ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


În ultima lună marxiștii USR+ au ieșit din nou în evidență cu inițiativa de a permite mamelor să alăpteze în public. Din capul locului, trebuie să spun că cel mai bun lucru pe care o mamă îl poate face pentru noul ei născut este să-l alăpteze, să mănânce cât mai natural și să stea departe de laptele praf, ea însăși și copilul ei ar trebui să stea departe de supermarket – cu excepția scutecelor - firește. Iar dacă nu poate face asta – din diverse motive întemeiate – atunci există lapte praf natural – lapte praf la producerea căruia industria chimică a contribuit prea puțin, oricare farmacist o poate îndruma în direcția corectă. Oricât de împinsă ar fi o mamă de industria nașterii prin cezariană, de reclama corporatistă făcută în maternități spre a folosi lapte praf produs de vreuna dintre corporațiile interesate în domeniu, ar trebui să-și reamintească că laptele natural este superior oricăror surogate pe care le putem cumpăra cu bani. Ar trebui să fim deci întru totul de acord cu inițiativa celor de la USR+ de a permite mamelor să alăpteze în public, suntem oameni, suntem din carne și sânge, nu suntem psihopați aseptici.

Dar întrebarea este cum de-am ajuns aici? Cum se poate să reglementăm alăptatul în public?! De ce am încerca să facem așa ceva?! Nu cumva reglementarea excesivă este simptomul unei societăți bolnave, mai precis a lipsei societății? Ce înseamnă că suntem români (sau unguri, bavarezi sau francezi, austrieci sau polonezi, musulmani de tot soiul, americani sau sârbi etc)? Nu cumva a fi român înseamnă aderența la un set minimal de valori? De ce-am reglementa ce-ar trebui să fie de la sine înțeles? Nu cumva pentru că consensul originar care ne-a făcut să fim români a sublimat, iar acum nu mai avem nimic în comun? Iar, pentru că nu mai avem în comun, începem să legiferăm și ce altădată era de bun simț, deși ar trebui să știm că bunul simț nu va fi nicicând înlocuit de vreo lege. 
Îmi dau perfect seama că pentru domnul Bulai și pentru alții asemenea domniei sale, povestea alăptatului în public va fi doar un prilej de a ne exhiba progresismul, presupun că vom avea parte de alăptat în public în timpul concertelor simfonice, la teatru – nu continui pentru a nu-i da idei individului -, legea e menită a înlocui cu diverse chestiuni ce țin de fiziologie puțina civilizație și eleganță rămasă în secolul XXI, USR+ nefiind câtuși de puțin interesat de binele copiilor noștri. Cu toții știm că nu despre alăptatul în public este vorba în lege, ci de altceva, anume despre diversitatea impusă cu de-a sila, despre inadecvarea impusă prin lege, despre distrugerea prin lege a micilor înțelegeri tacite, a micilor compromisuri care ne fac viața posibilă, care ne fac umani și care ne leagă pe unii de alții, a micilor gesturi care ne fac să trăim într-o societate umană și nu într-un construct abstract, cuprins între scoarțele codului civil sau al celui penal. 
  
Noua înțelepciune pe care USR + o revarsă peste noi ne învață că diversitatea ne îmbogățește societățile, că ne face mai eficienți, mai bogați și mai liberi. Așa să fie oare? Nu cumva contrariul este mai plauzibil? Nu cumva o societate diversă este una în care consensul nu mai este posibil, acesta fiind înlocuit de raporturi de forță precum votul majoritar? 

