ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cei trecuți prin comunism sîntem cei care ani lungi și negri ne-am suspectat, neprecupețit!, vecinii, prietenii, colegii de grădiniță, verișorii de grad 2 și 3, vînzătorii de bilete și pe cel de înghețată, profesorul de geografie și pe cel de chitară, măturătorul de stradă și colegul de bancă, vrăbiuțele din parc și porumbeii de pe balcon, plasatorii din cinema, țăranul cu butoiul de brînză și cu cel de varză acră din piață. Noi știm că cea mai mare criză a „epocii de aur” nu a fost cea alimentara, economică sau democratică. Sanki! Cea mai mare a fost aia de încredere. Ne suspectam toți pe toți și ne feream toți de toti, pînă la proba contrarie. Funcționa foarte bine prezumția de vinovăție.

Ne punea la adăpost prezumția de vinovăție.
Ne ținea de cald prezumția de vinovăție. Prezumția de vinovăție ne ținea și de foame.
Ea ne ținea în viață, ca o țară iubitoare... (Trăiască, trăiască, prezumția să trăiască!!!, #gen.)

Numa' așa se explică curba din graficul de mai sus. Românii au instinctul de supraviețuire intact, 30 de ani mai tîrziu. Cred tot la fel de mult în ce au de spus doctorii sistemului, specialiștii de carton, politicienii de Dîmbovița, guvernanții de la teatrul de păpuși Victoria, azi, pe cît credeau în programul TVR de știri de două ore, despre mărețele realizări ale tovarășului Nicolae Ceaușescu - iubit conducător.

Românii cred în eroii luptei pandemice, cum credeau în secretarii forței înțelepte, numite partidul nostru comunist.
Cred în necesitatea vac-ci-nu-lui cum credeau în cea a cartelei de lapte și ulei.
Cred în Arafat, Gheorghiță, Rafila, cum credeau în Dumitru Popescu-Dumnezeu.

Azi, ca atunci, există și victime colaterale, absolut nevinovate în procesul suspiciunilor. Dar nu disperăm: va veni vremea să ne punem cenușă în cap, să ne cerem iertare, să ne exprimăm regretele sincere. Vom rîde și vom plînge de zilele cînd ne-am simțit atît de singuri și am aruncat priviri bănuitoare și speriate razelor de soare. Cu o condiție: să rămînem în viață...

În fine, pînă atunci: o curbă descendentă plăcută tuturor!