ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Textul de față pornește de la două premize, ambele la fel de importante. În primul rând, trebuie să fim conștienți de momentul istoric pe care-l trăim. Va fi o presiune imensă a guvernelor pentru a ne limita libertățile constituționale, pierderea libertății trecând mult dincolo de așa-numitul certificat verde. Ar trebui să fim conștienți că miza anilor ce vin este libertatea, iar înglobarea comunităților noastre în suprastructuri imperiale este doar un mijloc de limitare a acesteia. Dacă în timpul comunismului clasic exista speranță dincolo de Cortina de Fier, acum nu vor mai fi posibile accidente, spații în care libertatea să fie posibilă. De fapt, lozinca mai multă Europă este o banală consecință a teoremei generalizate a progresiei, consecința decăderii economice și a civilizației noastre, fundătura necesară logic la care ne-a adus statul modern, social-democrat.  .  

A doua premiză a acestui text este lipsa de relevanță a educației universitare în mai orice domeniu, dar mai ales în acela al științelor sociale. Dacă pentru noi, intelectualii având o educație tehnică de orice fel – economică, inginerească, etc. -, există o piață privată a muncii care să valideze competențele dobândite în universitate, acest lucru este cel mai adesea imposibil pentru așa-zișii intelectuali având o formație umanistă. Chestiunea este evidentă și perfect explicabilă în termeni economici, este vorba de faptul că domeniul educației este o insulă de iraționalitate economică, în termeni rothbardieni, o insulă în care domnește haosul calculațional. A continua să evaluăm valoarea conținutului ideatic al diverselor evenimente culturale sau politice în funcție de titlurile universitare – mai ales de cele obținute în Occident – deținute de personajele prezente pe piața românească sau europeană a ideilor politice este nu doar contraproductiv, ci și de-a dreptul primejdios. 

Având în vedere cele de mai sus, ar trebui să devină evident motivul pentru care am pierdut cu toții atunci când a fost organizat Referendumul pentru Familie. Unul câte unul, intelectualii de dreapta au făcut ce-au știut mai bine, au devenit în mod oportun opozanți vocali sau mai tăcuți, au fost mai întotdeauna dilematici, dubitativi sau toleranți, au nuanțat și au peripatetizat până după eșecul referendumului, excepție notabilă făcând doctorii Neamțu, Papahagi, Lavric sau Preda, ca și regizorul Cristian Puiu. 

Se cuvine ca ca prietenii mei conservatori să-i dea uitării pe cei care-au făcut propagandă împotriva Referendumului pentru Familie, ca și pe aceia tăcuți și dubitativi, saltimbanci ai ideilor, experți ai sinecurilor de tot soiul. Este inutil să credem că atunci când va fi vreo miză cât de cât importantă – iar schimbarea Constituției și integrarea sau nu într-o federație europeană ne va defini viitorul pentru multă vreme de aici înainte – aceștia vor apăra în vreun fel valori conservatoare precum subsidiaritatea, disciplina fiscală, respectul pentru viață, justiție, independență personală față de stat, respectul față de comunitate, Biserică și istorie. 

Pe de altă parte, trebuie mereu să ne reamintim că Referendumul pentru Familie a fost un eșec a cărui importanță nu poate fi subestimată. Și faptul că am pierdut, faptul că oamenii de bună credință menționați anterior au fost singuri în fața propagandei oficiale, ar trebui să ne pună pe gânduri după cum ar trebui să ne pună pe gânduri și faptul că aceștia nu au putut să contracareze eficient propaganda oficială. Căci nu am auzit, pe întreaga desfășurare a campaniei din jurul Referendumului, argumente care să pară convingătoare votanților laici sau celor amețiți de propaganda din jurul ideii că existența unui stat laic este posibilă. Iar atunci când ne promovăm ideile făcându-le plauzibile doar pentru cei care gândesc asemenea nouă, ar trebui să încetăm să ne mirăm că eșecul lamentabil este consecința firească a modului nostru de acțiune. Referendumul pentru Familie a căzut la vot fără ca votanții să fi aflat argumentele economice pentru care acesta ar fi trebuit să treacă, mai precis chestiunile legate de preferința de timp, ce constituie un argument economic în favoarea familiei tradiționale imposibil de combătut, sau de faptul că sistemele de asigurări sunt împinse într-o spirală de nesusținut atunci când comportamente marginale cu evidente consecințe medicale își pierd caracterul marginal, devenind opțiuni posibile pentru orice persoană de vârstă școlară. 

Da, este evident că în contextul referendumului putem să povestim despre Sodoma și Gomora, dar nu trebuie să uităm că nu predicăm unor credincioși care au venit de bună voie în biserică. Vorbim în fața unei audiențe mai largi, Sodoma și Gomora pot deveni exemple de proastă gestiune a preferinței de timp sau exemple ale unor sisteme de asigurări ce au intrat în insolvență tocmai pentru că nu au știut să penalizeze comportamentele marginale. Înlăturarea riscului, socializarea acestuia, trecerea riscului asociat excentricității de orice fel în contul majorității asiguraților va duce inevitabil la gonflarea excentricului și la îngustarea majorității, totul devenind rapid nesustenabil. Fie că ne place, fie că nu, omul modern poate înțelege argumente economice, este însă opac la altfel de argumente. Iar într-o campanie electorală nu avem cum schimba asta, nu este nimic metafizic în astfel de exerciții electorale. 

