Olivia Steer: Noi VEȘTI BUNE din SUA. Curtea Supremă din New York a decis că nu există „nicio bază rațională” pentru a nu permite profesorilor nevaccinați și cu scutiri din motive religioase să-și susțină cursurile

VEȘTI BUNE: Zece profesori din orașul New York, care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinarea împotriva unei raceli cu rata de vindecare de peste 98%, din motive religioase, vor fi reintegrați profesional și vor primi retroactiv toate salariile, beneficiile și vechimea in munca, dar și sumele corespunzătoare onorariilor plătite avocaților, cu efect imediat, a decis miercuri, după-amiază, pe 6 septembrie curent, un judecător al Curții Supreme a statului New York, informează The Defender, anexînd hotărîrea judecătorească.
În timpul plandemiei, aproape 7.000 de lucrători ai Departamentului Educației din New York (DOE), care au cerut sa fie scutiți, din motive religioase, de obligativitatea vaccinarii, au fost refuzați, in baza unor temeiuri, pe care instanță federală le-a găsit, ulterior, neconstituționale.
Acesta este motivul pentru care cei zece profesori, împreună cu Teachers for Choice, au dat în judecată autoritățile, în februarie, într-un proces sponsorizat parțial de Children’s Health Defense (CHD) și CHD New York.
În hotărârea finală, ce numără 22 de pagini, judecătorul Porzio a arătat că nu există „nicio bază rațională pentru refuzarea generalizată a scutirilor religioase, pentru toți profesorii de la clasă”.
El a constatat că lipsa unei explicații, în timp util, oferite fiecărui profesor, în parte, a făcut ca refuzurile să fie „arbitrare și capricioase”, iar afirmația autorităților că "satisfacerea cererilor de scutire ale profesorilor de la clasă” ar aduce orașului "dificultăți nejustificate” a fost, de asemenea, „arbitrară, capricioasă și nerezonabilă”: „Această instanță nu vede nici o bază rațională pentru a nu permite profesorilor de clasă nevaccinați, să intre într-o populație admisă de studenți, în principal nevaccinați”, se arată în aceeași hotarîre.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Anthony Fauci Olivia Steer Robert F. Kennedy
Locații: SUA
Subiecte: discriminarea nevaccinaților
Organizații: Children's Health Defense
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)