Căci, înainte de a ne certa pe alăptatul în public, am ajuns să ne certăm pe gălăgia făcută de clopotele bisericilor tocmai pentru că acum suntem atât de diverși, suntem credincioși dar și atei, musulmani dar și creștini etc. Omogenii nediverși dinaintea noastră, ce-au muncit adesea generație după generație pentru a construi o biserică, nu și-ar fi imaginat vreodată că ne vor lăsa în urmă un motiv de ceartă. Dar, în Europa am ajuns să ne certăm și pe chemarea la rugăciune ce-am ajuns să o auzim din minaretele moscheilor ce apar în orașele noastre. Da, diversitatea a adus chemările musulmane la rugăciune în orașe din Marea Britanie sau Germania. Am trăit ani de zile în țări musulmane, mi se părea firesc să aud chemarea la rugăciune venind dinspre minarete dis-de-dimineață sau la mijlocul zilei, era de neimaginat să aud vreun clopot. Dar ce caută un minaret în Germania?!  

Am ajuns să ne certăm și să intrăm la închisoare datorită modului în care vorbim. Suntem prea diverși pentru a spune el și ea, acum în zona anglo-saxonă se inventează pronume care să acopere zona LGBT+. Iar în țări altădată libere există obligația legală a folosirii acestora sub sancțiunea pușcăriei (politice). 

Pușcărie pentru motive imposibil de imaginat doar acum două decenii, interdicții pe care bunicii noștri nu și le-ar fi imaginat, asta ne-a adus diversitatea. 

Se pot găsi multe exemple precum cele de mai sus. Iar explicația pierderii libertății este simplă, stă în diversitatea noastră. O societatea omogenă cultural - în care oamenii sunt animați de idealuri în mare parte comune, dacă nu asemănătoare, măcar nu opuse sau extrem de divergente – se poate autoguverna, nu este nevoie de intervenția coercitivă a statului pentru a face coexistența locuitorilor posibilă. America era astfel la început, erau cu toții oameni plecați în căutarea libertății, oameni care au riscat să treacă Oceanul în condiții extrem de nesigure și de precare pentru a-și găsi libertatea. Și-au pierdut libertatea atunci când țara le-a fost copleșită de oameni veniți să găsească bunăstare, securitate, un trai mai ușor pe banii altora. Am folosit exemplul Americii – căci acolo totul e mai simplu – dar, dincolo de nuanțele necesare, și în Europa – inclusiv în România – libertatea a fost posibilă și a fost pierdută prin mecanisme similare, chiar dacă nu atât de evidente precum cele care au operat în cazul american. Oamenii sunt asemănători pentru că au o istorie comună, nu pentru că guvernul îi forțează să fie asemănători și de aceea pot fi liberi. Dar atunci când nu mai avem mare lucru în comun fie și pentru că școala publică ne face să uităm ceea ce chiar avem în comun  – iar diversitatea înseamnă și asta – guvernarea este posibilă doar prin intervenția coercitivă a statului pentru a media între interesele diferite ale unor oameni diferiți. Dacă într-o societatea mai mult sau mai puțin omogenă putem trăi confortabil și, în același timp, putem fi liberi într-un conglomerat divers – adică în absența societății - suntem lipsiți de libertate și nevrotici, căci nimic nu mai funcționează simplu și firesc: oricât ne-ar oprima guvernul pentru a face posibilă funcționarea grămezii de oameni care a înlocuit societățile noastre, nu vom regăsi confortul unei vieți normale, căci totul este artificial impus prin lege, anume prin amenințarea folosirii forței. Este cam ca în matematică atunci când avem de făcut media aritmetică a unei serii de numere. Dacă numerele sunt apropiate, media lor aritmetică este apropiată de fiecare număr din serie (media numerelor 4, 5 și 6 este 5). Dacă însă numerele sunt împrăștiate departe unele de altele, media lor aritmetică este îndepărtată de fiecare număr din serie (media numerelor 1, 2, 12 este tot 5).

Indiferent dacă analogia matematică de mai sus este sau nu corectă, necesitatea asigurării unei minime funcționări a unei societăți diverse va duce în mod necesar la instaurarea tiraniei, întâi prin legiferare la nivel micro și, mai apoi, prin impunerea ortodoxiei diversității asupra unor oameni deja obișnuiți să nu mai fie liberi. Întâi interzicem clopotele iar, mai apoi, obligăm copiii să asiste la ore de depravare sexuală în școli, impunem norme de folosire a limbii etc. 

