Olivia Steer: Nu, nu, nu.
Las textul de mai jos, scris acum 3 ani, după perioadele cele mai cumplite, prin care am trecut toți - de prizonieri, în propriile vieți - și mă reîntorc la studiul muntelui, cu care îmi umplu zilele, în ultimul an sau mai bine.
Se spune că înțelepții de demult au găsit expresia perfecțiunii divine în matematică și au crezut în ea, pînă în ziua în care au realizat că nu pot construi, prin mijloace geometrice, un pătrat - forma paradisului terestru - cu suprafața egală cu un cerc - forma paradisului ceresc - din cauza numerelor iraționale. Au denumit problema cvadratura cercului și au declarat-o insolubilă, fără să știe că ea nu capătă sens și rezolvare pe hîrtie, la adăpostul convențiilor și al cutiilor din cărămidă, beton armat și carton - locul în care omul vetruvian se ascunde, mai nou, să își ascută privirile și limba, și să devină, în fața lăzii cu pixeli, mai mult pătrat.
Nu, nu, nu.
Ca să unească cerul și pămîntul într-un singur rai, într-o unică și perfectă formulă matematică, a fost nevoie ca înțelepții să se oprească - culmea! - din gîndit și să urce dealuri înalte, creste de munte, cît mai aproape de cupola lumii, acolo unde sufletul bolovănos și colțuros își pierde asperitățile si ungherele întunecoase și se rotunjește, exact cît trebuie, la fiecare gură de aer proaspăt, odată cu pieptul și mai ales pupilele.
- Iulie 2020, Retezat
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Trenduri opuse: S-a schimbat Schimbarea Climatică!
Balamuxelles: "Aderarea Ucrainei la UE este o capcană întinsă de Trump și Putin!"
Diplomația lăsată de izbeliște: Europa se pregătește de război
ALERTĂ MEDICALĂ! Dr. Anca Nițulescu: SENATORII PSD, USR, PNL ȘI UDMR ÎȘI CONSOLIDEAZĂ PUTEREA ABSOLUTĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL! AU VOTAT UN PROIECT DE LEGE PRIN CARE INTERZIC PRACTICAREA PROFESIEI DE CĂTRE MEDICII CU OPINII MEDICALE INCOMODE
Recomandările noastre
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
Secțiuni: Opinii Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Olivia Steer
Locații: Munții Retezat
Subiecte: Plandemia
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)