Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți îi cere Președintelui REEXAMINĂREA LEGII PL-x 145. Scrisoare Deschisă
Către: ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ
Spre știință: Publicului larg, cetățeni ai României (scrisoare deschisă)
O.C.D.L. a solicitat în mod oficial activarea PROCEDURII REEXAMINĂRII LEGII privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie (PL-x nr.145/2023), în vederea trimiterii PL-x nr.145/2023 Parlamentului spre reexaminare.
PL-x nr. 145/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, adoptat de către Parlament în data de 10 mai 2023, se află acum pe masa Președintelui României în vederea promulgării sale (promulgarea fiind ultima etapă legislativă înainte ca legea să fie publicată în Monitorul Oficial al României).
Date fiind disfuncționalitățile și vulnerabilitățile de natură tehnică și juridică ce se regăsesc chiar și acum în cuprinsul acestei legi, O.C.D.L. a formulat astăzi, 17 mai 2023, o scrisoare publică prin care a solicitat Președintelui României trimiterea Legii (PL-x nr. 145/2023) către Parlament în vederea reexaminării.
Prin scrisoarea înaintată astăzi Administrației Prezidențiale au fost semnalate câteva inadvertențe de natură logico-juridică incompatibile cu rigorile normelor legale de tehnică legislativă, urmând ca, pe mai departe, să supunem atenției Președintelui României (și nu numai) o serie de analize tehnice menite a reliefa în mod mai cuprinzător aspectele ce reclamă o perfectare/consolidare a cadrului normativ ce se dorește, prin definiție, a veni în sprijinul copiilor și familiilor din România.
Pe mai departe, semnalăm faptul că, prezenta lege conține vulnerabilități nu doar de ordin conceptual și principial, ci inclusiv sub aspect sintactic și (logico-) juridic. Astfel că, pledăm în această etapă legislativă pentru revizuirea elementelor ce au fost (și care vor fi) supuse atenției Președintelui României.
Mulțumim tuturor celor care ați fost (sunteți) implicați în acest demers de interes pentru binele comun și, care, susțineți în continuare activitatea O.C.D.L. de promovare și apărare a valorilor fundamentale.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu: Adio, telemea de oaie! Comisia Europeană interzice metoda tradițională de preparare. Ce spun ciobanii?
Chior-Împărat orbit de ”farul” de la Kiev. Radu Moraru: Zelenski tocmai a declarat război Statelor Unite și României! După Portul Constanța, a vrut să arunce în aer și Delta Dunării. ELON MUSK: E TIMPUL CA ZELENSKI SĂ PLECE!
Cristina Isabela Lăpădătoni: CRISTELA GEORGESCU! JOS PĂLĂRIA, DOAMNĂ! IAR VOI, DOMNILOR, VĂ ÎNGROPAȚI SINGURI!
Francezul: Predoiu, Zuckerman, Bostan - Cele trei greșeli ale lui Nicușor Dan și portița lui Luca Niculescu - de Stephane Lucon
Ceva ce ei nu pot învinge: Poporul de la Sfânta Parascheva - Referendumul anual pentru familie, "votul" care nu poate fi anulat
Zoe Dantes: Ne-ați luat de proști? Acu'se aude zgomot de cătușe în zare! Aduceți coliva României, că cioclu aveți! O îngroapă olimpic!
Recomandările noastre
TIRANIE! Cristela Georgescu, nou interviu fulminant în SUA. Mario Nawfal: Călin Georgescu, omul pe care România l-a ales ca președinte, a fost arestat, iar acum soția sa, mama a doi copii, luptă pentru eliberarea soțului ei. MAI ESTE ROMÂNIA O DEMOCRAȚIE?
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Social Știri
Persoane: Gabriela Firea Klaus Iohannis
Subiecte: PL-x nr. 145/2023
Organizații: Barnevernet Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse O.C.D.L PNL Președinția României PSD
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)