ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Văzând accidental o carte pe masa uneia dintre fetițele mele am înțeles dintr-o dată unul dintre motivele pentru care în Occident, un loc în care viața era altădată plăcută, o oază a libertății și a bunăstării, este pe cale să apară o societate totalitară, o societate croită după tipar intelectual marxist, asezonată cu mizeria patologică specifică postmodernismului de sec. XXI. Pentru prima parte a vieții mele, ceea ce numeam Occident a fost o bună aproximare a perfecțiunii. Apoi, acesta a intrat într-un declin pe care importul de imigranți afro, asiatici sau sud-americani precum și suprastructurile imperiale din ce în ce mai cuprinzătoare și mai abuzive nu au putut decât să-l accelereze.

Distopiile - pe lângă clasicele 1984George Orwell, Minunata Lume nouă - Aldous Huxley, 451 de grade Fahrenheit - Ray Bradbury, Harrison Bergeron - Kurt Vonnegut, Împăratul muștelor - William Golding, Particule Elementare, Supunere etc  - Michel Houellebecq aici includ și utopiile scrise de diverși intelectuali, de la Platon la Marx – au meritul că  ne arată în ce mod putem greși, în ce mod ne putem distruge societățile. 

Torționarii moderni, căci nu mai există de mult politicieni, sunt eclectici, s-au inspirat din mai toată filmografia de mai sus pentru a distruge Occidentul - căci, cu excepția notabilă a lui Boris Johnson, ar fi oarecum nedrept să-i bănuim că au deschis vreodată o carte - cel mai probabil au asimilat pseudocultura pe care vor să ne-o impună în modul sugerat de Bradbury în 451 grade. Nu am să pomenesc astăzi de evidenta asemănare a noului totalitarism comunisto-medical ce ni se propune cu societățile descrise de Orwell, Huxley, Houellebecq sau Vonnegut, căci pe masa fetiței mele am văzut Împăratul muștelor a lui Golding, cea mică se pregătea să îi facă un rezumat pentru ora de literatură. 

Povestea este simplă, un avion plin de băieți de 6-7 ani care fug din calea războiului eșuează pe o insulă tropicală, un paradis terestru. Supraviețuiesc doar copiii, adulții mor cu toții. Cu uimitoare eficacitate, băieții aleg un lider – spre norocul lor, se dovedește a fi un băiat decent. Sarcinile sunt distribuite: întreținerea continuă a unui foc de semnalizare, vânătoarea etc. Atmosfera se degradează treptat, apare eternul pretendent la șefie, totul degenerează, moartea și frica își fac intrarea în scenă. Decența este restabilită, apariția civilizației reprezentată de un ofițer naval britanic salvează ce se mai putea salva. Concluzia acestuia – ușor sarcastică – „aș fi crezut că niște băieți britanici – căci sunteți britanici nu-i așa?  - ar fi trebuit să fie în stare să ofere un spectacol mai bun” este, poate, cea mai îngrijorătoare frază a cărții, căci ofițerul ar fi trebuit să știe că civilizația pe care o reprezintă este fragilă, că dispare în absența tradițiilor și a instituțiilor pe care un ofițer britanic le reprezintă, că ceata de băieți nu putea face altminteri, spectacolul oferit de aceștia trebuia cu absolută necesitate să fie de proastă calitate. 

În loc să încercăm să ne respectăm și să ne înțelegem tradițiile, în loc să fim îngăduitori cu instituțiile care ne-au făcut posibilă civilizația, am ales să le atacăm cu ură, să le deconstruim, să mărșăluim prin ele nu pentru a le consolida, ci pentru a le distruge, transformându-le în opusul a ceea ce acestea ar fi trebuit să devină în momentul în care au fost fondate. Am evacuat din educație referințele la propria cultură și civilizație, am eliminat studiul limbilor clasice, propria limbă este studiată acultural și anistoric, ca mijloc de comunicare, ne-am decivilizat cu bună-știință, căci ura față de creștinism și civilizația sa este imanentă ideilor marxiste, este imanentă propriilor noastre idei.

Băieții de pe insula imaginată de Golding au ajuns pe insulă inocenți, au plecat de pe insulă bărbați. Chiar de la sosirea pe insulă au eșuat, căci nu aveau cum să conserve civilizația părinților lor, deși s-au străduit din răsputeri să o facă. Revenirea la civilizație a fost o binecuvântare, au acceptat-o cu bucurie și cu ușurare. 

Acum o jumătate de secol, civilizația noastră era una matură, asta deși sâmburele distrugerii dăduse deja roade în 1792. A produs cu succes bărbați ce au construit o societate din ce în ce mai etatizată, statul a preluat treptat sarcinile adulților ce, lipsiți de responsabilitatea deciziilor asupra cursului propriei vieți, au redevenit, treptat, copii. Iar Golding ne arată ce se întâmplă cu copiii atunci când aceștia încearcă să construiască o societate. 

Împăratul muștelor este Belzebut, adică Satana; Godling nu a dat întâmplător acest titlu cărții sale. Răul pe care-l vedem mustind în jurul nostru este măsura imaturității noastre și, tocmai de aceea, pentru noi opusul răului nu este binele – căci nu mai știm să-l recunoaștem - ci redescoperirea propriei tradiții. Din păcate, însă, nu văd la orizont nici un ofițer britanic care, cu sarcasm, pudoare și decență, să ne ducă din nou către civilizație. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews