Olivia Steer: Vă aștept și eu la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, luni, de la ora 19.00. Dați sfoară în țară! Nu se știe niciodată cui faceți un bine, cu o informație venită fix la timp!
Luni seară, de la ora 19.00, vă aștept și eu la Casa de Cultura a Studenților din Cluj, la prima conferință a turneului ActiveNews în țară, ce își dorește să dea șansa cititorilor noștri să discute, liber și fără intermediari, cu oameni remarcabili, altruiști, ce și-au făcut o misiune de onoare, în ultimii trei ani, să demaște și să se opună apucăturilor tot mai dictatoriale și opresive ale celor ce-și spun, eufemistic, "guvernanții noștri" .
Vor fi prezenți, să va vorbească deschis, să vă răspundă întrebărilor și revoltelor juste, în încercarea de a gasi împreună soluții:
1. Florentin Tuca - managing partner al prestigioasei case de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, cistigatoare, în decembrie trecut, a marelui premiu IFLR Europe Awards, doar ultima distincție dintr-un șir lung de alte recunoașteri internaționale - o voce caldă si un condei lucid, deosebit de echilibrat și extrem de competent, ce a semnalat constant, în ultimii trei ani, pericolul pierderii totale a libertăților cetățenești, oferind soluții juridice, menite să ne repună, pe toți, în drepturile noastre constitutionale,
2. Hagima Geanina, doctorul curajos, hărțuit de peste un an, pentru îndrăzneala de a rosti adevăruri științifice, incompatibile cu planurile de vînzari ale unora,
3. Victor Roncea, zis si "ultimul mohican al presei libere", ziarist pînă la ultima celulă, gata să moară cu ei de gît, decît să se predea,
4. Pompiliu Diplan activist civic și
5. alți vorbitori cu spiritul dreptății în vene și dorință sinceră de a ajuta.
Dați sfoară în țară, cu un share! Nu se știe niciodată cui faceți un bine, cu o informație venită fix la timp! Mulțumesc!
Pe mîine! Negreșit!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
IMBECILIZAREA - cea mai gravă problemă a lumii. Trecerea speciei de la oameni normali la idioți utili și idioți inutili
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Bogdan Tiberiu Iacob: Bomba lui Băsescu: Cineva i-a interzis cert lui Pahonțu să-l aducă pe președinte în țară
Recomandările noastre
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Persoane: Olivia Steer
Locații: Cluj Cluj-Napoca
Subiecte: conferință conferință ActiveNews Marea Resetare
Organizații: ActiveNews Marea Resetare
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)