de grație 1995 și primesc propunerea să particip la o reuniune europeană a turismului rural în Portugalia, la Viana do Castelo. Mi se aliniază toate planetele și reușesc să fac rost de un sprijin financiar, rezervare a biletelor de avion și toate celelalte.

Ajung după niște peripeții notabile la Viana do Castelo. Toate bune și frumoase până când confund două celebre interprete de muzică, fiecare celebră în țara sa, Sara Montiel (Spania) respective Amália Rodrigues (Portugalia) - ambele fuseseră în România, avuseseră succes din toate punctele de vedere - dar probabil trecerea anilor dar și cele câteva pahare de vin portughez (da, da, de Porto – eram foarte aproape de renumitele podgorii!) m-au condus spre „confuzia culturală”.

Pseudo conflictul s-a stins grație unor doamne din familii nobiliare portugheze și bine înțeles cu concursul unei seri de fado.

Am rămas cu impresii deosebite din periplul portughez de la Lisabona la Porto și retur, cu staționare la frumosul Viana do Castelo, apoi cu trecere prin Braga, Guimaraes. Drumul de noapte, cu autocarul, spre Lisabona m-a făcut să înțeleg diferențele dintre stilurile de muzică confundate. Pe bună dreptate erau diferențe capitale.

Sara Montiel interpreta o varietate de stiluri muzicale, dar era cel mai bine cunoscută pentru interpretările sale de bolero, copla (o formă tradițională spaniolă de cântec) și alte genuri de muzică tradițională spaniolă (zarzuela, tangos și rancheras, romanța și balada).

Bolero-ul este un gen de muzică latino-americană, caracterizat prin ritmuri lente și romantice. Sara Montiel a avut un succes deosebit cu interpretările sale de bolero, cântând cu o pasiune și un dramatism care au cucerit publicul.

Copla este un gen muzical tradițional spaniol, similar cu flamenco, dar cu o structură lirică distinctă, care de obicei spune o poveste dramatică de dragoste sau viață. De la copla cred că mi se trăsese și confuzia, confundasem flamenco cu fado, ce-i drept diferențe majore.

Nu am mai revăzut-o decât peste vreo patru ani pe una dintre doamnele care m-au tratat cu eleganță și mi-au oferit un loc lângă interpreții de fado, în acea seara, bunătăți gastronomice și amintiri de povestit chiar și nepoților.

Șansa a făcut ca la mai bine de zece ani să primesc o invitație la o conferință itinerantă care pornea de la Lisabona și se termina la Coimbra.

Coimbra rămâne un simbol al patrimoniului cultural și academic al Portugaliei, combinând o istorie îndelungată cu o viață modernă dinamică. Printre altele, aici la Coimbra, aveam să îmi clarific problematica fadoului și să aflu o serie de noi aspecte legate de istoria Portugaliei.

Asta pentru că  orașul Coimbra este o fostă capitală a Regatului Portugaliei, în timpul domniei regelui Afonso I (Afonso Henriques), primul rege al Portugaliei, în secolul al XII-lea.

Capitala a fost mutată la Lisabona în 1255, dar Coimbra a rămas un centru politic și cultural important. Fondarea Universității (1290) de către regele Dinis a condus la începutul istoriei uneia dintre cele mai vechi universități din Europa. Inițial înființată în Lisabona, universitatea a fost mutată definitiv la Coimbra în 1537.

Saudade 

Aceasta a avut un impact major asupra dezvoltării orașului, transformându-l într-un important centru academic. Universitatea din Coimbra este nu numai una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ superior din Europa, ci este remarcabilă prin mai multe aspecte istorice, culturale și academice.

Așa am aflat – într-o seară de neuitat petrecută la un restaurant din apropierea universității, tapetat cu fotografii din care zâmbea (în mărime naturală) o altă glorie portugheză Eusebio - că fado este un un element cultural emblematic al Portugaliei și este considerat o formă de artă națională. Acest gen muzical este cunoscut pentru melodiile sale melancolice și versurile care evocă sentimente de dor și nostalgie, cunoscute în portugheză ca „saudade”.

Termenul de „saudade” se referă la un sentiment profund de dor și nostalgie, adesea amestecat cu melancolie și dorința de a retrăi momente din trecut sau de a fi din nou alături de cineva drag. În română, termenii și expresiile care se apropie cel mai mult de „saudade” sunt:

Dor - Un sentiment de lipsă sau de dorință intensă de a fi aproape de cineva sau de ceva care este departe sau inaccesibil.