Noua înțelepciune predicată în filme, noua știință care se revarsă asupra noastră prin toate mediile de comunicare ne învață că diversitatea nu este doar un imperativ moral, este dezirabilă și din punct de vedere economic. Că societățile diverse sunt și cele mai bogate. Așa să fie oare? Nu, nu este așa, din punct de vedere istoric chestiunea este un fals demonstrabil, iar teoria economică contrazice, de asemenea, faptul că diversitatea aduce după sine bogăție. Statele Unite, Canada, Europa erau infinit mai bogate înainte de a deveni diverse, diferența între occidentul civilizat și restul lumii părea de netrecut acum abia 70-80 de ani. În vremuri de omogenitate, occidentul însemna peste 90% din PIB-ul mondial, acum societățile occidentale au devenit diverse, dar contribuția occidentului la  PIB-ul mondial este de 30-35%.
 
Iar dacă am lămurit din punct de vedere istoric contribuția diversității la bogăția societăților noastre, să vedem dacă istoria nu ne arată ceea ce teoria economică ar fi trebuit să ne spună înainte de a începe să devenim diverși. Ar fi trebuit să știm că dacă devenim prea diverși ne cresc costurile asociate fiecărei tranzacții. Ceea ce în vremuri de omogenitate se rezolva cu o strângere de mână, tocmai pentru că știam la ce să ne așteptăm unii de la alții, acum se rezolvă cu semnături puse pe contracte de zeci de pagini, scrise de case de avocatură etc. Griparea întregii societăți prin încercări de standardizare excesive, aglutinarea societăților occidentale prin birocratizare, prin inventarea de proceduri ce înlocuiesc bunul simț este răspunsul firesc la excesiva diversitate a societăților noastre. Ca să înțelegem ce ni se întâmplă nu trebuia să deschidem o carte de economie, era suficient să deschidem Biblia să citim despre turnul din Babel, să aprofundăm învățătura încurcării limbilor. Căci înaintașii noștri, oricât de ignoranți ar fi fost într-ale economiei, au avut totuși grijă să nu ne lase datorii, ci înțelepciunea ce-au adunat-o din propriile greșeli, cuprinsă în mituri de care nouă a încetat să ne pese. Ei bine, constructorii turnului din vechime - ca și noi în secolul XXI - s-au confruntat cu aceeași problemă: diversitatea crește costurile fiecărei tranzacții, diversitatea paralizează, totul devine mult prea complex pentru a mai putea construi ce este de construit, gestiunea diversității umple tot timpul, nu mai există energie și timp pentru nimic util.

Acest text este scris de un om ce se consideră a fi un liberal clasic, un om pentru care libertatea și nu egalitatea, omogenitatea, uniformitatea sau eficiența sunt valori supreme. Dar chiar și Ayn Rand înțelegea că nu putem fi liberi dacă cei din jurul nostru au încetat să înțeleagă și să prețuiască libertatea, chiar și personajele lui Ayn Rand au înțeles că egoismul suprem și individualismul absolut ne fac să construim în mod altruist o comunitate de oameni liberi. Primul ministru conservator al Marii Britanii, doamna Margaret Thatcher, spunea, provocator, acum patru decenii că nu există societate - there is no such thing as society. Da, doamna Thatcher avea dreptate, așa este, există doar oameni, bărbați și femei, dar, în mod paradoxal, putem spune asta doar atunci când există o societate. Dar dacă existența individului este evidentă atunci când societatea chiar există, mă tem însă că am ajuns să trăim în vremurile ce au urmat dezintegrării societăților în care am crescut: cu toții suntem astăzi oameni rămași singuri, căci societatea a dispărut, suntem singuri față în față cu un stat monstruos și suntem mult mai puțin liberi decât au fost bunicii noștri în vremea în care încă mai exista societate. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews