ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Voi înghițiti gălușca asta otrăvită, mînjită cu sirop progresist? Eu nu. Pentru că știu că inteligență artificială înseamnă control. Adică cedarea controlului proprietății tale nu se știe cărei entități, pe care, de cele mai multe ori, nu o cunoști. Iată în ce mod perfid dorește Vodafone sa foloseasca 5G + inteligența artificială! Pentru a prelua sau ceda nu se stie cui controlul padurilor României? Mai precis, este vorba de proiectul ”Prima pădure smart din România”, dezvoltat de Vodafone sub pretextul combaterii defrișărilor ilegale.

Dezvoltat sub patalamaua campaniei de Digitizare a Romaniei, proiectul Romania Digitală 3D, important obiectiv strategic pentru 2021, în care s-au investit foarte mulți bani!

Ignorînd total inteligența naturală a pădurii și a naturii - care va fi întotdeauna superioară omului rapace, îngust și pus pe jaf, ca și specialiștilor superficiali și unilateral dezvoltați, aflat la butoanele ministerelor de resort. Chiar vrem să omorîm tot ecositemul forestier pentru că nu știm să stopăm mafia locală și internațională a tăierilor ilegale? Specialiști pentru care gîndirea holistic-integrativă, inter- și transfisciplinaritatea sunt sloganuri de atras stipendii, acadele pentru gargare discursurilor publice, iar nu pârghii reale de dezvoltare durabilă a economiei, așa cum ar trebui. Căci pentru o interdisciplinaritate reală (de trans- nu vorbesc, că aceasta are și o dimensiune mistică discutabilă) este nevoie de cap și experiență, adică de expertiză reală - calități pe care birocrații ministerelor noastre strategice au dovedit că nu prea le au.

 

Ministerialii de la Comunicații, de la Mediu, Agricultură și Dezvoltare Rurală și din celelalte importante forumuri de resort nici nu sesizează că adjectivul ”smart” aplicat unui obiect sau sistem înseamnă ”control (de la distanță)” de către o entitate cibernetică, pe care cel mai adesea nu o cunoști și nu o poți controla. Control care poate extrem de ușor migra dintr-o mînă în alta, de la un stăpîn la altul, la fel de ușor ca un virus. Ei ignoră că SMART CITY = CONTROLLED CITY, PĂDURE SMART = PĂDURE CONTROLATĂ. Controlată de cine? De un server? Care căror terți le transmite informația, care de cine sînt controlați? Nu vom ști niciodată cu precizie, dacă externalizăm acest control. Să lași sănătatea albinelor tale și a pădurii la discreția unui click, declanșat de un individ a cărui umanitate încă se cere demonstrată, este periculos și iresponsabil.

Nu sîntem împotriva progresului și a digitizării mecanismelor economice și administrative, acolo unde acestea se desfășoară după modele algoritmizabile și prezintă cantități mari de date de prelucrat, și unde factorul uman nu este decisiv. Dar... unde factorul uman nu este decisiv? E greu de răspuns, chiar cînd este vorba nu de cultură și arte, ci de ample procese economice și industriale. Căci factorul uman apare, practic, pretutindeni, și rezolvă intuitiv, nealogitmizat, conflicte și blocaje pe care mașinile uneori nu le pot rezolva. Ați auzit de erori în circuitele combinaționale? Dar de teoria propagării erorilor? Dar de sensibilitatea acestor circuite față de fluctuațiile de curenți și microcurenți cu care sînt alimentate, așadar față de fluctuațiile electomagnetice, interacțiunile cu alte cîmpuri ambientale etc? Dar de căderi ale rețelei internet, defectări de sateliți, căderi de tensiune, în fine, șobolani care rod cablurile de alimentare ale serverelor? Toate aceste premise de eroare sînt vaste, nu sînt fanteziste, ci au precedente, și tot factorul uman este cel care le rezolvă cel mai eficient și mai repede. Dar de inventatori bătuți de roboții pe care i-au inventat ați citit doar în romanele sci-fi de la începutul secolului XX? Ba iată că au apărut astfel de cazuri chiar anul trecut, în 2020, consemnate de presă, cu videourile tragi-comice aferente.

 

Așadar, această digitizare trebuie făcută cu cap, după analize temeinice, și să nu fie urmată în nici un caz de înlăturarea mijloacelor de monitorizare alternative, tradiționale, adică a factorului uman.

Este foarte important să înțelegem pericolele ascunse ale digitizării brutale a societății, a implementării mult lăudatei ”case inteligente”, adică înțesate de senzori RFID și înecate în radiații wi-fi nocive, care transmit perpetuu semnale despre funcționarea caloriferelor, apei, internetului și electrocasnicelor, eventual și date despre sănătatea locatarilor, monitorizată cu diferiți senzori, adică nu se știe ce nu se știe unde. Astfel încît ”casa inteligentă” ajunge să ascundă, pe reversul monedei, ”stăpînul neinteligent”, prostia omenească. Cu "orasul inteligent", înțesat de camere de supraveghere, dotate cu funcții de recunoaștere facială și montate acum peste tot, și interconectate cu antenele de telecomunicații de ultimă generație, despre care primăria nu ne spune nimic, este și mai grav și și mai puțin controlabil. ”Lagărul digital” ar fi sinonimul acestui tip de oraș.

Lumea poate crede că această digitizare înseamnă progres, și chiar este progres, dacă este făcută cu discernămînt și într-un acord strîns cu beneficiarul. Dar ea poate însemna, foarte bine, și renunțarea de facto la dreptul de proprietate asupra entităților supuse digitizării și aventurarea într-un ocean al pirateriei digitale fără control, o piraterie acoperită uneori de fațade legale ascunse în stufoase contracte, dar cu atît mai periculoasă decît cea neaoșă!

Și mai înseamnă această macro-digitizare eliminarea dimensiunii umane a tuturor proceselor implicate, decerebrarea sau dez-suflețirea lor (eliminarea coordonatei sufletești si umane, care contează nu doar în activitățile umaniste, dar și într-o banală contabilitate), fenomen complex și de lungă durată, cu consecințe imprevizibile, pe care le putem citi în distopiile fantasmagoric-științifice ale scriitorilor futurologi, ca George Herbert Wells, și care cel mai adesea au iz de coșmar. Dar nu cred că electroniștii de la butoanele țării au sinapse și un organ sufletesc suficient de dezvoltat ca să simtă și să înțeleagă aceasta. De aceea, ei trebuie ajutați.

De ce trebuie ca România să aibă ”potențialul de a fi economia digitală cu cea mai mare creștere din Europa”, cum declara pe 16 octombrie 2020 președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, în cadrul forumului Eurosfat 2020? De ce oare celelalte state ale Europei, alea la care ne uităm cu jind și încercăm să ne luăm noțite, nu se grăbesc să o facă? Oare, pentru că guvernanții noștri dîmbovițeni dispun de cel mai slab potențial de inteligență naturală pe care l-a avut vreodată ocîrmuirea țării acesteia, potențial de care vor să de debaraseze, rușinați, ca de un membru uscat și schilod, spre a-l înlocui cu un cap lucios de plastic, animat de un circuit integrat de ultimă generație? Un cloud de nanoboți, ceva? Iarăși ne grăbim la gâsca la abator?

Și, cum gura păcătosului adevăr grăiește, același președinte Sabin Sărmaș, inginer electronist de formație și penelist din convingere, declara explicit și emfatic: ”avem un guvern smart, bazat pe politici europene”. Adică un guvern controlat. De cine? Tot penelistul răspunde.