Nostalgie - Un sentiment melancolic de dor și regret pentru ceva din trecut.

Melancolie - O tristețe dulce, adesea neclară și profundă, care poate fi legată de dorul de ceva sau de cineva.

În ciuda acestor echivalente, „saudade” are o conotație culturală și emoțională unică, care poate să nu fie pe deplin capturată de niciunul dintre acești termeni românești. Este un concept care implică nu doar dorul, dar și o apreciere profundă și dureroasă a trecutului, o trăire complexă care este foarte specifică contextului său cultural.

Fado are două stiluri principale: Fado Lisboeta (Fado din Lisabona) - Originar din cartierele vechi ale Lisabonei, cum ar fi Alfama și Bairro Alto, acest stil este cunoscut pentru expresivitatea și intensitatea sa emoțională; combinând influențe muzicale diverse, inclusiv cânturile maure, baladele marinei și muzica populară portugheză.

Interpretat fără asemănare de Regina Amália Rodrigues. Cel de-al doilea este Fado de Coimbra (Fado din Coimbra) - interpretat în special de studenții Universității din Coimbra, acest stil este mai formal și legat de tradițiile academice, având un caracter mai sobru și liric.

Fado de Coimbra reflectă melancolia și romantismul vieții universitare din vechea și actuala universitate. Latini fiind portughezii au si orgolii. Astfel cunoscătorii vorbesc despre existența și a unor variante și influente regionale. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt Fado de Alcobaça - o variantă regională mai puțin cunoscută, care îmbină elemente locale cu tradițiile fado-ului, și Fado de Porto - interpretat în orașul Porto, care poate are influențe distinctive locale și regionale.

Există o instrumentație specifică acompanierii soliștilor de fado-ul: aceștia sunt de obicei acompaniați de chitara portugheză (guitarra portuguesa), un instrument cu 12 coarde, chitară clasică (viola) și bas. Aceste instrumente creează un fundal sonor distinctiv și armonios pentru vocea solistului sau solistei.

Fado-ul a evoluat de-a lungul timpului, adaptându-se la schimbările sociale și culturale din Portugalia. În prezent artiștii contemporani adesea își pun amprenta personală asupra acestui gen muzical, combinând tradiția cu inovația.

Fado-ul este nu doar o formă de muzică, ci și o expresie profundă a identității și emoțiilor portugheze, reflectând o conexiune puternică cu tradițiile și istoria țării. Fado-ul a devenit o parte integrantă a culturii portugheze, evoluând de la cântece de tavernă la o formă de artă respectată, interpretată în teatre și săli de concerte.

În 2011, fado-ul a fost inclus în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității de către UNESCO, recunoscându-i astfel valoarea culturală și importanța sa în patrimoniul mondial.

Pentru turiști, dar și pentru localnici, la Lisabona, dar și în alte orașe portugheze, există numeroase „casas de fado” (case de fado) unde turiștii și localnicii pot asculta fado într-un cadru intim, adesea însoțit de o cină tradițională portugheză.

Mai mult, în Portugalia se organizează diverse festivaluri de fado, cum ar fi Festivalul Fado din Lisabona, care atrag artiști renumiți și iubitori de fado din întreaga lume. La Coimbra se organizează în fiecare an Seara Serenadelor (Serenata Monumental), aceasta este o ceremonie emoționantă care are loc la începutul festivalului.

Studenții cântă serenade tradiționale fado de Coimbra în fața vechii catedrale (Sé Velha), în onoarea studenților absolvenți. Astăzi Fado-ul reprezintă o expresie autentică a sufletului portughez, combinând melancolia cu frumusețea poetică, și continuă să fie o parte vitală a culturii și identității naționale portugheze.

Acum probabil înțelegeți ce șansă și cât de delicate au fost nobilele mele doamnele, atunci când am vorbit entuziast despre Sara Montiel ca despre un reper al fadoului, iar discuția trebuia să fie despre regina Amália Rodrigues.

Confuzia ar fi putut fi provocata de prezența și înfățișarea dichisitei Sara, care aprinsese in perioada bucureșteană până și imaginația ospătarilor de la vestitul restaurant Bumbești.

Acum, s-ar putea spune că victoria Spaniei, de la campionatul European de fotbal ar fi adus umbra peste Portugalia… Adevărul, gol goluț, îl știți acum chiar domniile voastre.

Citiți și: Dulcețuri nostalgice din vremuri de altădată