„Niciodată nu s-a temut de moarte”

Teodora nu s-a temut niciodată de moarte și vorbea despre moarte cu multă seninătate. Îmi spunea mereu să vorbesc despre moarte, ne plângea pe noi: „Ce o să faceți voi fără mine?”, dar niciodată nu s-a temut de moarte.

De la suferința ei, ne-am folosit cât nu ne foloseam în cinci vieți și am învățat că nu trebuie să ne temem de moarte. Noi am păstrat amintirea aceasta. Prima dată, când am lăsat-o la mănăstire, la vreo trei săptămâni am venit și noi. Și Teodora cobora la vale pe sub bolta aceea, strigând: „Mama!… Hai să-ți arăt pe aici ce frumos e!” și a luat-o de mână să o plimbe. Și preoteasa mereu spune: „Cred că în Împărăția lui Dumnezeu va veni la fel cu bucuria aceea”.

Deci, orice ar fi, de Hristos pe noi nu ne poate despărți nimic pentru că dacă nu era credința în Dumnezeu, înnebunea. A fost greu când au început să moară prietenii Teodorei cu care mergea la tratamente. Ei vorbeau pe facebook. Scriau mamele: „S-a dus la Domnul cutare, a plecat cutare, a plecat și ăla”. Atât ne-am obișnuit cu moartea încât Teodora nu a avut frică de moarte. Aceasta a fost cea mai mare calitate pe care a putut să i-o dea credința în Dumnezeu, altfel la astfel de chinuri, înnebunești. Am avut tot timpul nădejdea asta că Dumnezeu nu ne lasă. Și am rămas cu această nădejde și bucurie orice s-ar întâmpla.

Am văzut ce înseamnă durerea în toate fațetele ei posibile. Am văzut ce înseamnă răbdarea, puterea de a trece peste încercări, faptul de a vorbi despre moarte.

„Nici nu știi cât poți de când nu mai poți”

Viața noastră este atât de efemeră și într-adevăr trebuie să punctăm timpul acesta cum trebuie. Este mare păcat să pierdem timpul. Părintele Arsenie Papacioc avea o vorbă: „Nici nu știi cât poți de când nu mai poți”. Pentru că dacă ne spunea cineva că avea să dureze 9 luni calvarul acesta, nu știu dacă nu clacam.

Pe noi, nu ne mai poate despărți de Dumnezeu nimic. Între noi și Dumnezeu nu mai poate încăpea niciun fir de păianjen pentru că am văzut că numai cu Dumnezeu am putut birui. Și suntem atât de încredințați de viața veșnică, încât nu sunt atât de sigur că sunt aici acum, cât sunt sigur că dincolo este o viață la care Dumnezeu ne-a chemat și ne așteaptă.

Acum, fiecare trebuie să-L caute pe Dumnezeu, să găsească un mod de a relaționa cu Dumnezeu, să aibă un duhovnic, să fie sub o ascultare. Credința nu se poate explica în cuvinte, nu se poate măsura în eprubete. E un lucru care trebuie trăit. Du-te în fața lui Dumnezeu când ai o frământare și roagă-te: „Doamne, nu știu unde ești, dar ajută-mă să știu și eu de Tine”. Și Dumnezeu nu te lasă.

„Eu am fost prima la toate, dar și la moarte tot prima sunt”

Drumul către sfințenie e o luptă continuă, o apropiere de Dumnezeu continuă, o hrănire din Dumnezeu care nu se va termina niciodată. Gustăm și noi din ea măcar clipe. Da, asta ne-a lăsat Teodora. Alexandru îi zicea: „Lasă că tu ai fost prima la toate. Tu ai fost și la șah și la cutare”. Teodora nu făcea pregătire la șah, dar Alexandru făcea. Și Teodora îi spunea: „Lasă, măi. Eu am fost prima la toate, dar și la moarte tot prima sunt. Nici nu o să suferiți, nici nu o să muriți înaintea mea”. Și prima a fost și cred că a deschis un drum pentru noi.

Vedeți, în lumea aceasta, dacă nu se respectă adevărul, frumosul și binele, oferta ei pe mine nu mă interesează. Depinde mult și de noi. Dacă Dumnezeu va avea cu cine și pentru cine, ne va mai da răgaz.

Îndemnul meu este să prețuiți sănătatea, să înțelegeți cât bine vă face Dumnezeu că vă puteți mișca, că puteți raționa, că puteți fi liberi. Părintele Arsenie Papacioc mai spunea că dacă în viață pierdem ani, la moarte cerșim clipe. „Ce vrei?”. „Să mai respir o clipă”.

Cei mai puternici oameni de pe pământ sunt cei care nu se tem de moarte. Moartea este ușă și am intrat în Împărăție.

Ceea ce cred că ar putea să ne transmită Teodora este să nu ne temem de moarte pentru că Hristos a biruit moartea cu moartea pe moarte călcând. Nebun este acela căruia i se face această ofertă: de a da lumea aceasta pe veșnicie și nu alege să cumpere veșnicia. Trăim aici, ne bucurăm de tot ce ne dă Dumnezeu, ne încadrăm în legile Statului și în rest: mintea și gândul la Dumnezeu. Și Dumnezeu, dacă suntem bine intenționați, nu ne va lăsa.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 65)