Ambele totalitarisme de secol XX au avut un mod particular de a raționa, o logică internă, o logică valabilă doar în interiorul sistemelor totalitare pe care le-am traversat și niciunde altundeva. Au fost teribil de asemănătoare: pentru un liberal clasic diferența între socialismul internațional al domnilor Lenin și Stalin și socialismul național al domnilor Mussolini sau Hitler a fost minimală. Ambele au funcționat conform unei logici interne particulare, impenetrabile – sau mai degrabă puerile - pentru cel situat în afara sistemelor respective. 

Într-unul dintre primele capitole ale Acțiunii Umane, Economia și revolta împotriva rațiunii, Ludwig von Mises definește polilogismul ca fiind credința că fiecare grup, clasă sau rasă pot adera la o logică specifică, că regulile logice nu sunt universale. Cu alte cuvinte, socialiștii – iar aceasta este contribuția lui Marx la dezvoltarea doctrinei socialiste – pot adera la o logică specifică, o logică de clasă. Dl. Hitler nu a făcut decât să înlocuiască cuvântul clasă cu cuvântul rasă, a păstrat altminteri întreg edificiul teoretic pus la îndemână de teoreticienii socialiști, construind, astfel, o variantă a socialismului proprie rasei sale. Cu alte cuvinte, polilogismul de clasă susține că strucura logică a minții este dependentă de clasa socială, polilogismul rasial susține că structura logică a minții este dependentă de apartenența rasială. Este ușor să vedem că în acest context polilogismul climato-medico-covidos susține că structura logică a minții este dependentă de apartenența la clasa tehnocrată ce conduce în prezent societățile noastre. Polilogismul de clasă, de rasă sau cel climato-medico-covidos sunt ermetice ca structură logică, sunt de necontestat tocmai pentru că, în momentul în care le contestăm, ne situăm în afara logicii de clasă, rasă sau climato-medico-covidoase. Apartenența la clasă, rasă, sau acceptarea în rândul clasei tehnocrate este condiționată de acceptarea logicii de grup, nu de alte criterii. Marx însuși nu a fost un proletar, dar a fost un socialist tocmai pentru că a crezut în logica proletară. Dl. Troțki a fost un aristrocrat, pentru dl. Hitler au luptat generali evrei sau slavi, apartenența la elita tehnocrată este de asemenea fluidă. Nu criteriile tari de tipul clasă, rasă sau studii urmate sunt importante, importantă este acceptarea dogmei. În momentul în care ieșim în afara logicii proletare, devenim burghezi, oricât de bătătorite de muncă ne-ar fi mâinile; în momentul în care nu credem în logica ariană, ne excludem din rasă oricât de albaștri ne-ar fi ochii; în momentul în care nu credem în dogma încălzistă sau în cea vaccinistă, ne dezbrăcăm de studiile științifice sau medicale și devenim neștiințifici, oricât de mult timp am fi petrecut în universitate. 

Marx a fost incapabil să reconcilieze doctrina marxistă cu evoluția științei economice, a trebuit să se adapteze, a postulat că teoria economică greșește pentru că este burgheză. Propria sa teorie marxistă trebuie să fie corectă pentru că reprezintă corect interesele de clasă, pentru că este o teorie proletară. Astfel, dialogul științific a fost închis. Ceea ce trăim astăzi, modul în care noua știință încălziristă sau covidoasă este folosită împotriva oricui are motive să susțină contrariul este marxism pur și dur, este însuși marxismul. Sectarismul științific nu este nou, după un secol și jumătate de marxism nu ar trebui să fim surprinși, lipsa de dialog nu are nimic surprinzător, conflictul cvasipermanet nu este nefiresc, toate cele de mai sus reprezintă firescul marxist, căci cu toate sunt consecințe ale polilogismului. Polilogismul fragmentează rațiunea, prin urmare, face dezbaterea rațională imposibilă iar, în consecință, instituie conflictul permanent. Aceasta este, pe scurt, istoria ultimilor 150 de ani, aceasta este esența conflictelor timpului pe care-l trăim. 

Marx a greșit, a fost un economist ce nu și-a putut argumenta rațional ideile, a fost un om care știa încă din timpul vieții sale că a greșit, că a eșuat ca economist. Marx a fost, însă, un om ce nu a știut să piardă, alegând să-și facă de necombătut în mod eristic doctrina economică. Așa-numita în jargon marxist sociologie a cunoașterii sau ceea ce numim polilogism în jargon austriac reprezintă moștenirea cea mai importantă rămasă de pe urma lui Marx iar, indiferent de modul în care o denumim, moștenirea lui Marx se află, așa cum ne învață von Mises, „într-un antagonism ireconciliabil cu știința și cu rațiunea”. 

Ajunși în acest punct, prietenii conservatori pot scrie mult mai coerent și mai plastic continuarea celor de mai sus; noi, liberalii, suntem raționali și cam seci, ne lipsește arta de a scrie așa cum se cuvine o tragedie. Căci, atunci când știința a încetat să mai fie știință, născută din eroare și mândrie, ca și din refuzul de a accepta adevărul, se naște întâi o nouă ideologie, urmată rapid de nașterea unei noi credințe. Iar orice religie cere sacrificii, sacrificiul celor inocenți pe care zeul născut din eroare și mândrie nu îl va refuza. Dacă Dumnezeul lui Aavram îl oprește pe acesta să-și sacrifice propriul fiu, pe Isaac, noul zeu nu va opri valul de sânge nevinovat ce curge deja din abatorul din care știința a fost demult evacuată. Este zeul care, în cursul secolului trecut, ne-a devorat străbunicii și bunicii, este zeul erorii științifice, al mândriei și al refuzului de a accepta corect și cinstit adevărul.