Tot astfel după cum am pierdut Referendumul pentru Familie, ne pregătim să pierdem viitoarea dezbatere asupra modificării Constituției. Dacă ne dorim aceleași rezultate precum am avut la Referendumul pentru Familie, anume ca doar 20% dintre români să se opună pierderii libertății, n-avem decât să continuăm să povestim despre tradiție, biserică și sexomarxism. Adoptarea euro, integrarea într-un stat federal sunt și chestiuni economice iar această dimensiune este cea care trebuie în primul rând explicată votanților români. Contrastul dintre incoerența intelectuală inerentă adepților integrării și argumentul impecabil ca logică, dintre fauna intelectuală aflată direct sau indirect pe statul de plată al UE și intelectualul angajat de partea libertății va fi strident, imposibil de ignorat pentru orice om cu bun simț. 

Căci adoptarea euro înseamnă înlăturarea competiției monetare – atât cât a rămas, în condițiile în care băncile centrale au început să se coordoneze pornind în tandem tiparnița – iar aceasta se face întotdeauna în detrimentul omului simplu. Dacă înlăturarea competiției monetare accelerează cu absolută necesitate frecvența și amplitudinea episoadelor inflaționiste, unificarea politică centralizează în mod necesar consecințele efectului Cantillon. Iar profitorii efectului Cantillon nu vor mai avea domiciliul în București, Cluj sau Timișoara, ci vor avea cu toții domiciliul în Bruxelles sau, eventual, în Frankfurt. Pur și simplu, actuala descentralizare politică și monetară – atâta câtă este – face posibile orașe precum Bucureștiul, Clujul sau Timișoara. 

Da, bucureștenilor, clujenilor, timișorenilor ar trebui să li se explice că nu doar tradiția istorică, ci mai ales efectul Cantillon reprezintă actuala diferență dintre București și Teleorman, Cluj și Moldova, Timișoara și Mehedinți. Da, atunci când va trebui să votăm noua constituție propusă de majoritatea PSD – PNL ar trebui ca fiecare om „de dreapta” din București, Cluj sau Timișoara să înțeleagă consecințele centralizării, să-și pună problema dacă dorește ca Bucureștiul, Clujul sau Timișoara să fie mâine precum este Alexandria/Teleorman azi. Nu va fi o țară ca afară ci o țară precum Teleormanul indiferent de cât de bucureșteni, clujeni sau de timișoreni suntem azi. Nu votantul rural, credincios și cu frică de Dumnezeu trebuie convins – căci acesta este deja convins –, ci electoratul urban ce se crede superior și sofisticat trebuie atenționat asupra propriilor interese economice. 

Acesta nu este cu necesitate un text polemic, este un text scris cu exasperare de un om care, privind o recentă dezbatere asupra integrării României într-o Europă federală, a fost uimit să constate că intelectualii publici ai dreptei conservatoare nu au învățat nimic din înfrângerea suferită la Referendumul pentru Familie. Vechiul Testament este plin de episoade în care păcatul este săvârșit la mânie, chestiuni mult mai grave decât clovneriile făcute cu fularul atunci când adversarul ne este la pământ. Dar dincolo de impetuozitatea propriului caracter, de imposibilitatea de a judeca rece o situație, chestiuni omenești și de înțeles, trebuie să ne cunoaștem propriile argumente, să fim în stare să le expunem creativ și, eventual, cu umor. 

Există situații în care-mi amintesc de anii de liceu, ani în care colegii mei de clasă se străduiau să mă plaseze în echipa adversă atunci când profesorul de sport ne spunea să jucăm fotbal. Oricât de mult aș fi fugit după minge, oricât de mult aș fi transpirat, oricât de distruși mi-ar fi fost ochelarii la sfârșitul partidei de fotbal, știam că nu am ce căuta pe teren, că o fac pentru a nu rămâne din nou corigent la sport. Oricât de mult m-aș fi străduit în cursul meciului, nu puteam recupera faptul că nu am jucat niciodată de bună voie fotbal, că nu am rezistat vreodată în fața televizorului o repriză întreagă sau că nu am fost niciodată pentru a urmări din tribune un joc de fotbal.
 
Este, de aceea, straniu să văd perindându-se pe ecrane - nesilite de nimeni - personaje care nu și-au făcut temele, oameni care pur și simplu nu știu despre ce discută. Și de aceea cred că – înainte de a fi prea târziu – ar trebui să-i facem pe brașoveni, sibieni, bucureșteni, clujeni sau timișoreni să înțeleagă că euro și UE înseamnă Teleorman. Cu bune și cu rele. 
 
Nota Redacției: Opinia dlui Tânjala vizavi de diverse personaje oportuniste și cu o coloană vertebrală la concurență cu cea a viermilor (chiar și de mătase) nu concordă cu cea a publicației ActiveNews. Excepție notabilă face Cristi Puiu.